S-au trezit la alt medic de familie după ce le-a fost furat CNP-ul

Mai mulţi pacienţi s-au trezit de pe o zi pe alta pe listele altor medici de familie. Oamenii au descoperit că un alt doctor i-a înscris în baza lui de date, fără acordul lor. Printre pacienţi se numără şi jurnalista Liliana Ruse şi avocata Paula Iacob.
Economica.net - J, 05 ian. 2012, 11:30

Fără să facă vreo cerere, Liliana Ruse a aflat că medicul său de familie, pe care îl avea de 15 ani, nu mai este acelaşi. „Am constat cu stupoare că o doctoriţă mi-a luat CNP-ul, l-a furat pot să zic, şi m-a înscris pe lista sa de pacienţi”, a spus Liliana Ruse.

Când a fost întrebată de unde a luat codul numeric personal, doctoriţa nu a vrut să dea detalii. „Am întrebat-o de unde a luat CNP-ul meu, cum l-a obţinut, pentru că l-a furat. Domna doctor a început să se bâlbâie. Şi-a trimis o asistentă care şi-a cerut nişte scuze bâlbâite, mi-a zis că a fost o greşeală”, a spus Liliana Ruse.

Se pare că nu este prima oară când se întâmplă o astfel de scurgere de informaţie.

Schimbarea medicului de familie nu se face deloc uşor. „Ne ducem la medic, completăm o cerere după modelul publicat în Monitorul Oficial, precizăm că plecăm de la un medic, iar cel care ne primeşte îi scrie colegului o scrisoare”, a explicat purtătorul de cuvânt de la Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti, Cristina Călinoiu.

Cei care s-au trezit însă cu un nou medic de familie fără voia lor au şi căi de atac. În astfel de cazuri, Casa va verifica respectarea procedurilor de înscriere, însă pacienţii se pot adresa şi Poliţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț mare de la Revolut! Se întâmplă după ani de așteptare. Are licență completă în Marea Britanie
Anunț mare de la Revolut! Se întâmplă după ani de așteptare. Are licență completă în Marea Britanie
Compania Revolut, plecată ca un simplu fintech și ajunsă astăzi una dintre băncile cu cei mai mulți clienți din Europa, a primit o veste mare. După ani de așteptare are în sfârșit......
UPDATE.Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, vine în România. Cu cine se întâlnește și ce discută
UPDATE.Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, vine în România. Cu cine se întâlnește și ce discută
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, vine, astăzi, în România. Se va întâlni cu cei mai înalți oficiali ai ...
Carburanții s-au scumpit din nou, pragul de 9 lei pe litru este aproape. Cât costă benzina și motorina azi, 12 martie
Carburanții s-au scumpit din nou, pragul de 9 lei pe litru este aproape. Cât costă benzina și motorina azi, 12 martie
Prețurile carburanților au crescut din nou azi în benzinării, de data aceasta semnificativ. Este a șasea scumpire în ...
Autostrada A3 Ploiești – Brașov: ZERO lei în bugetul pe 2026 pentru cea mai așteptată șosea de mare viteză a României. Ce zice CNIR
Autostrada A3 Ploiești – Brașov: ZERO lei în bugetul pe 2026 pentru cea mai așteptată șosea de mare viteză a ...
Proiectul de buget pe 2026 prevede zero lei pentru completarea studiului de fezabilitate necesar construirii Autostrăzii ...