SUA intenționează să reducă efectivele puse la dispoziția NATO în situații de criză – surse

Administrația americană intenționează să anunțe aliații NATO, în această săptămână, că va reduce efectivele puse la dispoziția țărilor NATO în cazul unei crize majore, au declarat surse pentru Reuters, citate de Mediafax.
Mediafax - mie, 20 mai 2026, 08:00
SUA intenționează să reducă efectivele puse la dispoziția NATO în situații de criză - surse

Țările membre NATO ar urma să fie anunțate în această săptămână de către administrația Trump că va reduce efectivele pe care SUA le-ar pune la dispoziția statelor membre ale Alianței în cazul unei crize majore, au declarat trei surse pentru agenția Reuters, potrivit Mediafax.

Ele au declarat, sub protecția anonimatului, că Pentagonul intenționează să își anunțe intenția de reducere a angajamentului în cadrul unei reuniuni a șefilor de politică de apărare de la Bruxelles, care va avea loc vineri.

Momentan, nu este clar cât de repede intenționează Pentagonul să transfere responsabilitățile în situații de criză către aliații europeni, mai notează Reuters.

În cadrul unui sistem cunoscut sub numele de Modelul de Forțe NATO, țările membre ale alianței identifică un efectiv militar disponibil care ar putea fi mobilizat în cazul unei crize majore, cum ar fi un atac militar asupra unui membru NATO.

Într-o declarație pentru Reuters, un diplomat de rang înalt al NATO consideră că încă există o înțelegere conform căreia Statele Unite ar veni în ajutorul Europei dacă aceasta s-ar afla în dificultate.

Informația vine în contextul în care administrația Trump a anunțat că intenționează să retragă 5.000 de soldați americani din Germania. Recent, The Wall Street Journal relata că a fost suspendată și desfășurarea unei brigăzi blindate în Polonia.

Odată ce a revenit la Casa Albă, președintele american Donald Trump a cerut aliaților NATO să majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB, acest lucru fiind decis și în cadrul summitului NATO de la Haga din iunie 2025.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...