Uluitor! Un vietnamez a trăit cu o tumoare de 90 de kilograme VIDEO

Un vietnamez care are o tumoră de 90 de kilograme este operat  de către un profesor american, la spitalul France-Vietnam din oraşul Ho Chi Minh.
Economica.net - J, 05 ian. 2012, 11:48

Profesorul McKay McKinnon este ajutat de opt medici şi asistenţi vietnamezi, iar operaţia va dura între opt şi zece ore, se precizează în comunicatul emis de spital, citat de Mediafax.

„Este vorba despre o operaţie chirurgicală dificilă, care prezintă riscuri foarte mari, inclusiv privind viaţa pacientului. Şansele de reuşită sunt de cel mult 50%”, a estimat directorul spitalului, doctorul Gerard Desvignes.

Tumora lui Nguyen Duy Hai, în vârstă de 31 de ani, originar din provincia Lam Dong din centul ţării, s-a dezvoltat de când acesta avea patru ani, la piciorul drept.În pofida unei prime operaţii, pe care a făcut-o în urmă cu 14 ani, tumora, deşi benignă, nu a încetat să crească, ajungând la diametrul de un metru şi cântărind 90 de kilograme.

Operaţia costă 12.000 de dolari şi va fi suportată integral de grupurile de susţinere locală, se mai precizează în comunicatul spitalului.

 


Vietnamese Man With Record Tumor Appeals For Help
Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan, în discursul din fața Adunării Generale a ONU: Ameninţarea Federaţiei Ruse nu se limitează doar la Ucraina. Europa este ţinta unui război hibrid
Nicușor Dan, în discursul din fața Adunării Generale a ONU: Ameninţarea Federaţiei Ruse nu se limitează doar la Ucraina. ...
Ameninţarea Federaţiei Ruse nu se limitează doar la Ucraina, Europa fiind ţinta unui război hibrid care cuprinde atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, sabotaje şi perturbări ale......
Premieră pe piața imobiliară: Proba de 48 de ore înainte de achiziția apartamentului. Dezvoltatorul Impact dă banii de rezervare înapoi dacă nu-ți place casa
Premieră pe piața imobiliară: Proba de 48 de ore înainte de achiziția apartamentului. Dezvoltatorul Impact dă banii ...
Dezvoltatorul de locuințe Impact Developer & Contractor vine cu o premieră pe piața imobiliară. Similar testelor cu mașinile, ...
O nouă linie de metrou va fi construită în București. S-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Magistralei M7
O nouă linie de metrou va fi construită în București. S-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Magistralei ...
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou ...
IG Metall, cel mai mare sindicat al muncitorilor industriali din Germania, cere o creștere a salariilor de 5%
IG Metall, cel mai mare sindicat al muncitorilor industriali din Germania, cere o creștere a salariilor de 5%
IG Metall a cerut o creştere salarială de 5% pentru cei aproximativ 3,7 milioane de angajaţi din industria metalurgică ...