UPDATE Ministrul Finanţelor atacă sistem de calcul pentru RCA-ul tinerilor. „Rog ASF să regândească speţa”

Ministrul Finanţelor Publice, Darius Bogdan Vâlcov, solicită conducerii Autoritătii pentru Supraveghere Financiară să reanalizeze şi să regândească sistemul RCA  în privinţa tinerilor sub 25 de ani. 
Economica.net - S, 10 ian. 2015, 16:59
UPDATE Ministrul Finanţelor atacă sistem de calcul pentru RCA-ul tinerilor.

UPDATE 11 ianuarie: Premierul Victor Ponta a anunţat că sprijină iniţiativa ministrului Finanţelor, Darius Vâlcov, de a cere ASF reanalizarea sistemului RCA pentru a veni în sprijinul tinerilor. 
„Preţurile actuale sunt excesive pentru puterea financiară de care dispun aceştia, ţinând cont ca mulţi dintre ei sunt studenţi sau la început de carieră. O maşină nu ar trebui să fie considerată un lux pe care doar unii să şi-l permită”, a scris duminică premierul pe Facebook. 

Ministrul Finanţelor Publice, Darius Bogdan Vâlcov, susţine că poliţele RCA pe care trebuie să le plătească tinerii sub 25 de ani îi pune pe aceştia în dificultate şi  solicită conducerii Autoritătii pentru Supraveghere Financiară (ASF) să reanalizeze şi să regândească sistemul RCA (asigurarea de răspundere civilă auto – n.r.) în privinţa tinerilor sub 25 de ani, informează un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice (MFP) remis sâmbătă AGERPRES. 

‘Consider că actuala realitate este una care îi pune pe tineri în dificultatea de a plăti nişte poliţe RCA, care pot ajunge să fie chiar mai scumpe decât maşina pe care o conduc. Trebuie identificată o soluţie pentru a nu pune presiune pe tineri. Sunt convins că marea parte a acestora nu îşi vor putea permite să plătească un RCA de peste 2.000 de lei. Am încredere că speţa va fi reanalizată de către ASF, astfel încât să venim în sprijinul tinerilor şi nu împotriva lor’, a subliniat ministrul Finanţelor. 

Oficialul MFP a mai spus că filosofia guvernării Ponta este aceea de a oferi şanse tuturor categoriilor, fără discriminări de niciun fel. 

Pe 10 decembrie, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu, a declarat că va face o analiză a asigurărilor RCA şi va solicita recalcularea preţurilor la poliţele RCA pentru tineri. 

„Una dintre concluziile la care am ajuns în urma discuţiilor cu parlamentarii este că trebuie să ne aplecăm mai mult asupra consumatorului, cetăţeanului şi în special eu m-am angajat să fac un plan de analiză a situaţiei RCA şi a primelor de asigurare pentru tineret. Noi avem în vedere să intrăm într-o analiză cu toate societăţile de asigurări care oferă acest produs, să vedem de ce sunt aşa de mari, să înţelegem, să solicităm recalcularea, reanalizarea şi m-am angajat ca până în februarie să vin cu un rezultat să informez Comisia de buget şi în acelaşi timp să vedem şi rezultate din piaţă”, a spus Negriţoiu la Palatul Parlamentului, după audierea sa la Comisia de buget a Camerei Deputaţilor. 

El a adăugat că în 2015 va fi monitorizată permanent această problemă şi că va trebui definită noţiunea de „tineret” căruia i se adresează acest tip de poliţe. 

„Toţi au standarde diferite şi vrem să uniformizăm şi vrem să punem o presiune şi să eliminăm excesele şi tratamentele diferenţiate”, a afirmat Negriţoiu

Te-ar mai putea interesa și
Asociaţia Română a Cărnii: După un 2025 dificil, urmează un 2026 chiar mai complicat
Asociaţia Română a Cărnii: După un 2025 dificil, urmează un 2026 chiar mai complicat
Industria de procesare a cărnii din România s-a confruntat în 2025 cu una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani, consideră directorul executiv al Asociaţiei Române a Cărnii (ARC),......
Elon Musk va primi încă 55 miliarde de dolari de la Tesla
Elon Musk va primi încă 55 miliarde de dolari de la Tesla
Elon Musk, deja cel mai bogat om de pe planetă, a obţinut vineri un nou câştig enorm, după ce Curtea Supremă din Delaware ...
VIDEO „Colosseumul” României: Cum arată lucrările la cea mai mare sală polivalentă din țară, construită la Brașov
VIDEO „Colosseumul” României: Cum arată lucrările la cea mai mare sală polivalentă din țară, construită ...
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lucrările la Sala Polivalentă Brașov, care va fi cea mai mare ...
Vicepremierul Marian Neacşu va conduce grupul de lucru pentru dezvoltarea conexiunii sistemelor electroenergetice ale României, Ungariei și Austriei
Vicepremierul Marian Neacşu va conduce grupul de lucru pentru dezvoltarea conexiunii sistemelor electroenergetice ale României, ...
Vicepremierul Marian Neacşu va coordona Grupul de lucru pentru îmbunătăţirea conectivităţii transfrontaliere, care ...