Ultimul nume vehiculat pentru postul de ministru al Energiei: Sorin Elisei

După Dan Drăgan și Corina Popescu, acum și numele lui Sorin Elisei apare pe lista scurtă pentru postul de ministru al Energiei în viitorul Guvern Tomac.
Economica.net - lun, 08 iun. 2026, 11:00
Ultimul nume vehiculat pentru postul de ministru al Energiei: Sorin Elisei

Sorin Elisei, actualul secretar general în Ministerul Energiei, fără afiliere politică, este ultimul nume vehiculat pentru postul de ministru al Energiei, scrie Știri pe Surse. Am confirmat informația și am aflat, într-adevăr, că Elisei a avut o discuție cu premierul desemnat pe marginea preluării portofoliului de la Energie deținut acum interimar de însuși Ilie Bolojan. Elisei ar fi acceptat propunerea făcută de Eugen Tomac.

Este al treilea nume vehiculat, după Dan Drăgan și Corina Popescu.

Din ce am aflat după ce Corinei Popescu i-a fost oferit postul, premierul desemnat Tomac ar căuta mai multe nume de miniștri pentru acest portofoliu cu care să meargă la partide, urmând ca, în funcție de cum va fi acceptat de mediul politic, să desemneze titluarul postului.

Cine este Sorin Elisei

Actual secretar general în Ministerul Energiei, Elisei a fost anterior director al Direcției Generala Politici Energetice si Green Deal, poziție pe care o ocupă din 2024. Este și reprezentant al statului român în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom.

Activează în domeniul energiei de 18 ani. Anterior intrării în administrație, a activat opt ani la Deloitte România, una dintre cele patru mari case globale de consultanță, unde a ajuns să conducă  activitatea de Energie și Sustenabilitate.

A fost manager de proiect pentru elaborarea Planului Național Integrat de Energie și Schimbări Climatice (PNIESC) al României.

În activitatea sa timpurie, a activat la Energy Holding, iar înainte de asta, a activat în presa economică, la Mediafax și Ziarul Financiar. Este licențiat în Jurnalism la Universitatea din București și deține o certificare în management executiv de la London School of Business and Finance.

Te-ar mai putea interesa și
Europa ar trebui inclusă în discuţiile privind pacea în Ucraina, afirmă un consilier de la Kremlin
Europa ar trebui inclusă în discuţiile privind pacea în Ucraina, afirmă un consilier de la Kremlin
Europa ar trebui inclusă în discuţiile privind un acord de pace în Ucraina, deoarece poziţia sa ar putea fi crucială, a declarat duminică un consilier de la Kremlin, Iuri Uşakov, relatează......
Prim-ministrul britanic Andy Burnham solicită o „discuţie sinceră” privind libera circulaţie în cadrul UE
Prim-ministrul britanic Andy Burnham solicită o „discuţie sinceră” privind libera circulaţie în cadrul UE
Prim-ministrul britanic Andy Burnham a declarat că este deschis reintroducerii regulilor de liberă circulaţie ale Uniunii ...
Iranienii sunt îndemnaţi să îşi diminueze consumul de gaze cu 10% înaintea iernii
Iranienii sunt îndemnaţi să îşi diminueze consumul de gaze cu 10% înaintea iernii
Preşedintele parlamentului iranian a cerut duminică populaţiei să diminueze consumul de gaze cu 10%, pe măsură ce se ...
Cifra care face diferența între bogăție și faliment. Cum se asigură un antreprenor că are suficientă lichiditate
Cifra care face diferența între bogăție și faliment. Cum se asigură un antreprenor că are suficientă lichiditate
O cifră poate face diferența între bogăție și faliment. Oricât de mare ar fi cifra de afaceri și chiar profitul, ...