Pod Giurgiu – Ruse 2: Bulgaria acuză România că întârzie cu anii proiectul transfrontalier. Ce zice CNAIR Update

Președinta Bulgariei, Iliana Yotova, și-a exprimat profunda nedumerire față de întârzierea de ani de zile a proiectului de construire a unui al treilea pod peste Dunăre, la Ruse - Giurgiu, relatează agenția bulgară de știri BGNES, citată de publicația din Ruse DunavMost.com.
Anemona Andone - mar, 09 iun. 2026, 13:57
Pod Giurgiu - Ruse 2: Bulgaria acuză România că întârzie cu anii proiectul transfrontalier. Ce zice CNAIR Update

Update 14:30

Compania Națională de Administrarea a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis la solicitarea ECONOMICA.NET următoarea reacție în urma declarațiilor președintei Bulgariei:

„În momentul de față, procesul de evaluare a ofertelor pentru realizarea SF-ului la obiectivul de investiții „Pod peste Dunăre Giurgiu – Ruse 2” se desfășoară cu respectarea condițiilor legale.

Durata procesului de evaluare este justificată prin prisma complexității acestui proiect care are caracter dual civil și militar, rutier și feroviar, cât și de specificul transfrontalier al acestui obiectiv de investiții.

Totodată perioada necesară este justificată de numărul mare de oferte de o complexitate tehnică ridicată și de volumul mare de informații, precum și de numărul de clarificări necesare evaluării complexe a acestora.

Menționăm faptul că în prezent CNAIR SA realizează toate demersurile necesare în vederea asigurării finanțării acestui obiectiv de investiții strategic pentru România și Bulgaria.”

Știrea inițială

Potrivit șefei statului de la sud de Dunăre, Europa de Sud-Est suferă de un deficit sever de conectivitate, într-un moment în care schimbarea securității din regiunea Mării Negre necesită măsuri imediate de infrastructură. Blocarea proiectului strategic continuă să condamne orașul Ruse la cozi lungi de kilometri de TIR-uri, scrie presa bulgară.

Președinta Yotova a subliniat că proiectul pentru construcția noului pod ar trebui abordat urgent la cel mai înalt nivel politic între Sofia și București.

Ea a subliniat că, în ciuda finanțării prevăzute pentru un studiu de fezabilitate, proiectul nu este prioritizat.

„Nu pot explica de ce, de ani de zile, colegii noștri români continuă să aibă rezerve cu privire la construcția acestui pod”, a declarat Iliana Yotova.

Problema se reflectă direct asupra traficului din regiunea Ruse, unde structurile locale ale poliției rutiere sunt obligate să reglementeze zilnic fluxul nesfârșit de vehicule grele.

Podul Giurgiu – Ruse 2 urmează să fie construit la pachet cu Autostrada București – Giurgiu, spunea în februarie secretarul de stat în Transporturi Horațiu Cosma.

De asemenea, proiectul noului pod peste Dunăre este disputat în prezent între cele două companii ale statului român, CNAIR și CNIR.

Doi ani pentru studiul de fezabilitate al podului Giurgiu – Ruse II

Amintim că în august 2024 Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat licitația pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate (SF) în baza căruia va fi construit cel de – al doilea pod care va asigura legătura între Giurgiu (România) și Ruse (Bulgaria).

Podul Giurgiu – Ruse II va fi lung de doi kilometri și va avea, de asemenea, cale ferată.

Coordonatorul proiectului studiului de fezabilitate este Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

În prezent, licitația se află în etapa de evaluarea financiară a ofertelor, după ce pe 9 februarie s-a încheiat etapa de evaluare tehnică, potrivit datelor din SEAP.

Valoarea estimată a contractului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate este de 60,87 milioane lei (fărăTVA), sumă asigurată prin CEF 2 (Mecanismul pentru Interconectarea Europei) -Componenta Mobilitate militară.

România este legată de țara de la sud de Dunăre prin două poduri: Giurgiu – Ruse (al „Prieteniei” – inaugurat în 1954) și Calafat – Vidin (New Europe Bridge – inaugurat în 2013).

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri Mexic 2027 – Autoritățile anunţă un plan de relansare economică, creştere a veniturilor fără taxe noi
Alegeri Mexic 2027 – Autoritățile anunţă un plan de relansare economică, creştere a veniturilor fără taxe noi
Mexicul a anunţat miercuri că îşi va intensifica lupta împotriva fraudei fiscale pentru a-şi spori veniturile, fără a crea noi taxe în 2027, an electoral, transmite AFP....
Trump promite un „dividend” de 5.000 de dolari pentru fiecare cetăţean din SUA dacă republicanii păstrează controlul asupra Congresului dup[ alegerile legislative din noiembrie
Trump promite un „dividend” de 5.000 de dolari pentru fiecare cetăţean din SUA dacă republicanii păstrează ...
Preşedintele american Donald Trump a promis miercuri seară plata unui "dividend" de 5.000 de dolari pentru fiecare cetăţean ...
ANRE vrea să reformeze tradingul din energie. “Traderul trebuie să răspundă pentru deciziile sale”
ANRE vrea să reformeze tradingul din energie. “Traderul trebuie să răspundă pentru deciziile sale”
Președintele Autorității de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, a declarat că instituția va ...
Trump zice că Putin vrea să ajungă la o înţelegere pentru încheierea războiului din Ucraina
Trump zice că Putin vrea să ajungă la o înţelegere pentru încheierea războiului din Ucraina
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că a avut o conversaţie grozavă cu preşedintele rus Vladimir ...