Adrian Veştea – premier desemnat: Îmi asum această responsabilitate într-un moment de criză politică

Premierul desemnat Adrian Veştea a transmis că îşi asumă această responsabilitate într-un moment de criză politică, mulţumindu-i preşedintelui Nicuşor Dan pentru încrederea acordată.
AGERPRES - D, 14 iun. 2026, 09:23
Adrian Veştea - premier desemnat: Îmi asum această responsabilitate într-un moment de criză politică

„Îmi asum această responsabilitate într-un moment de criză politică. Cunosc bine statul român şi ştiu de la firul ierbii care sunt aşteptările oamenilor, care sunt problemele cu care se confruntă şi ce este de făcut. Vin după un parcurs de 30 de ani în PNL. Am fost de la simplu consilier local, la trei mandate, ulterior, de primar, al treilea mandat de preşedinte de Consiliu Judeţean şi am avut timp de un an jumătate şansa de a fi membru al Guvernului”, a afirmat el, duminică, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni, alături de şeful statului şi europarlamentarul Eugen Tomac, care şi-a depus mandatul de premier desemnat.

Adrian Ioan Veştea (52 de ani) este președintele Consiliu județean al Consiliului Judeţean Braşov.

Veştea are o diploma de licenţă în Contabilitate și informatică de gestiune, obţinută la ASE Bucureşti.
Cunoaşte limba engleză la nivelul B1, adică are competenţe lingvistice avansate. Nivelul B1 este cunoscut în vorbirea curentă ca nivel intermediar de cunoaştere a limbii engleze.

Veştea fost primarul oraşului Râşnov în perioada 2004 – 2016.
A fost ministrul Dezvoltării în perioada 15 iunie 2023 – 23 decembrie 2024.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Industria auto românească reprezintă un sector strategic care contribuie cam cu 13-14% în Produsul Intern Brut (PIB) şi generează o treime din exporturile României, a declarat, joi, la un......
Ceaţă toxică mortală într-unul din cele mai mari oraşe din lume. Peste 10.000 de oameni mor din cauza poluării, pe an, în capitala Indiei, New Delhi
Ceaţă toxică mortală într-unul din cele mai mari oraşe din lume. Peste 10.000 de oameni mor din cauza poluării, pe ...
Capitala Indiei, New Delhi, a continuat să fie, joi, învăluită într-un nor dens şi toxic, calitatea aerului fiind de ...
Concurent pentru gigantul american Palantir – Compania germană de apărare Helsing a lansat o platformă AI pentru analiza amenințărilor militare. Ce este Clarity (VIDEO)
Concurent pentru gigantul american Palantir – Compania germană de apărare Helsing a lansat o platformă AI pentru ...
Compania germană din sectorul apărării Helsing a prezentat o platformă de Inteligenţă Artificială (IA) proiectată ...
VIDEO Metroul de Otopeni: Lucrările la cea mai avansată secțiune au ajuns la 78% în octombrie
VIDEO Metroul de Otopeni: Lucrările la cea mai avansată secțiune au ajuns la 78% în octombrie
Lucrările la Magistrala 6 de metrou avansează, anunță joi Metrorex. În luna octombrie, TBM „Sfânta Maria” a ajuns ...