Zelenski: Fără Ucraina, Europa va avea dificultăţi să răspundă ameninţărilor Rusiei

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat importanţa Ucrainei pentru securitatea Europei şi a asigurat că fără capacităţile şi experienţa ucrainene ţările europene vor întâmpina dificultăţi în a răspunde ameninţărilor pe termen lung din partea Rusiei, relatează duminică EFE.
AGERPRES - D, 14 iun. 2026, 15:40
Zelenski: Fără Ucraina, Europa va avea dificultăţi să răspundă ameninţărilor Rusiei

„Având în vedere intenţiile Rusiei pe termen lung, faptul că în prezent construieşte baze militare la porţile Europei, chiar şi în locuri unde nu existau în perioada sovietică, demonstrează clar că, fără Ucraina, fără capacităţile şi experienţa noastră, Europa s-ar putea confrunta cu dificultăţi uriaşe”, a afirmat sâmbătă seara Volodimir Zelenski, în cadrul mesajului său cotidian adresat naţiunii.

Este adevărat ce spun mulţi lideri că „nu doar Ucraina are nevoie de Europa, ci şi Europa are nevoie de Ucraina”, a spus el.

Zelenski a avertizat că provocările la adresa securităţii pe care le reprezintă Rusia nu sunt o problemă pe termen scurt, de un an sau cinci ani, deoarece Moscova „a optat pentru o strategie antieuropeană şi antidemocratică pe termen lung şi îşi construieşte orientarea politică în jurul acesteia”.

Preşedintele ucrainean a afirmat, de asemenea, că dintre toate naţiunile europene care au aderat la Uniunea Europeană sau care iau în considerare această posibilitate, Ucraina este cea care face cele mai mari sacrificii pentru Europa, fără a se limita la realizarea de reforme interne şi la parcurgerea unui proces de transformare.

„Luptăm pentru statul nostru, pentru independenţa noastră şi pentru dreptul nostru de a ne alege propria cale şi de a face parte din Europa. Iar acest drept al nostru este, în acelaşi timp, dreptul tuturor naţiunilor din regiunea noastră. Luptăm pentru libertatea noastră şi a lor, pentru Europa noastră şi a lor: pentru ţările baltice şi Polonia, pentru Ungaria şi Slovacia, pentru România şi Republica Moldova, precum şi pentru popoarele din Caucaz”, a spus Volodimir Zelenski.

De aceea, a adăugat el, soarta Europei se decide în Ucraina, în acest război, în modul în care se va încheia, „şi în funcţie de faptul dacă Rusia va mai avea apoi puterea şi voinţa de a ameninţa existenţa Ucrainei şi a celorlalţi vecini ai săi, precum şi a întregii Europe”.

„De aceea trebuie să punem capăt războiului cu demnitate şi cu garanţii de securitate”, a afirmat el, precizând că acesta este subiectul pe care Ucraina îl va discuta cu partenerii săi în cadrul summitului G7 din Franţa, precum şi, ulterior, la reuniunea Consiliului European şi la summitul NATO de la Ankara.

Zelenski a vorbit, de asemenea, despre pregătirile pentru întâlnirile diplomatice de săptămâna viitoare şi a subliniat că „de luni va fi o activitate intensă”.

El a adăugat că Ucraina este pregătită să deschidă şase capitole în cadrul negocierilor de aderare la UE.

„Sperăm să obţinem mai multe rezultate în această vară în ceea ce priveşte integrarea noastră în Uniunea Europeană. Cel puţin din partea noastră, nu vor exista întârzieri. Şi este foarte important ca şi partenerii noştri să înţeleagă pe deplin importanţa acestui proces”, a subliniat preşedintele ucrainean.

Te-ar mai putea interesa și
Primăria Craiova a scos la licitație un acord-cadru pentru achiziția de mobilier urban. Valoarea maximă pentru cele trei loturi ale procedurii este de 10,7 milioane de lei
Primăria Craiova a scos la licitație un acord-cadru pentru achiziția de mobilier urban. Valoarea maximă pentru cele trei ...
Primăria Municipiului Craiova a lansat o licitaţie pentru încheierea unui acord-cadru pe o perioadă de patru ani privind achiziţia de bănci stradale şi ansambluri de mobilier urban, valoarea......
Raiffeisen anunță că oferta sa de preluare a Addiko Bank a trecut de pragul de acceptare
Raiffeisen anunță că oferta sa de preluare a Addiko Bank a trecut de pragul de acceptare
Grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International AG (RBI) a prezentat luni rezultatul ofertei sale publice voluntare ...
Criză energie. Amintiri care dau fiori. Prima firmă răspunde public apelului lui  Bolojan pentru închiderea economiei: Austriecii de la Kronospan, cu o fabrică care a explodat în iunie și 800 de angajați, oprește producția „din solidaritate”
Criză energie. Amintiri care dau fiori. Prima firmă răspunde public apelului lui Bolojan pentru închiderea economiei: ...
Premierul Ilie Bolojan, care s-a folosit inclusiv de opriri controlate și anunțate ale celor mai mari două fabrici din ...
Bolojan: Marii consumatori industriali sunt conștienți de situație și sunt de acord cu reducerea voluntară a consumului de energie
Bolojan: Marii consumatori industriali sunt conștienți de situație și sunt de acord cu reducerea voluntară a consumului ...
Marii consumatori industriali şi-au exprimat disponibilitatea de a reduce voluntar consumul de energie în orele de vârf, ...