O altă hartă a sărăciei: pensia minimă încasată de circa 900.000 de oameni, majoritatea din sistemul public

Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în mai 2026, de 882.177 persoane, cu 606 mai mulţi decât în luna aprilie, dintre care 844.184 erau pensionari din sistemul public, iar 37.993 pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES.
AGERPRES - mie, 17 iun. 2026, 12:32
O altă hartă a sărăciei: pensia minimă încasată de circa 900.000 de oameni, majoritatea din sistemul public

CNPP precizează că beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii şi indemnizaţii, cumulate, se situează sub valoarea de 1.281 de lei, încasează lunar această sumă, denumită „indemnizaţie socială pentru pensionari”, conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 538 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele: Maramureş (631 lei), Hunedoara (603 lei), Cluj (596 lei), Prahova (594 lei) şi Bistriţa-Năsăud (593 lei), scrie Agerpres.

Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti, respectiv 40.159, şi în judeţele Suceava (35.821 pensionari), Iaşi (32.030), Dolj (30.250), Maramureş (28.900) şi Prahova (28.206).

În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 362 de lei, valorile cele mai mari fiind înregistrate în judeţele Ilfov (473 lei), Hunedoara (471 lei), Timiş (435) şi în Sectoarele 5 şi 2 ale Capitalei (480 lei, respectiv 437 lei).

Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţul Iaşi (2.934 persoane), urmat de judeţele Botoşani (2.365), Olt (2.354) şi Suceava (2.144).

Te-ar mai putea interesa și
Războiul coloşilor din medicina privată a ajuns la final: Regina Maria obligă MedLife să schimbe identitatea vizuală a reţelei sale de clinici Sfânta Maria
Războiul coloşilor din medicina privată a ajuns la final: Regina Maria obligă MedLife să schimbe identitatea vizuală ...
Rețeaua privată de sănătate Regina Maria a câștigat un proces împotriva clinicilor Sfânta Maria, din portofoliul Medlife, într-un dosar privind protejarea identității sale vizuale......
Parcul fotovoltaic gigantic din Arad, de 1.300 MW, cel mai mare proiect regenerabil de uscat din UE, face un mare pas înainte: Rezolv Energy a desemnat constructorii
Parcul fotovoltaic gigantic din Arad, de 1.300 MW, cel mai mare proiect regenerabil de uscat din UE, face un mare pas înainte: ...
Rezolv Energy, companie susținută de marile fonduri de investiții Actis și Mubadala, a desemnat șapte companii pentru ...
Marea Britanie – record. Cel mai rapid ritm de creştere a economiei din ultimii doi ani şi jumătate
Marea Britanie – record. Cel mai rapid ritm de creştere a economiei din ultimii doi ani şi jumătate
Economia britanică a înregistrat în trimestrul trei cel mai rapid ritm de creştere din ultimii doi ani şi jumătate, ...
FOTO Fabrică nouă în România, zero angajați în plus: Cum reușește gigantul belgian Puratos să își dubleze producția cu același număr de angajați
FOTO Fabrică nouă în România, zero angajați în plus: Cum reușește gigantul belgian Puratos să își dubleze producția ...
Grupul belgian Puratos, lider pe piața europeană a ingredientelor pentru industria de brutărie, cofetărie şi ciocolaterie, ...