Fitch: BCE nu va reuşi să relanseze creditarea prin relaxare cantitativă

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a apreciat luni că este puţin probabil ca programul de relaxare cantitativă dezvăluit de Banca Centrală Europeană să crească câştigurile băncilor din zona euro sau să relanseze creditarea în zona euro, dar acesta reduce riscul unei deflaţii prelungite.
Economica.net - lun, 26 ian. 2015, 13:42
Fitch: BCE nu va reuşi să relanseze creditarea prin relaxare cantitativă

Joi, BCE a confirmat lansarea unor măsuri de relaxare cantitativă (QE) în valoare de 1.100 miliarde de euro menite să prevină stagnarea economiei zonei euro, scrie Agerpres.

‘Credem că este puţin probabil ca QE să stimuleze creditarea în economiile afectate de criză din zona euro, în pofida debutului echilibrării şi revenirii în unele ţări. Perspectiva economică este încă fragilă astfel încât cererea de credite este posibil să rămână la un nivel modest iar înăsprirea reglementărilor face şi mai dificilă creşterea creditării pentru bănci’, se arată într-un raport Fitch.

Agenţia de evaluare apreciază că o creştere a creditului este chiar şi mai puţin probabilă în sudul Europei având în vedere că majoritatea băncilor din regiune sunt într-un proces de reducere a portofoliului de credite cu probleme.

Cu toate acestea, Fitch susţine că unele bănci vor putea să genereze venituri mai mari din tranzacţii, în condiţiile în care programul de relaxare cantitativă al BCE ar putea să conducă la scăderea randamentelor obligaţiunilor şi să crească tranzacţiile. În schimb, ‘orice beneficii apărute de pe urma vânzărilor şi tranzacţiilor cu obligaţiuni suverane vor fi contracarate probabil de pe urma reducerii marjelor’.

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a continuat să scadă în decembrie, ajungând la minus 0,2%, mult sub ţinta de 2% avută în vedere de BCE. Aceasta este prima scădere a inflaţiei în teritoriul negativ înregistrată de zona euro după luna octombrie 2009.

Te-ar mai putea interesa și
Noua centrală electrică de la Mintia a livrat azi energie în sistemul energetic național, pentru prima dată. Centrala este în probe
Noua centrală electrică de la Mintia a livrat azi energie în sistemul energetic național, pentru prima dată. Centrala ...
Primul MWh produs de prima turbină de la noua centrală pe gaze de la Mintia, care la finalizare va fi cea mai mare de acest fel din Europa, a fost livrat azi în SEN....
Portugalia – Guvernul vrea sprijinul opoziţiei pentru vânzarea restului acţiunilor TAP către gigantul Lufthansa
Portugalia – Guvernul vrea sprijinul opoziţiei pentru vânzarea restului acţiunilor TAP către gigantul Lufthansa
Guvernul portughez vrea să obţină sprijinul opoziţiei pentru a vinde restul de 50,1% din acţiunile companiei aeriene ...
Investiție strategică în Sistemul Energetic Național, finalizată. Instalațiile STATCOM din stațiile Transelectrica Sibiu Sud și Bradu au fost inaugurate oficial. Premieră în Europa de Sud
Investiție strategică în Sistemul Energetic Național, finalizată. Instalațiile STATCOM din stațiile Transelectrica ...
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a marcat astăzi, la Stația Electrică de Transformare ...
Euro NCAP: Audi Q7, prima mașină care a obținut 100% la „siguranță post-accident” după noul standard de testare
Euro NCAP: Audi Q7, prima mașină care a obținut 100% la „siguranță post-accident” după noul standard de testare
Cele mai recente teste de impact realizate de Euro NCAP arată că Audi Q7 a devenit prima mașină care obține procentajul ...