Consiliul Concurenţei a aplicat amenzi în valoare de 184,6 milioane de lei în 2014, în creştere cu 113%

Consiliului Concurenţei a aplicat anul trecut amenzi în valoare de 184.638.190 lei (41.529.058 euro), cu 113% mai mult faţă de anul 2013, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, în cadrul unei conferinţe de presă. În 2014 au fost finalizate 17 investigaţii privind încălcarea legii concurenţei. Cea mai mare amendă din 2014, de 154.029.538 lei (aproximativ 35 milioane euro) a fost dată companiilor Metro, Real, Selgros, Mega Image şi 21 de furnizori ai acestora pentru fixarea preţurilor la raft şi comportamentul în cadrul promoţiilor.
Economica.net - mar, 27 ian. 2015, 10:14
Consiliul Concurenţei a aplicat amenzi în valoare de 184,6 milioane de lei în 2014, în creştere cu 113%

‘În anul 2014, şapte investigaţii au fost finalizate cu amenzi şi două cu asumarea de angajamente de către companiile implicate. Peste 50% din sancţiuni au fost aplicate pentru înţelegeri tip cartel’, a explicat Bogdan Chiriţoiu la conferinţa de presă având ca temă activitatea Consiliului Concurenţei în anul 2014.

Chiriţoiu a subliniat că în 2014 a avut loc prima investigaţie declanşată în urma unei cereri de clemenţă. Compania care a apelat la programul de clemenţă a furnizat probele necesare declanşării unei investigaţii şi dovedirii încălcării Legii Concurenţei. Compania a fost exonerată de la plata amenzii, scrie Agerpres.

Bogdan Chiriţoiu a mai afirmat că în 2014 au fost declanşate nouă investigaţii privind posibile încălcări ale Legii Concurenţei. Investigaţiile iniţiate vizează, printre altele, lucrări de construcţie instalaţii gaze naturale, producerea, distribuţia şi comercializarea acumulatorilor, servicii de audit financiar, piaţa media şi comercializarea de produse alimentare. 67% dintre investigaţiile iniţiate în 2014 au fost demarate din iniţiativa Consiliului Concurenţei, similar anului 2013. Au fost declanşate două anchete sectoriale, sectoarele selectate pentru analiză fiind gestionarea resurselor de apă de suprafaţă şi serviciile de catering şi handling aferente acestora.

Potrivit preşedintelui Consiliului Concurenţei, în 2014 au fost finalizate 17 investigaţii privind încălcarea legii concurenţei. De asemenea, au fost finalizate 2 anchete sectoriale (servicii de transport public local de persoane prin curse regulate în trafic judeţean şi piaţa energiei electrice) şi un studiu pe piaţa asigurărilor de viaţă.

Totodată, anul trecut, pentru prima dată au fost aplicate amenzi pentru nerespectarea angajamentelor asumate în urma investigaţiilor derulate de Consiliul Concurenţei. Au fost sancţionate două companii şi Liga Profesionistă de Fotbal cu amenzi în valoare totală de 705.079 lei (aproximativ 156.340 euro) pentru că nu au implementat angajamentele pe care şi le-au asumat în cadrul investigaţiilor derulate pe piaţa cartelelor de telefonie preplătite şi, respectiv, pe cea a retransmiterii jocurilor de fotbal.

Cea mai mare amendă din 2014, de 154.029.538 lei (aproximativ 35 milioane euro) a fost dată companiilor Metro, Real, Selgros, Mega Image şi 21 de furnizori ai acestora pentru fixarea preţurilor la raft şi comportamentul în cadrul promoţiilor.

Te-ar mai putea interesa și
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Conform unor informații neconfirmate, cinci persoane au decedat, iar alte zece au fost rănite în urma unui schimb de focuri în zona Pieței Centrale din Cracovia, pe strada Dietla, potrivit......
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt în construcția de autostrăzi
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt ...
Constructorul ucrainean Automagistral Pivden a anunțat că se pregătește pentru demararea lucrărilor la tronsonul 1 al ...
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
Ministerul Afacerilor Interne atrage atenţia asupra unei campanii susţinute cu postări în online care incită împotriva ...
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, dar oraşul Craiova nu va mai avea această problemă cel puţin 100 de ani
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea conductei de aducţiune Isvarna ...