Gazprom vrea să înceapă să livreze gaze Turciei prin noua conductă ‘Turkish Stream’ în 2017

Grupul rus Gazprom a anunţat marţi că intenţionează să dea în funcţiune noul său gazoduct spre Turcia, denumit 'Turkish Stream', încă de la finele lui 2016, transmit AFP şi Reuters.
Economica.net - mar, 27 ian. 2015, 14:32
Gazprom vrea să înceapă să livreze gaze Turciei prin noua conductă 'Turkish Stream' în 2017

Luna trecută, Gazprom a decis să abandoneze proiectul gazoductului South Stream urmând în schimb să construiască un gazoduct spre Turcia.

‘Am căzut de acord să ne organizăm lucrările astfel încât un acord interguvernamental cu privire la noul gazoduct să poată fi semnat în al doilea trimestru al acestui an iar primele cantităţi de gaze să ajungă în Turcia în luna decembrie 2016’, a informat grupul Gazprom într-un comunicat de presă difuzat la sfârşitul vizitei la Ankara a directorului Gazprom, Alexei Miller.

Prima conductă a acestui gazoduct cu o lungime de 900 de kilometri va avea o capacitate de 15,75 miliarde metri cubi pe an, care vor fi destinate exclusiv pieţei turceşti, a precizat Gazprom. Turcia este a doua mare piaţă pentru Gazprom, după Germania. În 2014, Gazprom a exportat în Turcia o cantitate de 27,4 miliarde metri cubi de gaze naturale prin conductele ‘Blue Stream’ şi Trans-Balkan.

Gazprom şi compania turcă Botas au semnat luna trecută un Memorandum de înţelegere pentru construirea unei conducte submarine cu o capacitate de 63 de miliarde de metri cubi pentru transportul de gaze naturale din Rusia spre Turcia. Recent, Alexei Miller, l-a informat pe comisarul european pentru Energie, Maros Sefcovic, că nouă poziţie de negociere a Moscovei este că tranzitul gazelor ruseşti spre UE via Ucraina va fi redirecţionat prin Turcia şi în consecinţă Europa ar trebui să se grăbească să construiască noi capacităţi de transport pentru a putea primi gaze naturale de la un hub amplasat la graniţa dintre Turcia şi Grecia.

Grupul rus Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei şi jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...