Tudose, CSM despre menţinerea MCV: Avem legi şi coduri noi, dar şchiopătăm la practica unitară

Preşedintele CSM, Marius Tudose, a declarat joi, referindu-se la menţinerea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), că 'detaliile fac diferenţa', punctând că avem legi şi coduri noi, însă întâmpinăm probleme în ceea ce priveşte practica unitară.
Economica.net - J, 29 ian. 2015, 16:35
Tudose, CSM despre menţinerea MCV: Avem legi şi coduri noi, dar şchiopătăm la practica unitară

‘Pentru că întotdeauna detaliile fac diferenţa. Istoric vorbind, avem deja instituţii mature şi maturizate. Avem legi şi coduri noi, dar încă mai şchiopătăm la practica unitară, mai avem cazuri de corupţie sonore, mai avem situaţii nefericite cu propriii noştri colegi, unii chiar în funcţii importante de conducere. Mai avem lipsa de personal şi de infrastructură, deci justitia română funcţionează bine, dar ca sistem nu lucrează încă în regim’, a declarat Tudose la Radio România Actualităţi, întrebat fiind despre motivele menţinerii mecanismului de monitorizare.

Preşedintele CSM a arătat că toate progresele consemnate în raportul MCV sunt importante, întrucât fiecare dintre acestea ‘reflectă o creştere calitativă şi nu neapărat cantitativă’.

‘Am şi un regret legat de eşuarea proiectului privind raţionalizarea instanţelor, dar nu exclud reluarea acestui proiect pe baze pragmatice’, a adăugat Marius Tudose.

Referindu-se la atacurile la adresa independenţei justiţiei, acesta a precizat că actualul cadru legal nu oferă pârghii de sancţionare efectivă a acestor atacuri. ‘Cadrul legal existent nu ne oferă pârghii de sancţionare efectivă decât cel mult la nivel moral şi prin aducerea la cunoştinţa publicului a hotărârilor respective. (…) În proiectul meu managerial am avut în vedere gândirea şi elaborarea unor reglementări care să dea efectivitate sancţiunilor privind atingerile aduse la independenţa sistemului şi a justiţiei, precum şi a reputaţiei magistraţilor şi vom lucra în acest sens, implicând nu numai corpul profesional, ci şi societatea civilă şi instituţiile media’, a declarat Marius Tudose.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...