Parchetul General anunță că este solidar cu ICCJ în disputa privind salariile restante ale magistraților, pe care Guvernul vrea să o tranșeze la CCR

Ministerul Public şi-a exprimat, joi, solidaritatea instituţională cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a transmis că susţine fără rezerve apărarea independenţei autorităţii judecătoreşti, pe care o consideră o valoare fundamentală a statului de drept şi o garanţie esenţială pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
AGERPRES - J, 02 iul. 2026, 18:33
Parchetul General anunță că este solidar cu ICCJ în disputa privind salariile restante ale magistraților, pe care Guvernul vrea să o tranșeze la CCR

Potrivit unui comunicat transmis către Agerpres, Ministerul Public subliniază că independenţa justiţiei nu reprezintă un privilegiu al magistraţilor, ci o garanţie constituţională instituită în beneficiul fiecărui cetăţean. Instituţia arată că judecătorii şi procurorii trebuie să îşi poată exercita atribuţiile exclusiv în baza Constituţiei şi a legii, fără presiuni, intimidări sau ingerinţe din partea vreunei autorităţi ori a altor factori externi.

Ministerul Public consideră că raporturile dintre autorităţile publice trebuie să se desfăşoare în spiritul loialităţii constituţionale, al respectului reciproc şi al dialogului instituţional.

„Divergenţele privind interpretarea competenţelor constituţionale sunt fireşti într-un stat democratic, însă acestea trebuie soluţionate exclusiv prin mecanismele prevăzute de Constituţie, cu respectarea independenţei autorităţii judecătoreşti şi fără manifestări care pot afecta încrederea publicului în actul de justiţie”, arată sursa citată.

În acest context, Ministerul Public apreciază poziţia exprimată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind necesitatea protejării independenţei justiţiei şi reafirmă că apărarea acestei valori constituţionale reprezintă o responsabilitate comună a tuturor instituţiilor statului.

Ministerul Public îşi exprimă, totodată, deplinul respect pentru rolul constituţional al Curţii Constituţionale a României, singura autoritate competentă să soluţioneze conflictele juridice de natură constituţională, şi are convingerea că procedurile constituţionale trebuie să se desfăşoare într-un climat de echilibru instituţional şi respect reciproc, se mai arată în comunicat.

 

Anunțul făcut de Bolojan

Prim-ministrul Ilie Bolojan a anunțat astăzi că în şedinţa de Guvern s-a decis sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu plata restanţelor salariale din zona de Justiţie.

„Un aspect pe care l-am decis astăzi în şedinţa de Guvern a fost sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De ce am fost nevoiţi să facem acest lucru? Pentru că instanţa de judecată s-a substituit puterii executive şi legislative în materie bugetară şi a gestionării finanţelor publice. Sarcina puterii judecătoreşti, conform legii şi Constituţiei, este de a interpreta şi de a aplica legile existente, iar din punctul de vedere al juriştilor Guvernului, instanţa îşi depăşeşte sfera de competenţă atribuită constituţional pentru că, potrivit Legii 500 din 2002 privind finanţele publice şi Codului administrativ, elaborarea proiectului bugetului de stat, rectificările bugetare şi alocarea sumelor din fondul de rezervă bugetară reprezintă atribute exclusive şi suverane ale puterii executive şi legislative.

În acest moment, puterea judecătorească nu are nici competenţă tehnică, nici legitimitatea de a stabili cum anume se distribuie banii publici dintr-un buget general consolidat, obligând Guvernul să aloce sume pentru un singur sector. E vorba de plata restanţelor salariale din zona de Justiţie”, a spus Bolojan într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

 

Reacția ICCJ

Înalta Curte de Casație și Justiție a reacționat tot astăzi și a acuzat Guvernul de „presiuni asupra justiţiei”, după ce premierul interimar Ilie Bolojan a anunţat sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională în legătură cu plata restanţelor salariale din zona de Justiţie.

„Comunicat privind presiunile Guvernului asupra justiţiei exercitate sub pretextul unui conflict juridic de natură constituţională. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat act de declaraţiile publice formulate de prim-ministru privind intenţia Guvernului de a sesiza Curtea Constituţională în legătură cu un litigiu aflat în curs de soluţionare. Înalta Curte nu va intra într-o polemică publică asupra unor chestiuni de drept care fac obiectul unui proces pendinte. Aceste aspecte vor fi analizate exclusiv în cadrul procedurilor prevăzute de lege, cu respectarea deplină a competenţelor constituţionale ale fiecărei autorităţi publice”, susţine ICCJ într-un comunicat transmis joi.

Te-ar mai putea interesa și
NATO plănuiește să-și înlocuiască flota de avioane AWACS cu avioane de supraveghere fabricate de compania suedeză Saab – surse Reuters
NATO plănuiește să-și înlocuiască flota de avioane AWACS cu avioane de supraveghere fabricate de compania suedeză ...
NATO intenţionează să-şi înlocuiască flota învechită de avioane AWACS cu avioane de supraveghere GlobalEye produse de compania suedeză Saab, au declarat pentru Reuters patru surse......
Trump ia din nou la țintă statele partenere din NATO din cauza cheltuielilor prea mici pe care le fac pentru apărare. Președintele american spune că SUA nu au niciun beneficiu din alianță
Trump ia din nou la țintă statele partenere din NATO din cauza cheltuielilor prea mici pe care le fac pentru apărare. ...
Preşedintele american Donald Trump a criticat joi din nou ceea ce el consideră a fi cheltuielile militare reduse ale statelor ...
Rompetrol anunță că a redus semnificativ costurile de operare, ca urmare a introducerii sistemului de digitalizarea a proceselor din Petromidia
Rompetrol anunță că a redus semnificativ costurile de operare, ca urmare a introducerii sistemului de digitalizarea a ...
Sistemul digital de control al proceselor – Advanced Process Control (APC), implementat de Rompetrol Rafinare în operarea ...
Tranzacție finalizată: magazinele Hervis au fost preluate de britanicii de la Frasers Group
Tranzacție finalizată: magazinele Hervis au fost preluate de britanicii de la Frasers Group
Magazinele Hervis din România au un nou proprietar. Compania britanică Frasers a încheiat luna trecută tranzacția prin ...