Alina Ghica este noul preşedinte al CSM

Judecătorul Alina Ghica este noul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), ea fiind aleasă vineri în această funcţie.
Economica.net - vin, 06 ian. 2012, 11:03

Judecătoarea Alina Ghica a fost aleasă preşedinte al CSM cu majoritate de voturi, 12 membri ai Consiliului din 18 prezenţi votând-o pe Ghica în această funcţie. Ea îl înlocuieşte astfel pe judecătorul Horaţius Dumbravă, care ocupase această poziţie începând cu 7 ianuarie 2011 şi al cătru mandat de preşedinte expirase.

Contracandidatul Alinei Ghica fusese Alexandru Şerban.

După alegerea Alinei Ghica, membrii CSM au început audierea procurorului Oana Schmidt Hăineală, care candidează pentru funcţia de vicepreşedinte al Consiliului.

UPDATE: Procurorul Oana Schmidt Hăineală este noul vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), ea fiind aleasă vineri în această funcţie. Ea îl înlocuieşte pe George Bălan.

Judecătorul Alina Ghica a depus un proiect comun împreună cu procurorul Oana Schmidt Hăineală de conducere a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), apreciind că este necesară o echipă pentru a coordona forul magistraţilor.

Proiectul celor doi magistraţi a fost anunţat în deschiderea şedinţei de vineri. Iniţial, doar judecătorul Alexandru Şerban îşi depusese candidatura.

„Obiectivele pe care vrem să le promovăm în ceea ce priveşte CSM sunt comune. Independenţa magistraţilor trebuie să fie dublată şi de responsabilizarea acestora. Vrem să promovăm comunicarea publică a CSM şi comunicarea cu celelalte instituţii”, afirmase, vineri, Alina Nicoleta Ghica.

CSM are în componenţa sa 19 membri: nouă judecători şi cinci procurori aleşi de magistraţi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor şi validaţi de Senat, doi reprezentanţi ai societăţii civile aleşi de Senat şi trei membri de drept – ministrul Justiţiei, preşedintele ÎCCJ şi procurorul general al României. Mandatul membrilor aleşi este de şase ani, fără posibilitatea reînvestirii.

Preşedintele şi vicepreşedintele CSM sunt aleşi prin votul membrilor Plenului, pentru o perioadă de un an, având dreptul să candideze doar cei nouă judecători şi cinci procurori aleşi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor. Dacă preşedintele este judecător, vicepreşedintele trebuie să fie procuror şi invers.

Te-ar mai putea interesa și
RECORD. Românii au în bănci cea mai mare sumă din toate timpurile. Tezaur sau Fidelis nu au redus apetitul pentru depozite. Topul celor mai bune dobânzi
RECORD. Românii au în bănci cea mai mare sumă din toate timpurile. Tezaur sau Fidelis nu au redus apetitul pentru depozite. ...
Soldul depozitelor pe care românii le dețin în bănci, incluzând și depozitele "overnight" adică în mare parte banii de pe carduri, a ajuns la un nivel record pe finalul lunii aprilie 2026,......
Producătorii de lapte pierd 1 leu la fiecare litru vândut. Holstein RO: „Consumul scade dar păstrăm prețurile foarte mari la raft”
Producătorii de lapte pierd 1 leu la fiecare litru vândut. Holstein RO: „Consumul scade dar păstrăm prețurile ...
Crescătorii de vaci pentru lapte au început să vândă sub costul de producție, ajungând să piardă până la un leu ...
Guvernul României despre proiectul sârbesc al hidrocentralei Porțile de Fier 3: “Avem toată deschiderea”. Hidroelectrica s-ar putea implica – surse
Guvernul României despre proiectul sârbesc al hidrocentralei Porțile de Fier 3: “Avem toată deschiderea”. Hidroelectrica ...
Guvernul României a transmis oficial că încă evaluează proiectul hidrocentralei noi cu pompaj pe care Serbia vrea să ...
Primăria Sectorului 4 anunță că Ministerul Transporturilor a deblocat proiectul extinderii magistralei M4 de metrou
Primăria Sectorului 4 anunță că Ministerul Transporturilor a deblocat proiectul extinderii magistralei M4 de metrou
Ministerul Transporturilor a semnat, miercuri după-amiază, documentaţia aferentă realizării fazei de proiectare pentru ...