Companiile nefinanciare din România continuă să se confrunte cu multiple provocări. O reducere a profitabilității, generată pe de o parte de creșterea costurilor operaționale și salariale (+10,7 la sută în termeni anuali a cheltuielilor operaționale zilnice, respectiv +15,4 la sută a cheltuielilor salariale în iunie 2025), împreună cu un context macroeconomic și geopolitic caracterizat de un nivel ridicat de incertitudine se numără printre dificultățile principale ce au afectat companiile din România, arată raportul BNR.
Problemele legate de costurile de producție și cele cu forța de muncă au fost considerate cele mai presante de către companii, urmate de provocările de la nivelul pieței, cum ar fi lipsei cererii. De asemenea, companiile au considerat ridicate și provocările legate de cadrul fiscal și de reglementare aplicabil acestora.
Numărul companiilor subcapitalizate reprezintă doar 9 la sută din total în iunie 2025, față de 32,6 la sută la finalul anului 2024, ceea ce indică faptul că majoritatea acestor companii nu este cuprinsă în exercițiul de raportare de la jumătatea anului.
Viteza de rotație a activelor mai bună la multinaționale decât la IMM
La nivelul economiei, necesarul de recapitalizare al firmelor este de 160,5 miliarde lei la finalul anului 2024, iar pentru cele ce raportează la iunie 2025 (constituind 84 la sută din cifra de afaceri totală), acesta este de 36,4 miliarde lei (în creștere cu 8 la sută în termeni anuali; o proporție de 22,7 la sută din necesarul de refinanțare de la finalul anului 2024).
În acest context, companiile subcapitalizate reprezintă în continuare o vulnerabilitate structurală la nivelul economiei, această caracteristică fiind un aspect ce limitează capacitatea de reacție și adaptare a firmelor și poate conduce la amplificarea anumitor șocuri în rândul companiilor.
Conform datelor de la jumătatea anului 2025, indicatorul de sănătate financiară al companiilor nefinanciare se situează la un nivel confortabil peste pragul de risc la nivel agregat, deși s-a deteriorat ușor față de iunie 2024
Factorii determinanți pentru această evoluție au fost viteza de rotație a activelor (raportul cifră de afaceri/active totale), gradul de acoperire a datoriilor cu capital (raportul capitaluri proprii/datorii) și rentabilitatea activelor. Aceeași dinamică negativă a fost observată și în structură, la nivelul corporațiilor și al IMM, sănătatea financiară fiind mai bună în rândul corporațiilor.
Rezultatul net al firmelor s-a redus față de aceeași perioadă a anului 2024 (-3,3 miliarde lei, de la 53,2 miliarde lei în iunie 2024 la 49,9 miliarde lei). În funcție de acționariat, rezultatul net a avut, însă, evoluții mixte. Astfel, dinamica a fost una negativă pentru companiile cu capital privat (în scădere cu 3,9 miliarde lei), în timp ce companiile cu capital de stat au înregistrat o îmbunătățire a rezultatului net cu circa 600 milioane lei
Marja de profit a IMM-urilor a ajuns la doar 4,6%
Marja profitului net s-a redus, pe ansamblul companiilor nefinanciare, cu circa 0,6 puncte procentuale în termeni anuali, ajungând la 4,6 la sută în iunie 2025.
La nivel sectorial, dinamica a fost similară, cel mai afectate fiind companiile din imobiliare (-7,4 puncte procentuale), industria extractivă (-4,7 puncte procentuale) și utilități (-3,4 puncte procentuale), în timp ce creșteri au fost înregistrate doar în industria prelucrătoare și comerț, iar acestea au fost nesemnificative (0,03 puncte procentuale)
Cel mai ridicat nivel al acestui indicator este înregistrat în sectorul industriei extractive (19,4 la sută), urmat de imobiliare (9 la sută) și utilități (7,7 la sută), în timp ce firmele din comerț, ce generează cea mai mare proporție din cifra de afaceri de la nivelul meconomiei, au o marjă a profitului net de 3,2 la sută.
Îndatorarea companiilor se află pe un trend ascendent, gradul de îndatorare al firmelor (raportul datorii/capital) la iunie 2025 atingând 140,5 la sută, cu 5,4 puncte procentuale mai mare în termeni anuali. În distribuție, ponderea firmelor cu un grad de îndatorare peste pragul semnal de 200 la sută s-a majorat, atingând circa 35 la sută atât din punct de vedere al numărului (cu 1,7 puncte procentuale mai mult decât în iunie 2024), cât și din punct de vedere al importanței pe care îl au aceste companii în cifra de afaceri (+2,3 puncte procentuale).
Datoriile comerciale reprezintă principala sursă de finanțare externă firmelor. Din această perspectivă, tendința crescătoare a duratei de plată a furnizorilor și a termenului de recuperare a creanțelor în creștere pot reprezenta o provocare.
În iunie 2025, cea mai mare pondere în structura pasivului companiilor nefinanciare din România este reprezentată de capitaluri (40 la sută din pasiv), pe locul secund fiind datoriile comerciale (18 la sută din pasiv), care reprezintă dublul finanțării primite de la instituțiile financiare din România, ce se menține la un nivel modest (9 la sută).
Capacitatea de rambursare a creditelor în rândul companiilor s-a deteriorat ușor în prima jumătate a anului 2025, indicatorul ICR (engl. Interest coverage ratio – ICR, calculat ca raport între EBIT și cheltuieli cu dobânzile) atingând 541 la sută în iunie 2025, cu 32 puncte procentuale mai puțin decât în anul precedent, respectiv 118 puncte procentuale sub valoarea din iunie 2023.