ANM:Cod galben de averse torenţiale, vijelii şi descărcări electrice în mai multe regiuni, până luni seara

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis trei atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică şi averse însemnate cantitativ, valabile de duminică până luni seara în mai multe regiuni ale ţării.
AGERPRES - D, 12 iul. 2026, 11:38
ANM:Cod galben de averse torenţiale, vijelii şi descărcări electrice în mai multe regiuni, până luni seara

Potrivit meteorologilor, în intervalul 12 iulie, ora 10:00 – 18:00, în sudul Banatului, cea mai mare parte a Olteniei, nordul Munteniei, sudul Transilvaniei şi vestul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50 – 70 km/h), iar pe arii restrânse vijelii şi grindină de mici şi medii dimensiuni (1 – 3 cm).

În intervale scurte de timp (între una şi trei ore) sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15 – 25 litri/mp şi, izolat, vor depăşi 30 – 40 litri/mp.

Un al doilea Cod galben de instabilitate atmosferică, valabil în intervalul 12 iulie, ora 18:00 – 13 iulie, ora 10:00, vizează Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei, precum şi sud-estul Olteniei şi al Transilvaniei, unde sunt prognozate aceleaşi fenomene meteorologice.

Totodată, luni, între orele 10:00 şi 22:00, un al treilea Cod galben de instabilitate atmosferică va fi în vigoare în Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, precum şi în estul şi sud-estul Transilvaniei.

Pe durata intervalelor de valabilitate a avertizărilor se vor semnala averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50 – 70 km/h, iar pe arii restrânse vijelii şi grindină de mici şi medii dimensiuni (1 – 3 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15 – 25 litri/mp şi, izolat, vor depăşi 30 – 40 litri/mp.

ANM precizează că manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala luni izolat şi în restul teritoriului, iar marţi şi miercuri cu precădere în jumătatea estică a ţării, ulterior în majoritatea regiunilor.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...