Uniunea Europeană renunță temporar, la presiunea SUA. la penalizarea companiilor de petrol și gaze naturale pentru emisiile de metan

Comisia Europeană a sfătuit luni guvernele UE să acorde scutiri de trei ani de la plata penalităţilor companiilor de petrol şi gaze care încalcă Regulamentul UE privind metanul, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 20 iul. 2026, 18:20
Uniunea Europeană renunță temporar, la presiunea SUA. la penalizarea companiilor de petrol și gaze naturale pentru emisiile de metan

Decizia vine pe fondul presiunilor autorităţilor SUA ca blocul comunitar să revizuiască aceste reglementări.

Regulamentul (UE) 2024/1787 este primul act legislativ al UE care impune norme stricte pentru măsurarea, raportarea şi reducerea emisiilor de metan în sectorul energetic. Acesta obligă companiile de petrol, gaze şi cărbune să elimine treptat practicile de rutină privind arderea la faclă şi evacuarea în atmosferă, vizând o reducere cu 45% a emisiilor până în 2030.

Din 2027, petrolul şi gazele din import trebuie să îndeplinească reglementările privind monitorizarea emisiilor echivalente cu cele din Europa.

Luni, Comisia Europeană a informat că statele membre UE nu ar trebui să aplice penalităţi companiilor de petrol şi gaze care încalcă Regulamentul UE privind metanul în 2027, 2028 şi 2029, pentru „a evita perturbările în aprovizionare”.

„Conflictul din Orientul Mijlociu a determinat Uniunea Europeană să concureze pentru aprovizionarea cu petrol şi gaze pe pieţele mondiale, unde oferta s-a redus semnificativ, iar preţurile au crescut. In acest context de incertitudine globală, CE colaborează cu statele membre şi cu industria pentru a se asigura că aplicarea Regulamentul UE privind reducerea emisiilor de metan în sectorul energetic nu va afecta, în nicio situaţie, securitatea aprovizionării cu energie a Europei”, se arată într-un comunicat de presă al Executivului comunitar.

În plus, pentru a anticipa eventualele riscuri semnalate de părţile interesate şi pentru a răspunde dificultăţilor întâmpinate în aplicarea normelor, Comisia Europeană propune două recomandări statelor membre. „Acestea oferă orientări privind soluţiile de conformare şi regimurile de sancţiuni, contribuind la crearea unui cadru clar, previzibil şi fiabil pentru implementarea eficientă a Regulamentului UE privind metanul”, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Europa ar trebui inclusă în discuţiile privind pacea în Ucraina, afirmă un consilier de la Kremlin
Europa ar trebui inclusă în discuţiile privind pacea în Ucraina, afirmă un consilier de la Kremlin
Europa ar trebui inclusă în discuţiile privind un acord de pace în Ucraina, deoarece poziţia sa ar putea fi crucială, a declarat duminică un consilier de la Kremlin, Iuri Uşakov, relatează......
Prim-ministrul britanic Andy Burnham solicită o „discuţie sinceră” privind libera circulaţie în cadrul UE
Prim-ministrul britanic Andy Burnham solicită o „discuţie sinceră” privind libera circulaţie în cadrul UE
Prim-ministrul britanic Andy Burnham a declarat că este deschis reintroducerii regulilor de liberă circulaţie ale Uniunii ...
Iranienii sunt îndemnaţi să îşi diminueze consumul de gaze cu 10% înaintea iernii
Iranienii sunt îndemnaţi să îşi diminueze consumul de gaze cu 10% înaintea iernii
Preşedintele parlamentului iranian a cerut duminică populaţiei să diminueze consumul de gaze cu 10%, pe măsură ce se ...
Cifra care face diferența între bogăție și faliment. Cum se asigură un antreprenor că are suficientă lichiditate
Cifra care face diferența între bogăție și faliment. Cum se asigură un antreprenor că are suficientă lichiditate
O cifră poate face diferența între bogăție și faliment. Oricât de mare ar fi cifra de afaceri și chiar profitul, ...