Exporturi de porumb către Turcia de 167.000 de tone. România rămâne al treilea cel mai mare furnizor, dar cantitățile sunt de peste două ori mai mici

România continuă să rămână al treilea cel mai mare furnizor de porumb pentru Turcia, după Ucraina și Rusia, însă cantitățile s-au redus semnificativ anul acesta comercial față de anul trecut.
Alina Stanciu - mar, 21 iul. 2026, 22:12
Exporturi de porumb către Turcia de 167.000 de tone. România rămâne al treilea cel mai mare furnizor, dar cantitățile sunt de peste două ori mai mici

Turcia a importat în perioada septembrie 2025-mai 2026 din acest an comercial aproximativ 4 milioane de tone de porumb, din care 167.000 de tone, adică în jur de 4%,  au venit din România, al treilea cel mai mare furnizor al țării și cel mai mare furnizor din blocul comunitar, arată o analiză a Departamentului pentru Agricultură al SUA (USDA).

În rest, Ucraina a livrat 3 milioane de tone, iar Rusia alte 700.000 de tone.

USDA estimează că Turcia va cumpăra anul acesta 4,8 milioane de tone de porumb, o cantitate similară cu cea din anul comercial trecut când statul s-a aprovizionat cu 4 milioane de tone din Ucraina, 571.000 de tone din Rusia și 400.000 de tone din România. Pentru țara noastră, ar fi o scădere a livrărilor de 2,3 ori, însă acest an comercial care se va finaliza în data de 31 august.

Oricum, conform datelor Comisiei Europene, în perioada octombrie 2024-mai 2025, România a livrat către Turcia peste 356.100 de tone de porumb față de 161.734 anul acesta ( âminus 54%).

Fermierii turci au tot redus suprafețele cultivate cu porumb, în medie cu 10% de la an la an, astfel că în anul comercial 2026/27 va fi cultivată cu porumb o suprafață de 550.000 ha de pe care s-ar putea obține aproximativ 7,1 milioane de tone metrice, presupunând condiții meteorologice favorabile și volume suficiente de apă pentru irigații.

În Turcia, aproape 85% din porumb este utilizat pentru fabricarea furajelor pentru animale, iar pentru  anul comercial 2026/27 consumul  este prognozat la 11,5 milioane de tone, în ușoară scădere față de anul precedent, în paralel cu producțiile record de orz și grâu.

Cu livrări de 10,9 milioane de tone către țările terțe, România este pentru al doilea an consecutiv cel mai mare exportator european de cereale. Suntem pe prima poziție la grâu și porumb cu 1,1 milioane de tone, față de 1,2 milioane de tone de porumb cu un an în urmă.
Te-ar mai putea interesa și
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford continuă extinderea portofoliului comercial pentru SUV-ul compact Puma, cel mai bine vândut model al mărcii pe piața europeană și pilonul central de producție al uzinei Ford Otosan din......
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
Circa 30.000 de porci au murit ori au fost sacrificaţi în ultimele săptămâni în Serbia, după apariţia a numeroase ...
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al Parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul ...
Trump promite un atac asupra complexului militar iranian din „Muntele Târnăcopului”
Trump promite un atac asupra complexului militar iranian din „Muntele Târnăcopului”
După a zecea noapte la rând de noi bombardamente asupra infrastructurilor iraniene, preşedintele american Donald Trump ...