După strâmtoarea Ormuz, un alt punct vital în transportul cu petrol este afectat, petroliere au fost lovite și aici. Cotația Brent se apropie rapid de 100 de dolari pe baril

Cel puțin două tancuri petroliere s-au întors din drumul spre strâmtoarea Bab el-Mandeb, dintre Marea Arabiei și Marea Roșie, după ce gruparea Houthi din Yemen a anunțat că a lovit două nave petroliere saudite în acest punct critic de transit, scrie Oil Price.
Mihai Nicuţ - J, 23 iul. 2026, 13:02
După strâmtoarea Ormuz, un alt punct vital în transportul cu petrol este afectat, petroliere au fost lovite și aici. Cotația Brent se apropie rapid de 100 de dolari pe baril

Aceasta reprezintă cea mai recentă escaladare a războiului din Orientul Mijlociu, forțele yemenite susținând că navele au încălcat blocada navală declarată la începutul acestei săptămâni. Conform rapoartelor, unul dintre tancurile petroliere era încărcat cu țiței saudit destinat Indiei, iar celălalt transporta petrol către China.

„Deși până acum este vorba doar despre două nave, acest lucru sugerează că proprietarii și operatorii tratează amenințarea cu seriozitate”, a declarat Matthew Wright, analist principal de transport maritim la Kpler, citat de publicația India’s Telegraph. „Dacă aceasta devine o tendință mai amplă, implicațiile se vor extinde mult dincolo de doar câteva încărcături deviate”.

„Am vizat două tancuri petroliere saudite, numite Encelia și Layla, pentru încălcarea deciziei de blocadă emise de forțele armate”, a declarat purtătorul de cuvânt al forțelor Houthi, Yahya Saree, citat de Al Jazeera.

Agenția de presă de stat din Arabia Saudită a confirmat ulterior un atac asupra unui tanc petrolier care a luat foc, a transmis Reuters într-un raport separat referitor la două nave chinezești încărcate cu țiței saudit care se îndreptau spre strâmtoarea Bab el-Mandeb. Raportul menționa că navele indicau prezența unor echipaje chineze la bord.

Publicația a precizat că un total de 27 de nave au traversat miercuri punctul de trecere din Marea Roșie, inclusiv cinci tancuri petroliere și un transportator de gaz natural lichefiat (GNL). Numărul este în scădere față de cele 38 de traversări înregistrate marți.

În același timp, Reuters a mai scris că traficul prin strâmtoarea Hormuz a rămas mult sub nivelurile dinainte de război, cu 253 de transportatoare de produse energetice blocate în Golful Persic. Dintre acestea, 102 erau tancuri petroliere, 64 erau nave de transport GNL și 66 erau încărcate cu gaz petrolier lichefiat (GPL).

În urma declarației Houthi privind blocada navală și a atacurilor continue ale SUA asupra țintelor iraniene — ajunse acum la a 12-a noapte consecutivă —, prețurile petrolului au crescut substanțial, țițeiul Brent depășind 98 de dolari pe baril în cursul zilei de astăzi.

Strâmtoarea Bab el-Mandeb, cea prin care navele pot circula între Marea Araniei/Oceanul Indian și Marea Roșie și, mai departe, prin Canalul Suez spre Mediterană, este și ea un punct vital în comerțul mondial, inclusiv cel cu petrol. Pe aici trec în mod obișnuit  între 4 și 6 milioane de barili de petrol și produse petroliere pe zi, reprezentând aproximativ 6% până la 10% din totalul petrolului livrat global pe cale maritimă.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara că își dorește o indexare a pensiilor la începutul anului 2027, însă decizia privind majorarea va fi luată după ce vor fi......
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara, la Digi24, că nu își dorește introducerea unor noi ...
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă această evoluţie pozitivă nu trebuie să creeze un fals sentiment de siguranţă
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, transmite că România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit ...
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul al doilea (sondaje)
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul ...
Preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică; ...