Decizie la ASF. Dispar agenții clasici de asigurări. Ce va apărea în locul lor și cum vom putea cumpăra asigurări direct de la Hidroelectrica, eMAG , Poștă sau PPC

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat un proiect de modificare a normei 22/2021 privind distribuția în asigurări. Cea mai importantă schimbare adusă este eliminarea noțiunilor clasice de agent și agent afiliat pentru distribuția în asigurări, un domeniu cu peste 50.000 de oameni. În locul acestora, apar două categorii noi, adică agentul exclusiv și multiagentul, cel din urmă o premieră care va duce în timp la modificări substanțiale ale pieței, inclusiv posibila intrare directă pe piața distribuției de asigurări a unor companii cu portofolii ample de clienți cum ar fi eMAG, Hidroelectrica, PPC sau Poșta Română.
Şerban Buşcu - J, 23 iul. 2026, 22:09
Decizie la ASF. Dispar agenții clasici de asigurări. Ce va apărea în locul lor și cum vom putea cumpăra asigurări direct de la Hidroelectrica, eMAG , Poștă sau PPC

Economica a scris în exclusivitate despre introducerea noțiunii de multiagent, propusă din sectorul asigurări al ASF încă de la începutul acestui an. Între timp, după discuții cu piața, ASF a venit cu propuneri mai elaborate pe această temă. Așadar, concret, actualii agenți care lucrează cu brokerii se vor numi agenți exclusivi, iar procedurile de obținere a acestui statut sunt modificate. Multiagentul va fi un vânzător de asigurări care are posibilitatea, fără a lucra cu un broker, să vândă același tip de produs de la maximum 5 asigurători. Foarte important, spre deosebire de forma inițială a propunerii, cea care a trecut de Consiliu prevede că timp ce 5 ani multiagenții nu vor putea distribui RCA, cea mai vândută poliță din România distribuită astăzi aproape exclusiv prin brokeri.  De asemenea, multiagenții vor trebui să primească acordul explicit al tuturor asigurătorilor cu care vor lucra (maximum 5, conform normei).

În prezent, un agent afiliat, adică cel care nu lucrează cu un broker, poate distribui un anumit tip de asigurare doar de la un singur asigurător. Cel mai bun exemplu sunt băncile, care nu pot vinde același tip de risc (să zicem o asigurare de locuință) decât pentru un singur asigurător. De exemplu, Banca Transilvania lucrează doar cu Groupama pentru asigurările generale și doar cu Metropolitan Life pentru cele de viață. O altă situație este cea a marilor jucători din e-commerce, care în prezent lucrează cu brokeri pentru a putea distribui asigurări de la mai multe companii. De exemplu, Emag lucrează cu Safety Broker, liderul sistemului.

Asigurări mai ieftine  direct de la eMAG, Poștă sau Hidroelectrica

După ce va intra în vigoare noua normă, probabil pe parcursul lunii august, eMAG sau orice altă firmă va putea să se autorizeze ca multiagent și să vândă produsele a până la 5 asigurători pe fiecare tip de risc, fără a mai împărți comisionul cu brokerii. În aceeași situație este orice companie care are portofolii mari de clienți cu care interacționează frecvent și deci și-ar putea crea o sursă substanțială de venituri distribuid asigurări. Ne gândim aici la companii de utilități, cum ar fi Hidroelectrica sau PPC ori la Poșta Română, cărora li s-ar putea alătura băncile.

Dacă aceste companii nu vor mai împărți comisionul cu brokerul, având în vedere și că ar putea percepe un comision mai mic de vânzare, enavând distribuția de asigurări ca principal obiect de activitate, sunt șanse ca prețul final al asigurărilor vândute să fie mai bun pentru client, comparativ cu cele contractate prin brokeri.

Unul dintre scopurile principale urmărite de inițiatorii acestei modificări este creșterea penetrării asigurărilor în mediul rural și în orașele mici. Dacă firme locale, nu neapărat specializate în asigurări dar cu număr mare de clienți, vor putea fi vinde direct asigurări pentru mai multe companii, este posibil ca acestea să ajungă la mai mulți clienți. De asemenea, este impulsionată și vânzarea online. La început, efectele vor fi cel mai probabil reduse, însă în timp, se poate ajunge la o creștere a vânzărilor mai ales în zona asigurărilor de viață și sănătate ori a celor de bunuri.

Te-ar mai putea interesa și
Audi va investi patru miliarde de dolari în prima sa uzină din SUA
Audi va investi patru miliarde de dolari în prima sa uzină din SUA
Constructorul german de automobile premium Audi, care face parte din grupul Volkswagen, a anunţat duminică o investiţie de patru miliarde de dolari pentru a deschide prima sa fabrică în SUA, în......
Câte zile libere plătite au angajații într-un an și câte de telemuncă? Dar câte sunt legal plătite dacă te institui ca îngrijitorul propriului copil sau ceri suplimentarea concediului?
Câte zile libere plătite au angajații într-un an și câte de telemuncă? Dar câte sunt legal plătite dacă te institui ...
Dreptul la zile de telemuncă într-o lună, la zile plătite pentru îngrijirea copilului, posibilitatea obținerii unui ...
Val de arestări în Barcelona după distrugerile de sâmbătă noaptea din celebra Plaza de Catalunya
Val de arestări în Barcelona după distrugerile de sâmbătă noaptea din celebra Plaza de Catalunya
Circa 100 de persoane au fost arestate sâmbătă noaptea la Barcelona, după ce manifestanți cu cagule, care au participat ...
Franţa şi Emiratele Arabe Unite reiau proiectul de modernizare a avioanelor de luptă Rafale, pe fondul dificultăţilor bugetare ale Parisului
Franţa şi Emiratele Arabe Unite reiau proiectul de modernizare a avioanelor de luptă Rafale, pe fondul dificultăţilor ...
Franţa şi Emiratele Arabe Unite au reluat negocierile pentru dezvoltarea în comun a unei versiuni modernizate a avionului ...