Majoritatea românilor din diaspora au investit bani în România, dar nu au de gând să se întoarcă prea curând

Şase din zece români aflaţi în diaspora (61%) au investit deja în România, prin diverse metode - sprijin financiar pentru familie, imobiliare, deşi 70% exclud revenirea în ţară în următoarele 12 luni, arată rezultatele unui sondaj de opinie, dat publicităţii marţi.
AGERPRES - mar, 28 iul. 2026, 09:15
Majoritatea românilor din diaspora au investit bani în România, dar nu au de gând să se întoarcă prea curând

Conform cercetării „Diaspora Sentiment 2026”, realizată de Mkor, la nivel comparativ, fiecare comunitate a diasporei investeşte diferit: cea din Germania are cea mai mare rată de investiţie (71%) şi cel mai ridicat sprijin financiar direct pentru familie (44%), în timp ce diaspora din Regatul Unit al Marii Britanii are cel mai avansat profil economic – 29% ocupă roluri de conducere/antreprenoriat, 62% au studii superioare, iar 46% câştigă peste 3000 de euro/lună.

De asemenea, fiecare piaţă cere o strategie financiară distinctă, astfel că Italia are în prim-plan protejarea patrimoniului, Germania – predictibilitatea; Spania – consumul nostalgic, iar Regatul Unit – randamentul financiar.

În acelaşi timp, Republica Moldova e un hub de capital uman tânăr pentru România, respectiv 49% Generaţia Z (vârstă medie 31 ani), 38% inactivi (+17% vs. medie), ideal pentru atragere prin conturi bancare peste graniţă şi programe de internship.

În ceea ce priveşte situaţia din România, 61% dintre cei aflaţi peste graniţe au investit în România prin imobiliare sau sprijin familial, însă, în paralel, 70% au declarat că exclud revenirea în ţară următoarele 12 luni.

La nivel general, profilul socio-profesional al românilor stabiliţi în afara ţării indică o stabilitate structurală evidentă, unde 44% au statutul de angajaţi, iar 23% activează ca manageri sau antreprenori.

„Structura atipică generează oportunităţi clare pentru strategiile de atragere economică ale companiilor şi instituţiilor din România. Pentru mediul de business, acest segment reprezintă o soluţie pentru deficitul de personal, necesitând implementarea unor programe de internship şi pachete de relocare studenţească. Concomitent, instituţiile financiare româneşti pot capta audienţa prin instrumente de integrare specifice. Facilităţi precum conturi bancare peste graniţă cu zero comisioane şi pachete de economisire devin esenţiale pentru a fideliza aceşti consumatori şi a transforma potenţialul demografic într-un motor de creştere economică”, se menţionează în concluziile studiului citat.

Raportul de cercetare „Diaspora Sentiment 2026” a fost realizat pe un eşantion de 2.000 de respondenţi, structurat cu echilibru de gen (50% – 50%), cu vârste între 18 şi 65 de ani şi rezidenţă de minimum şapte luni pe an în afara României.

Te-ar mai putea interesa și
Stat vs privat. Unde este de preferat să lucreze românii care au responsabilități legate de copii sau adulți cu handicap
Stat vs privat. Unde este de preferat să lucreze românii care au responsabilități legate de copii sau adulți cu handicap
Ponderea românilor angajați la stat care se confruntă cu obstacole legate de locul de muncă și în desfășurarea activității profesionale pentru că au și responsabilități de îngrijire a......
Compania românească Hiarom Invest livrează un nou vehicul cu caracteristici de excepție
Compania românească Hiarom Invest livrează un nou vehicul cu caracteristici de excepție
După ce a prezentat la expoziția internațională InnoTrans un camion șină – șosea de sudură pe care, mai apoi, l-a ...
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în derulare investiții de 200 de milioane de euro, se extinde în București cu o nouă achiziție
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în derulare investiții de 200 de milioane de euro, se extinde în București cu ...
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în construcție proiectul Estoria City din zona Pallady din Capitală, vrea să ...
Trump spune că Partidul Democrat va fi distrus dacă va lansa o procedură de destituire a sa
Trump spune că Partidul Democrat va fi distrus dacă va lansa o procedură de destituire a sa
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi "distrus" dacă ar lansa o procedură ...