Pe lângă operatorul de stat CFR Călători, au mai înregistrat rezultate negative Regio Călători, Transferoviar Călători și InterRegional Călători, conform bilanțurilor consultate de ECONOMICA.NET și prezentate în tabelul de mai jos.

Singurii care au închis anul trecut pe profit sunt Softrans și Astra Trans Carpatic. De menționat că cei doi operatori privați pe plus au avut și cele mai mici rulaje, înregistrând afaceri sub 50 de milioane de lei.
„Responsabilitatea în sistemul feroviar trebuie asumată la toate nivelurile
În contextul declarațiilor recente ale ministrului Transporturilor, domnul Radu Miruță, potrivit cărora cei care nu își îndeplinesc atribuțiile vor fi sancționați, iar pentru fiecare tren va exista un responsabil, Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane apreciază că principiul răspunderii trebuie aplicat în mod egal, la toate nivelurile de decizie.

Considerăm că orice salariat, orice manager și orice conducător de instituție care nu își îndeplinește atribuțiile trebuie să răspundă. Siguranța circulației și respectul față de călători impun profesionalism, competență și responsabilitate.
În același timp, responsabilitatea nu se poate opri la personalul din exploatare sau la conducerea operativă. Ea trebuie să ajungă și la cei care, de-a lungul anilor, au stabilit politicile din transportul feroviar și au luat decizii care au condus la subfinanțarea cronică a sistemului.
Documentele oficiale arată că Ministerul Transporturilor a solicitat refacerea bugetului CFR Călători prin eliminarea sumei de 785 de milioane de lei din structura veniturilor. În paralel, investițiile în infrastructură, întreținere și material rulant au fost insuficiente, iar efectele sunt vizibile în fiecare zi: restricții de viteză, întârzieri, reducerea capacității de transport și un sistem aflat sub o presiune permanentă.
Este suficient să analizăm rezultatele financiare ale operatorilor de transport feroviar de călători pentru anul 2025. Patru din șase operatori au încheiat anul cu pierderi, inclusiv operatori privați, prezentați adesea drept exemple de management performant. Această situație confirmă că performanța în transportul feroviar nu depinde exclusiv de calitatea managementului, ci și de existența unei finanțări adecvate, a investițiilor necesare și a unei politici publice coerente pentru dezvoltarea căii ferate.
Într-un sistem subfinanțat, orice manager este pus în fața aceleiași realități: trebuie să reducă permanent cheltuielile pentru a menține activitatea. Se amână achiziția pieselor de schimb, se reduc lucrările de întreținere, se limitează investițiile și se caută economii în toate domeniile. Pe termen scurt, aceste măsuri pot părea soluții financiare, însă pe termen lung conduc inevitabil la degradarea materialului rulant, la creșterea numărului de defecțiuni, la întârzieri și la scăderea calității serviciilor oferite călătorilor.
Acestea sunt realitățile pe care le trăim astăzi.

De aceea, considerăm că este legitim să întrebăm: cine răspunde pentru deciziile care au adus transportul feroviar în această situație? Dacă se cere responsabilitate din partea salariaților și a managerilor, aceeași exigență trebuie aplicată și celor care, de-a lungul timpului, au aprobat bugete insuficiente, au amânat investițiile și au adoptat politici care au afectat dezvoltarea sistemului feroviar.
Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane solicită Guvernului României și Ministerului Transporturilor să trateze calea ferată ca pe un obiectiv strategic național, prin asigurarea unei finanțări predictibile, investiții susținute și un management responsabil.
Transportul feroviar nu poate fi reformat doar prin sancțiuni. Reforma înseamnă responsabilitate la toate nivelurile, finanțare corespunzătoare, investiții și respect pentru oamenii care asigură, zi de zi, funcționarea acestui sistem esențial pentru România.”
CITEȘTE ȘI: