Proteste în Grecia: Zeci de mii de persoane au manifestat împotriva austerităţii şi în semn de susţinere a Guvernului

Cel puţin 18.000 de persoane s-au adunat duminică seară la Atena şi alte 8.000 la Salonic, precum şi câteva mii în străinătate, pentru a protesta împotriva politicilor de austeritate impuse de creditorii internaţionali şi în semn de susţinere a noului guvern condus de Alexis Tsipras, liderul stângii radicale, cu o zi înainte de o reuniune a Eurogrupului la Bruxelles de care depinde viitorul economic al ţării, relatează AFP şi DPA.
Economica.net - lun, 16 feb. 2015, 04:42
Proteste în Grecia: Zeci de mii de persoane au manifestat împotriva austerităţii şi în semn de susţinere a Guvernului

La Atena, protestatarii s-au adunat în apropierea Parlamentului pentru a cere să se pună capăt politicilor despre care ei spun că ‘sărăcesc’ poporul şi duc la exodul tinerilor care sunt loviţi de şomaj. ‘Stop austerităţii. Sprijiniţi Grecia. Schimbaţi Europa’, se putea citi pe un banner.

Demonstraţii au mai avut loc şi în oraşe ca Patras şi Volos, precum şi în Creta şi în alte insule, scrie Agerpres.

‘Lăsaţi Grecia să respire’, au strigat demonstranţii, potrivit relatărilor de televiziune.

Alte manifestaţii s-au desfăşurat în paralel în Europa. Circa 2.000 de persoane au manifestat la Paris, în semn de susţinere a Greciei în faţa finanţelor, ‘un David în faţa lui Goliat’, la apelul unui colectiv de asociaţii şi al unor partide de stânga şi de extrema-stângă. În Portugalia, între 200 şi 300 de manifestanţi s-au adunat într-o piaţă din centrul oraşului Lisabona, după care au defilat spre Reprezentanţa Comisiei Europene.

Miercuri, 15.000 de manifestanţi s-au aflat pe străzile din Atena şi 5.000 la Salonic, al doilea oraş al ţării, pentru a-şi exprima sprijinul pentru noul guvern dominat de stânga radicală care vrea să înlocuiască programul de ajutor al Atenei oferit de creditorii internaţionali cu un ‘credit punte’, urmat de un program de reforme elaborat în colaborare cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Miniştrii de finanţe din zona euro se vor întâlni luni la Bruxelles pentru a discuta despre datoria Greciei.

Premierul Alexis Tsipras a pus capăt programului de austeritate impus de creditorii Greciei – Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţionali şi Banca Centrală Europeană.

Într-un interviu publicat duminică de revista germană Stern în ediţia sa online, şeful Guvernului de la Atena s-a declarat ‘încrezător’ în legătură cu reuniunea de luni a Eurogrupului. ‘Mă aştept la negocieri dificile luni. Totuşi, sunt încrezător’ în privinţa posibilităţii de a ajunge la un acord, a spus Tsipras.

‘Nu vrem noi împrumuturi (…) În locul banilor, avem nevoie de timp pentru a pune în aplicare planul nostru de reforme. Vă promit: În şase luni, Grecia va fi o cu totul altă ţară’, a adăugat el.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului elen a declarat că Atena este decisă să nu mai încheie un acord de asistenţă internaţională similar cu cele convenite cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional de precedentele executive, potrivit Reuters.

Grecia şi partenerii din zona euro sunt implicaţii în negocieri dificile cu privire la solicitările formulate de noul guvern grec condus de Alexis Tsipras referitoare la încheierea politicilor de austeritate şi renegocierea datoriei Greciei. Purtătorul de cuvânt al guvernului elen, Gabriel Sakellaridis, a reiterat duminică faptul că autorităţile de la Atena nu sunt dispuse să accepte un program de sprijin din partea zonei euro dacă va avea acelaşi condiţii stringente precum cele din trecut.

‘Guvernul grec este decis să îşi respectele angajamentele luate faţă de public şi să nu mai continue cu un program care are caracteristicile programelor precedentelor guverne’, a declarat Gabriel Sakellaridis pentru postul de televiziune Greek TV.

Purtătorul de cuvânt a informat că Grecia a ajuns la un acord cu partenerii europenii cu privire la necesitatea unui ‘plan naţional de reformă’ pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă economia greacă de mai multe decenii, adăugând însă că noul guvern de la Atena nu va intra în conflict cu populaţia din cauza ‘unor ordine venite de peste hotare’.

Te-ar mai putea interesa și
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii în companii din domeniul apărării şi industriei de armament
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui proiect de lege prin care fondurile de pensii administrate privat ar putea investi banii din Pilonul 2 de pensii în companii din......
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce a pus și fotovoltaice mai mult decât toată puterea instalată a României. La noi se vorbește despre eoliene în Marea Neagră de 20 de ani, rezultate zero
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce ...
Polonia, al cărei sistem energetic este încă dependent de centralele pe cărbune, a marcat zilele trecute un moment istoric: ...
Schimbare majoră în lanțul de magazine de cosmetice Rituals. Compania a investit 40 de milioane de euro pentru o reamenajare globală fulger
Schimbare majoră în lanțul de magazine de cosmetice Rituals. Compania a investit 40 de milioane de euro pentru o reamenajare ...
Rituals Cosmetics va începe în luna august să reamenajeze 1.500 de boutique-uri din 30 de țări, în urma unei investiții ...
Vânzările Goo Goo, brandul de suc al youtuberului iSilent produs de Natura Vrancea, vor ajunge la peste un milion de bucăți
Vânzările Goo Goo, brandul de suc al youtuberului iSilent produs de Natura Vrancea, vor ajunge la peste un milion de bucăți
Vânzările GOO GOO, brandul de suc al lui iSilent dezvoltat împreună cu Nexus Gaming și produs sub licență de Natura ...