Metoda prin care vei plăti mai puțin pentru abonamentele tale. Cum ajungi la cei care decid în Orange, Vodafone sau PPC

Marile companii de telefonie, utilități și nu numai, preferă să încaseze un abonament mai ieftin decât să piardă clienți vechi. Este primul lucru pe care trebuie să îl știi ca să poți aborda avantajos relația cu Orange, Vodafone, PPC sau altele.
Ion Dobreanu - D, 02 aug. 2026, 09:41
Metoda prin care vei plăti mai puțin pentru abonamentele tale. Cum ajungi la cei care decid în Orange, Vodafone sau PPC

Compania de utilități sau telefonie nu vrea să te piardă, dacă ești client vechi mai ales. Este marele tău avantaj și asta te poate ajuta să plătești mai puțin. Este suficient să fii ferm și să ajungi la celebrul departament de retenție, adică cei care fac oferte clienților care își exprimă intenția de a rezilia abonamentul. Potrivit unui angajat din telecomunicații citat de Adevărul, companiile au proceduri stricte: ofertele de retenție se activează exclusiv în momentul în care clientul afirmă răspicat că vrea să renunțe la servicii. Până când nu declanșezi oficial procedura de reziliere, departamentul specializat în păstrarea clienților rămâne, practic, inaccesibil.

Totuși, o simplă cerere de reziliere s-ar putea să nu fie suficientă dacă nu este susținută de argumente reale. Utilizatorii experimentați recomandă ca solicitarea să fie însoțită de oferta clară a unui competitor. Menționarea concretă a unui tarif mai mic găsit la un alt furnizor este detaliul care forțează, în majoritatea cazurilor, intervenția echipei de retenție și deblocarea unor prețuri preferențiale.

„Cel mai bun moment să negociezi este când ești în afara perioadei contractuale inițiale sau imediat după o majorare de preț. Ai cele mai multe șanse de succes dacă poți demonstra o ofertă reală a concurenței”, spune economistul Adrian Negrescu.

O discuție devenită virală în comunitatea r/Frugal de pe Reddit, dedicată economiilor și gestionării inteligente a banilor, a scos la iveală dimensiunea acestui fenomen. Totul a pornit de la un utilizator care, încercând să își închidă contul de Uber One, s-a trezit imediat cu o contraofertă mult mai ieftină pentru următoarele trei luni.

„De regulă, când o companie trage de mine cu prețuri mai mici exact în momentul în care vreau să plec, refuz din principiu. Dar întâmplarea m-a făcut să mă întreb: la câte alte abonamente aș putea obține reduceri substanțiale doar mimând intenția de reziliere?”, a scris acesta.

Postarea sa a strâns rapid sute de reacții de la alți utilizatori care au confirmat eficiența acestei tactici. Membrii comunității au relatat cum au obținut reduceri majore la facturile de internet, telefonie mobilă, pe platforme de streaming și chiar abonamente la ziare prestigioase, exclusiv prin acest truc. Mărturiile lor demonstrează o regulă nescrisă a pieței: simplul gest de a cere rezilierea contractului îți deschide, de fapt, ușa către departamentul de retenție, locul unde companiile țin ascunse cele mai bune oferte pentru a evita pierderea abonaților.

„Companiile, de la cele de telefonie mobilă la alte servicii, inclusiv la cele de pe internet, știu că atragerea unui client nou costă mult mai mult decât păstrarea unuia existent. De aceea, bugetul de retenție este generos. În schimb, clientul «cuminte» nu generează niciun semnal de alarmă, așa că nu îi vor face niciodată o ofertă mai bună”, explică Adrian Negrescu, analist economic, pentru „Adevărul”.

Detalii AICI

Te-ar mai putea interesa și
Noutate pentru clienții casnici de energie electrică. Furnizorii vin cu prețuri fixe pe perioade mai mari de un an
Noutate pentru clienții casnici de energie electrică. Furnizorii vin cu prețuri fixe pe perioade mai mari de un an
Tot mai mulți furnizori de energie electrică vin cu oferte cu prețuri fixe ce se întind pe o perioadă mai mare decât cea de un an, care era standardul contractual. Care este explicația....
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, spune că este indispensabilă o colaborare mondială privind inteligența artificială
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, spune că este indispensabilă o colaborare mondială privind inteligența artificială
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a calificat miercuri drept ''indispensabilă'' o coordonare mondială privind ...
MAE spune că urmărește îndeaproape respectarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina
MAE spune că urmărește îndeaproape respectarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis miercuri că urmăreşte îndeaproape respectarea drepturilor persoanelor ...
Dan Dungaciu: AUR va merge la consultările de joi de la Cotroceni. AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Dan Dungaciu: AUR va merge la consultările de joi de la Cotroceni. AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Alianța pentru Unirea Românilor va participa, joi, la consultările de la Palatul Cotroceni privind desemnarea candidatului ...