Fostul ministru al Economiei Ion Ariton, la DNA

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton s-a prezentat marţi la DNA după ce săptămâna trecută i-a fost ridicată imunitatea pentru a fi anchetat în dosarul ''Gala Bute'.
Economica.net - mar, 17 feb. 2015, 08:02
Fostul ministru al Economiei Ion Ariton, la DNA

Ion Ariton a fost chemat pentru a i se comunica că procurorii au început urmărirea penală în cazul său.

În 12 februarie, senatorii au aprobat solicitarea DNA în vederea formulării cererii de începere a urmăririi penale faţă de Ariton.

‘Senatul cere urmărirea penală a senatorului Ariton Ion, fost ministru al Economiei şi actual membru al Senatului României, pentru faptele care fac obiectul dosarului nr. 50/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie’, se arată în Hotărârea Senatului.

Potrivit raportului Comisiei juridice, supus atenţiei plenului Senatului, în timpul audierii Ion Ariton a precizat că ‘sumele care au făcut obiectul contractelor de sponsorizare a evenimentului prin care se urmărea ‘promovarea României ca destinaţie turistică şi a brandului turistic naţional, pe plan naţional şi internaţional, în cadrul Galei Internaţionale de Box Profesionist’, şi pe care l-a susţinut, ‘au ajuns la Federaţia Română de Box”.

Potrivit aceluiaşi document, Ion Ariton a explicat senatorilor jurişti faptul că ‘o sponsorizare se face într-un cadru legal, pentru o sumă care este calculată la sută din cifra de afaceri’.

‘Pentru o sponsorizare dintr-o companie, exista o comisie care analiza oportunitatea şi legalitatea sponsorizării. După ce se fac aceste analize, acel raport de oportunitate şi legalitate este trecut prin Consiliul de Administraţie al acelei companii şi numai după aceea se putea face virarea acelor sume în cuantumul şi în procentele legale care se pot face din acel cont’, a mai arătat Ariton în Comisia juridică.

În urma audierii senatorului Ion Ariton, în data de 10 februarie, Comisia juridică a hotărât, cu majoritate de voturi, să admită solicitarea Parchetului de pe lângă ÎCCJ în vederea formulării cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de fostul ministru al Economiei.

DNA a solicitat declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de Ariton, fost ministru al Ministerului Economiei, pentru participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite, în dosarul Gala Bute.

Anchetatorii au constatat că Ariton i-ar fi determinat pe reprezentanţii a 10 companii de stat aflate în subordinea sa (Hidroelectrica SA, Transelectrica SA, Nuclearelectrica SA, Transgaz SA, Complexul Energetic Turceni SA, Complexul Energetic Rovinari SA, Romgaz SA, Oil Terminal SA, IAR Ghimbav SA şi Societatea Naţională a Apelor Minerale SA) să sponsorizeze, cu suma totală de 1.742.830 lei, organizarea galei internaţionale de box profesionist organizată la Bucureşti la data de 9 iulie 2011, în cadrul căreia a evoluat sportivul Lucian Bute.

Procurorii susţin că, în condiţiile în care evenimentul era organizat de societatea comercială cu capital privat SC Europlus Computers SRL, care a fost şi beneficiarul real al sponsorizărilor, sponsorizarea galei de box era interzisă de Legea nr. 32/1994.

Potrivit DNA, deşi beneficiarul real al sponsorizărilor a fost SC Europlus Computers SRL (care deţinea exclusivitatea organizării şi care a încasat toate veniturile galei), a fost folosită de Federaţia Română de Box pentru a evita dispoziţiile imperative ale Legii nr. 32/1994 şi a crea aparenţa că este susţinută activitatea unei persoane juridice fără scop patrimonial.

În acest context, suma totală de 1.742.830 lei, care ar fi făcut obiectul sponsorizărilor, constituie prejudiciu pentru companiile menţionate.

‘Din probele administrate a rezultat că sponsorizările nu s-ar fi încheiat în lipsa intervenţiei ministrului Ion Ariton, iar sumele ar fi rămas în patrimoniul companiilor cu capital majoritar de stat’, au reţinut procurorii care au apreciat că suma are natura unui folos nejustificat obţinut de Rudel Obreja.

În legătură cu săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit, DNA a arătat că, pentru a determina reprezentanţii companiilor să adopte conduita menţionată anterior, Ion Ariton şi-a folosit autoritatea şi influenţa derivată din funcţiile de ministru al Economiei, senator şi preşedinte al filialei judeţene Sibiu a unui partid aflat la acel moment la guvernare.

Te-ar mai putea interesa și
Primark angajează peste 80 de oameni la magazinele pe care le va deschide în ţară
Primark angajează peste 80 de oameni la magazinele pe care le va deschide în ţară
Primark, retailer de îmbrăcăminte cu preţuri accesibile, face angajări la Bacău şi Bucureşti, unde pregăteşte deschiderea unor magazine. ...
Șeful Mastercard spune cum va arăta banca viitorului. Ce rol vor mai avea angajați rămași în bănci?
Șeful Mastercard spune cum va arăta banca viitorului. Ce rol vor mai avea angajați rămași în bănci?
Banca viitorului va folosi foarte mult AI-ul, dar va avea și angajați. Euro digital va apărea, dar nu va înlocui numerarul. ...
Lovitură primită de Donald Trump chiar în SUA. FED, sistemul băncilor centrale, crește dobânda după 3 ani, în ciuda „ordinelor”. Ce urmează pentru dolar
Lovitură primită de Donald Trump chiar în SUA. FED, sistemul băncilor centrale, crește dobânda după 3 ani, în ciuda ...
FED, sistemul băncilor centrale din Statele Unite ale Americii (SUA) a decis să crească dobânda de referință de la ...
Ce efect are AI asupra economiilor europene – raport FMI
Ce efect are AI asupra economiilor europene – raport FMI
Inteligenţa artificială ar putea îmbunătăţi productivitatea europeană cu aproximativ 1% pe parcursul a cinci ani, ...