Iluminatul public din Constanța va fi redus, iar autobuzele electrice vor fi încărcate dup ora 23.00, ca răspuns la instituirea stării de alertă energetică

Autorităţile publice locale din municipiul Constanţa au adoptat o serie de măsuri menite să contribuie la reducerea consumului de energie electrică şi la echilibrarea sistemului energetic, în contextul instituirii stării de alertă energetică la nivel naţional, a anunţat luni Primăria.
AGERPRES - lun, 03 aug. 2026, 17:43
Iluminatul public din Constanța va fi redus, iar autobuzele electrice vor fi încărcate dup ora 23.00, ca răspuns la instituirea stării de alertă energetică

„Constanţa se alătură efortului naţional pentru reducerea consumului de energie. (…) Astfel, în perioada următoare, intensitatea iluminatului public va fi redusă la 50% pe bulevardele şi străzile reabilitate. Pe bulevardele care nu au beneficiat încă de lucrări de modernizare a sistemului de iluminat public vor funcţiona două dintre cele trei faze existente. De asemenea, pentru evitarea consumului suplimentar în intervalele de vârf, toate autobuzele electrice din flota CT BUS vor fi alimentate după ora 23:00”, se arată într-un comunicat transmis de Primăria Constanţa.

Potrivit autorităţii locale, aceste măsuri au caracter temporar şi preventiv şi au fost stabilite astfel încât să fie menţinute siguranţa în spaţiul public, mobilitatea urbană şi continuitatea serviciilor oferite constănţenilor.

„Prin aceste acţiuni, municipiul Constanţa se alătură celorlalte oraşe şi instituţii publice care contribuie, prin măsuri concrete de eficientizare, la reducerea presiunii asupra sistemului energetic naţional. Facem apel şi la constănţeni să utilizeze responsabil energia electrică şi să evite, pe cât posibil, consumurile care nu sunt necesare, în special în intervalele cu cerere ridicată. Fiecare gest contează, iar printr-un efort comun putem contribui la folosirea eficientă a resurselor şi la menţinerea echilibrului sistemului energetic”, subliniază Primăria municipiului Constanţa.

Premierul interimar Ilie Bolojan a anunţat, la finalul săptămânii trecute, că s-a declarat stare de alertă la nivel naţional pe durata lunii august ca efect al scăderii producţiei de energie electrică.

„Am declarat stare de alertă la nivel naţional pe perioada lunii august, ca efect al scăderii producţiei de energie electrică din cauza secetei şi a debitelor scăzute atât pe râuri, dar mai ales pe fluviul Dunărea”, a precizat Bolojan, care ocupă şi funcţia de ministru interimar al Energiei, după şedinţa extraordinară de Guvern de vineri.

Te-ar mai putea interesa și
Criza migranților din Ceuta. Ursula von der Leyen face apel la găsirea unui răspuns european comun pentru consolidarea frontierelor și creșterea sprijinului financiar pentru Maroc
Criza migranților din Ceuta. Ursula von der Leyen face apel la găsirea unui răspuns european comun pentru consolidarea ...
Preşedintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen a făcut apel luni la găsirea unui "răspuns european comun" pentru consolidarea frontierelor blocului comunitar după criza migranţilor din......
Bolojan: Am renegociat în calitate de premier jalonul de decarbonizare. Am obţinut, din punctul meu de vedere, maximul posibil ce se putea obţine în condiţiile pe care România şi le-a asumat
Bolojan: Am renegociat în calitate de premier jalonul de decarbonizare. Am obţinut, din punctul meu de vedere, maximul ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, că, în calitate de şef al Executivului, a obţinut "maximul posibil" ...
Ministrul german al Transporturilor, Steffen Bilger, a programat o conferință tehnică după scăderea istorică a nivelului fluviului Rin
Ministrul german al Transporturilor, Steffen Bilger, a programat o conferință tehnică după scăderea istorică a nivelului ...
Scăderea istorică a nivelului apei fluviului Rin din Germania l-a determinat pe ministrul german al Transporturilor, Steffen ...
Ilie Bolojan:  Avem un minus de producţie în regiune de peste 4.000 de megawaţi. Suntem în situaţia în care, la orele serii, avem un deficit important de energie pe care îl acoperim din importuri
Ilie Bolojan: Avem un minus de producţie în regiune de peste 4.000 de megawaţi. Suntem în situaţia în care, la orele ...
România are un deficit important de energie seara, între orele 19:00 şi 23:00, pe care îl acoperă din importuri, însă ...