Turista din Republica Moldova violată la Râșnov și-a revenit

Turista din Republica Moldova care ar fi încercat să se sinucidă, aruncându-se de la balconul unei pensiuni, este în afara oricărui pericol. Tânăra a început să vorbească, iar medicii sunt optimiști în privinţa evoluţiei stării sale de sănătate.
Economica.net - vin, 06 ian. 2012, 21:28

Tânăra de 20 de ani care a ajuns în comă la spital, după ce s-a aruncat de la balcon se simte mai bine. Ea a fost transferată la secția de Neurochirurgie. „Evoluţia este favorabilă. Este conştientă, are din păcate multiple fracturi ale oaselor craniului în regiunea frontală”, a declarat Radu Mircea, şeful secţiei de Neurochirurgie.
Cu toate acestea, medicii nu exclud posibilitatea ca fata să fie operată. Mama tinerei a venit abia ieri la spital, pentru că nu avea viză pentru România. „Ea vorbeşte, mă recunoaşte, însă nu ţine minte absolut nimic din ce s-a întâmplat, ce a pățit” a spus Olga Novac, mama fetei.

Dominica Novac, venise la Râşnov cu mai mulţi prieteni, ca să petreacă Crăciunul pe rit vechi. Tinerii au consumat alcool întreaga noapte, iar a doua zi fata a fost găsită dezbrăcată şi inconştientă în faţa pensiunii. Potrivit anchetatorilor, fata avea o alcoolemie de 0,7 la mie. Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din același grup de prieteni a fost arestat preventiv pentru 29 de zile sub acuzaţia de viol. Bărbatul susține că este nevinovat, iar avocatul apărării a făcut deja recurs. Politiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut incidentul.

Te-ar mai putea interesa și
SUA cer reformarea IEA sau iau în calcul să părăsească organizația. Washingtonul vrea consens pe problemele climatice
SUA cer reformarea IEA sau iau în calcul să părăsească organizația. Washingtonul vrea consens pe problemele climatice
Statele Unite ale Americii ar putea lua în considerare ieşirea din Agenţia Internaţională pentru Energie (IEA) dacă nu există consens pe problemele climatice, a afirmat miercuri secretarul......
Președintele iranian Massoud Pezeshkian la ONU: Aceia care sunt terorişti şi formează terorişti ne descriu pe noi astfel. Trump a afirmat că suntem terorişti. Nu suntem terorişti, suntem victime ale terorismului
Președintele iranian Massoud Pezeshkian la ONU: Aceia care sunt terorişti şi formează terorişti ne descriu pe noi astfel. ...
Reprezentantul delegaţiei SUA prezent la Adunarea Generală a ONU a părăsit sala miercuri, după ce preşedintele iranian ...
Siegfried Mureşan nu a mers la sediul PSD, unde îl aștepta Sorin Grindeanu. „Din perspectiva noastră, în acest moment, e evident că domnul Siegfried Mureşan nu-şi doreşte să fie prim-ministru”
Siegfried Mureşan nu a mers la sediul PSD, unde îl aștepta Sorin Grindeanu. „Din perspectiva noastră, în acest ...
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, l-a aşteptat, miercuri, până la ora 17:00, la sediul central al partidului, pe premierul ...
Motoren Feuer și Reloc au semnat un acord pentru recondiționarea locomotivelor diesel. Lucrările de reparații vor fi făcute la Craiova, iar compania germană va furniza piesele
Motoren Feuer și Reloc au semnat un acord pentru recondiționarea locomotivelor diesel. Lucrările de reparații vor fi ...
Compania germană Motoren Feuer, specializată în domeniul recondiționării sistemelor de propulsie pentru automotoare ...