Ionuţ Păun (foto), Chief Talent Officer la grupul City Grill, a acordat un amplu interviu pentru Economica.net în care ne-a povestit despre fenomenul complex al recrutării şi integrării lucrătorilor străini în restaurantele şi hotelul din grup. Interviul va fi publicat în mai multe părţi datorită complexităţii sale.

Prin „străini” înţelegem cetăţeni din afara UE, a Spaţiului Economic European şi din afara Elveţiei.
Declaraţii importante ale lui Ionuţ Păun în interviul Economica.net:
„Cred că asistăm şi la o schimbare structurală a pieţei muncii, similară celei care a avut loc în Europa de Vest în urmă cu 15–20 de ani. În industrii solicitante precum HoReCa, logistica sau livrările, o parte dintre poziţiile de început nu au mai fost accesate în număr suficient de angajaţii locali. Ţările respective au apelat inclusiv la forţă de muncă din Europa de Est, iar acum România traversează un proces asemănător şi recrutează oameni din afara Uniunii Europene.
„HoReCa este un domeniu solicitant. Presupune activitate intensă, perioade aglomerate, lucru seara, în weekend şi în zilele în care, pentru majoritatea oamenilor, este timp liber. Restaurantele funcţionează atunci când clienţii aleg să iasă în oraş, iar acest lucru presupune un anumit tip de program şi un nivel ridicat de rezistenţă fizică şi emoțională”.
Cred că discutăm despre o schimbare profundă a aşteptărilor pe care oamenii le au de la locul de muncă, mai ales în cazul generaţiilor tinere. Candidaţii sunt mult mai atenţi la echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală, îşi doresc programe predictibile, zile libere în weekend şi, de regulă, nu mai sunt dispuşi să accepte perioade de lucru foarte solicitante. Aceste aşteptări sunt fireşti şi trebuie înţelese de angajatori. În acelaşi timp, există o realitate obiectivă a industriei: restaurantele au cel mai mare volum de activitate seara, în weekend şi în zilele de sărbătoare. Aici apare una dintre cele mai mari diferenţe dintre ceea ce îşi doresc candidaţii şi ceea ce presupune funcţionarea unui restaurant”, a spus Ionuţ Păun pentru Economica.net.
„Un cetăţean extracomunitar care vine în România face o alegere majoră: se îndepărtează de familie, investeşte timp şi resurse în acest proces şi vine cu un obiectiv economic foarte clar. De multe ori, întreaga familie depinde de venitul pe care îl trimite acasă. Această responsabilitate generează un nivel ridicat de motivaţie şi stabilitate.
În cazul candidaţilor români, există uneori şi alte variante de venit sau de sprijin: activități sezoniere, muncă ocazională ori nedeclarată, sprijin familial sau diferite forme de ajutor. Munca la negru poate părea, pe termen scurt, mai avantajoasă financiar, însă este o vulnerabilitate atât pentru angajat, cât şi pentru economie”, a spus Ionuţ Păun în interviul Economica.net.
Iată prima parte a interviului acordat de Ionuţ Păun pentru Economica.net:
Economica.net: Câţi cetăţeni extracomunitari lucrează în grupul City Grill?
Ionuţ Păun: În prezent, în restaurantele şi hotelul care fac parte din City Grill Group lucrează aproximativ 400 de cetăţeni extracomunitari. Ei reprezintă deja o componentă importantă a echipelor noastre şi contribuie atât în rolurile operaţionale de bază, cât şi, în tot mai multe cazuri, în poziţii care presupun experienţă şi responsabilitate. Pentru noi, nu mai vorbim despre o soluţie temporară, ci despre colegi care fac parte din organizaţie, se dezvoltă profesional și contribuie direct la experiența oferită clienților noștri.
Economica.net: Cum a evoluat numărul lor din 2020 până în prezent?
Ionuţ Păun: În 2020, înainte de pandemie, aveam în jur de 150 de cetăţeni extracomunitari. Astăzi numărul lor a ajuns la aproximativ 400. Această creştere a avut loc treptat şi a fost determinată, în primul rând, de deficitul tot mai mare de personal din industria ospitalităţii, în special pentru poziţiile de început.
Pe măsură ce piaţa locală a forţei de muncă s-a schimbat, iar recrutarea candidaţilor români pentru anumite roluri a devenit din ce în ce mai dificilă, am fost nevoiţi să diversificăm sursele de recrutare. În același timp, am învăţat din experienţă, ne-am îmbunătăţit procesele de selecţie şi integrare şi am reuşit să construim comunităţi stabile de angajaţi străini în cadrul grupului.
Economica.net: Din ce ţări provin cei mai mulţi cetăţeni extracomunitari aduşi să lucreze în grupul City Grill? În ce posturi lucrează cei mai mulţi dintre ei?
Ionuţ Păun: Ca pondere, cei mai mulţi colegi extracomunitari provin, în această ordine, din Nepal, Sri Lanka şi India. În general, la intrarea în companie, ei ocupă poziţii precum ajutor de bucătar, ajutor de ospătar sau lucrător în zona de spălare a vaselor. Sunt poziţii de început, prin care pot învăţa modul nostru de lucru, standardele companiei şi specificul industriei ospitalităţii din România. Este însă foarte important de spus că nu rămân limitaţi la aceste roluri. Pe măsură ce acumulează experienţă, învaţă limba română şi demonstrează seriozitate şi competenţe, mulţi dintre ei evoluează către poziții de ospătar, bucătar, barman sau şef de tură. Avem deja exemple de colegi străini care au crescut în interiorul organizaţiei şi care coordonează echipe sau reprezintă un punct de sprijin pentru noii angajaţi. Pentru noi, criteriul promovării este performanţa, indiferent de naţionalitate.
Economica.net: Cum sunt motivele pentru care aţi decis să recrutaţi cetăţeni extracomunitari?
Ionuţ Păun: Principalul motiv este deficitul de forţă de muncă pentru poziţiile de început din restaurante, precum ajutor de ospătar, ajutor de bucătar sau lucrător la vase. Din păcate, tot mai puţini candidaţi români sunt interesați de aceste roluri.
HoReCa este un domeniu solicitant. Presupune activitate intensă, perioade aglomerate, lucru seara, în weekend şi în zilele în care, pentru majoritatea oamenilor, este timp liber. Restaurantele funcţionează atunci când clienţii aleg să iasă în oraş, iar acest lucru presupune un anumit tip de program şi un nivel ridicat de rezistenţă fizică şi emoțională.
În condițiile în care nu am mai reușit să acoperim necesarul de personal exclusiv din piaţa locală, recrutarea cetăţenilor extracomunitari a devenit o soluţie necesară pentru continuitatea activităţii. Nu am pornit de la ideea de a înlocui angajaţii români, ci de a completa echipele acolo unde nu mai găseam suficienţi candidați disponibili.
Economica.net: Care sunt motivele profunde pentru care cetăţenii români refuză posturile pentru care recurgeţi la forţă de muncă extracomunitară?
Ionuţ Păun: Cred că discutăm despre o schimbare profundă a aşteptărilor pe care oamenii le au de la locul de muncă, mai ales în cazul generaţiilor tinere. Candidaţii sunt mult mai atenţi la echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală, îşi doresc programe predictibile, zile libere în weekend şi, de regulă, nu mai sunt dispuşi să accepte perioade de lucru foarte solicitante. Aceste aşteptări sunt fireşti şi trebuie înţelese de angajatori. În acelaşi timp, există o realitate obiectivă a industriei: restaurantele au cel mai mare volum de activitate seara, în weekend şi în zilele de sărbătoare. Aici apare una dintre cele mai mari diferenţe dintre ceea ce îşi doresc candidaţii şi ceea ce presupune funcţionarea unui restaurant.
Mai există și problema percepţiei asupra meseriilor din HoReCa. Mulţi tineri nu văd o poziție precum ajutor de bucătar sau ajutor de ospătar ca pe începutul unei cariere, ci doar ca pe un loc de muncă temporar şi dificil. Noi încercăm să schimbăm această percepţie şi să arătăm că poţi începe de jos şi poţi ajunge bucătar, ospătar profesionist, şef de tură sau chiar manager. Totuşi, această schimbare nu se poate produce peste noapte.
Economica.net: Ce ar motiva românii să accepte posturile ocupate acum de cetăţeni străini în cadrul grupului City Grill?
Ionuţ Păun: Angajatorii pot interveni prin salarii competitive, beneficii, condiţii bune de muncă, programe cât mai predictibile, respect faţă de angajaţi şi oportunităţi reale de dezvoltare. Noi lucrăm permanent la aceste lucruri şi încercăm să construim un mediu în care oamenii să vadă că pot avea o carieră în ospitalitate, nu doar un loc de muncă temporar.
Cu toate acestea, cred că asistăm şi la o schimbare structurală a pieţei muncii, similară celei care a avut loc în Europa de Vest în urmă cu 15–20 de ani. În industrii solicitante precum HoReCa, logistica sau livrările, o parte dintre poziţiile de început nu au mai fost accesate în număr suficient de angajaţii locali. Ţările respective au apelat inclusiv la forţă de muncă din Europa de Est, iar acum România traversează un proces asemănător şi recrutează oameni din afara Uniunii Europene.
Prin urmare, cred că putem face aceste locuri de muncă mai atractive şi putem păstra cât mai mulţi angajaţi români în industrie, dar nu cred că deficitul va putea fi rezolvat exclusiv din piaţa locală. Cele două categorii de angajați vor continua să lucreze împreună.
Economica.net: Care sunt motivele profunde pentru care cetăţenii extracomunitari acceptă să vină să lucreze în grupul City Grill?
Ionuţ Păun: Motivaţia principală este una economică, la care se adaugă dorinţa de stabilitate şi de a le oferi familiilor un nivel de trai mai bun. Putem face o paralelă cu românii care au plecat în urmă cu 10–20 ani să lucreze în Italia, Spania, Germania sau Marea Britanie. Şi ei au acceptat meserii dificile şi distanţa faţă de familie pentru că veniturile obţinute în străinătate erau considerabil mai mari decât cele disponibile în România la momentul respectiv.
În Nepal, de exemplu, veniturile pentru anumite categorii de angajați pot fi în jurul valorii de 150 de dolari pe lună. Venind să lucreze în România, acești oameni pot ajunge să câștige de patru sau cinci ori mai mult. Pentru ei, diferenţa este semnificativă, deoarece le permite să trimită bani acasă, să susţină educaţia copiilor, să construiască o locuinţă sau să asigure un viitor mai bun familiei.
Dincolo de salariu, contează foarte mult seriozitatea angajatorului, siguranța locului de muncă, cazarea, masa, transportul şi posibilitatea de a evolua profesional. Cei care găsesc aici stabilitate și sunt integrați corect tind să rămână și să se dezvolte în companie.
Un cetăţean extracomunitar care vine în România face o alegere majoră: se îndepărtează de familie, investeşte timp şi resurse în acest proces şi vine cu un obiectiv economic foarte clar. De multe ori, întreaga familie depinde de venitul pe care îl trimite acasă. Această responsabilitate generează un nivel ridicat de motivaţie şi stabilitate.
În cazul candidaţilor români, există uneori şi alte variante de venit sau de sprijin: activități sezoniere, muncă ocazională ori nedeclarată, sprijin familial sau diferite forme de ajutor. Munca la negru poate părea, pe termen scurt, mai avantajoasă financiar, însă este o vulnerabilitate atât pentru angajat, cât şi pentru economie.
Mai intervine şi libertatea de alegere. Un candidat român îşi poate schimba mai uşor domeniul, oraşul sau angajatorul, în timp ce un lucrător străin are un proiect profesional și financiar bine definit. Aș evita, însă, generalizările: avem foarte mulţi colegi români serioşi şi performanți, aşa cum avem şi cetăţeni străini care se adaptează mai greu. Diferenţa este dată, în cele din urmă, de motivaţia şi situația fiecărui om.
Economica.net: Care sunt greutăţile cu care va confruntaţi când integraţi cetăţenii străini la locul de muncă?
Ionuţ Păun: În prezent, nu ne mai confruntăm cu probleme majore de integrare, pentru că avem deja experienţă, proceduri bine puse la punct şi comunităţi de angajaţi din aceleaşi ţări. Evident, la început pot apărea dificultăţi legate de limbă, diferenţe culturale, alimentaţie, reguli sociale sau modul de comunicare. Pentru un om care vine pentru prima dată în România, toate acestea reprezintă o schimbare importantă.
Procesul nostru nu se opreşte la recrutare şi la aducerea persoanei în țară. Noul coleg este sprijinit să înţeleagă compania, locul de muncă, responsabilităţile postului și cultura din România. Un rol esențial îl au colegii din aceeaşi ţară, care îl ajută să depășească bariera lingvistică și să înțeleagă mai repede regulile scrise și nescrise ale echipei.
Nu aș spune că există un anumit post în care integrarea este, prin definiție, mai dificilă. Diferențele apar mai ales în funcție de calitatea procesului de integrare și de nivelul de comunicare necesar în rolul respectiv. Poziţiile care presupun interacțiune directă cu oaspeţii necesită, în mod firesc, o cunoaştere mai bună a limbii române şi a obiceiurilor locale. Dacă integrarea, instruirea şi sprijinul sunt făcute corect, lucrurile pot funcţiona foarte bine, indiferent de poziție.
Context
Peste 148.000 de străini aveau permis de şedere în scop de muncă la finalul anului 2025, au răspuns pentru Economica.net oficialii Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI).
Numărul străinilor care aveau permis de şedere în scop de muncă la finalul anului 2025 e aproape dublu faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2023, reiese din calculele Economica.net.
Cei mai mulţi străini cu permis de şedere în scop de muncă în România sunt din Nepal în 2025, în 2024, în 2023 şi în 2022, arată analizele Economica.net despre subiect, realizate în fiecare an.
Ca să înţelegi mai mult, citeşte şi: