România va reporni grupuri pe cărbune pentru a acoperi ieșirea din sistem a centralei nucleare de la Cernavodă. Pot urma limitări ale consumul industrial seara, apel pentru reducerea consumului

Ministerul Energiei și Dispecerul Energetic Național au pregătit măsurile necesare pentru compensarea energiei care nu va mai fi produsă de Unitatea 2 de la Cernavodă și pentru menținerea echilibrului Sistemului Electroenergetic Național, arată un comunicat al Ministerului. Va fi repornit un grup pe cărbune la Rovinari și se va folosi mai multă apă din lacurile de acumulare, pe lângă recursul la importuri. În caz excepțional, în vârful de consum de seară, se poate limita furnizare către industrie.
Mihai Nicuţ - mar, 11 aug. 2026, 12:00
România va reporni grupuri pe cărbune pentru a acoperi ieșirea din sistem a centralei nucleare de la Cernavodă. Pot urma limitări ale consumul industrial seara, apel pentru reducerea consumului

“Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă a inițiat procedurile tehnice premergătoare opririi controlate a Unității 2, pe fondul debitului foarte scăzut al Dunării și al evoluției nivelului apei în zona de aspirație a pompelor de răcire. Este vorba despre proceduri uzuale și preventive, specifice pregătirii în condiții de siguranță a opririi unei unități nucleare. Acestea nu indică existența unui incident la nivelul centralei, ci fac parte din măsurile tehnice aplicate atunci când parametrii de funcționare impun pregătirea pentru o oprire controlată”, arată Ministerul.

De altfel, Nuclearelectrica anunțase deja că oprirea reactorului 2 este posibilă peste două zile din cauza debitului mic al Dunării.

“Necesarul va fi acoperit prin utilizarea posibilităților de import din sistemele energetice regionale și europene, precum și prin activarea unor resurse suplimentare de producție la nivel național. În acest sens, grupul energetic Rovinari 4 al Complexului Energetic Oltenia va fi scos din rezervă și pus la dispoziția Sistemului Electroenergetic Național. De asemenea, va fi utilizată, în limitele tehnice și ale resursei de apă disponibile, capacitatea suplimentară de producție a Hidroelectrica”, arată Ministerul.

Citește și:

România nu va închide grupurile pe cărbune de la Turceni și Craiova la sfârșitul lunii, așa cum își asumase prin PNRR.  Câți bani am putea pierde pierde

“Dispecerul Energetic Național monitorizează permanent producția, consumul, rezervele disponibile și posibilitățile de schimb transfrontalier, astfel încât măsurile să fie activate gradual, în funcție de necesitățile reale ale sistemului. Limitarea în tranșe a consumului pentru anumiți mari consumatori industriali, în intervalul 19:00-23:00, este ultima măsură în ordinea de prioritate și ar putea fi aplicată doar dacă evoluția Sistemului Electroenergetic Național o va impune, iar celelalte opțiuni disponibile nu vor fi suficiente. Consumatorii casnici nu sunt vizați de mecanismul de limitare a consumului.

Măsurile sunt aplicate în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 603/2026 privind adoptarea unor măsuri de siguranță pe piața de energie electrică, precum și cu măsurile dispuse prin Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 15/2026 privind declararea stării de alertă la nivelul României în vederea gestionării efectelor generate de scăderea producției de energie electrică, în contextul actualei situații hidrometeorologice”, arată comunicatul.

“Ministerul Energiei reînnoiește apelul către populație, instituțiile publice și operatorii economici pentru un consum responsabil, în special în intervalul 19:00-23:00. Reducerea voluntară a consumului de energie electrică în această perioadă contribuie la diminuarea presiunii asupra Sistemului Electroenergetic Național”, mai spune comunicatul.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Nu am vreo suspiciune că vreunul din contractele SAFE ar avea vreo problemă, în momentul de faţă
Nicuşor Dan: Nu am vreo suspiciune că vreunul din contractele SAFE ar avea vreo problemă, în momentul de faţă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că în momentul de faţă nu are vreo suspiciune că vreunul din contractele SAFE ar avea vreo problemă....
Prețul grâului de panificație a atins un maximum al acestui an
Prețul grâului de panificație a atins un maximum al acestui an
Prețul mediu al tonei de grâu de panificație încărcat pe navă în portul Constanța a ajuns la un maximum al ultimei ...
Nikola Dujmović, CEO Span: Acum avem colonizarea prin inteligență artificială. Europa va avea o problemă fără puterea economică a Germaniei și Franței
Nikola Dujmović, CEO Span: Acum avem colonizarea prin inteligență artificială. Europa va avea o problemă fără puterea ...
Inteligența artificială riscă să devină instrumentul unei noi forme de colonizare economică și tehnologică, în care ...
Analiza completă a pensiilor de serviciu din MApN: 35.000 oameni, sub jumătate dintre beneficiari, iau între 3.001 lei – 5.000 de lei. 25 de oameni iau peste 25.000 de lei – exclusiv
Analiza completă a pensiilor de serviciu din MApN: 35.000 oameni, sub jumătate dintre beneficiari, iau între 3.001 lei ...
Aproape 45.300 de militari în rezervă din MApN au încasat pensie de serviciu netă de cel mult 5.000 de lei în octombrie ...