Alertă cu privire la o superbacterie într-un spital din SUA

Un spital din Los Angeles a infectat accidental aproape 200 de persoane cu o 'superbacterie' rezistentă la antibiotice puternice şi care a dus la decesul a doi dintre pacienţii săi, informează AFP.
Economica.net - vin, 20 feb. 2015, 07:53
Alertă cu privire la o superbacterie într-un spital din SUA

Spitalul UCLA Health System a declanşat procesul de informare a 179 de pacienţi că pot fi infectaţi cu o superbacterie rezistentă la clasa de antibiotice carbapeneme, aparent transmisă prin intermediul instrumentelor chirurgicale prost dezinfectate utilizate la o procedură complexă de endoscopie între lunile octombrie 2014 şi ianuarie 2015, a declarat spitalul pentru AFP.

Şapte pacienţi au fost deja declaraţi infectaţi de această superbacterie, iar doi au murit, scrie Agerpres.

Expunerea la astfel de bacterii prin utilizarea aceluiaşi tip de echipament endoscopic a fost deja observată şi în altă parte în SUA, a precizat spitalul.

UCLA Health System a declarat că a efectuat o anchetă internă pentru a descoperi cum au putut fi contaminate instrumentele utilizate pentru procedurile endoscopice legate de diagnosticarea sau tratarea pancreasului sau a vezicii biliare.

Această instituţie medicală a afirmat într-o declaraţie că echipele medicale au sterilizat instrumentele în conformitate cu procedurile specificate de producător.

Ambele instrumente asociate acestor infecţii au fost eliminate din spital şi UCLA foloseşte în prezent un sistem de decontaminare conform procedurilor recomandate de producător şi standardelor naţionale, mai scrie AFP.

Carbapenemele sunt antibioticele utilizate ca ultimă soluţie în infecţii, dar rezistenţa bacteriilor la aceste medicamente a crescut puternic în ultimii ani. Bacteriile rezistente la carbapeneme sunt periculoase în mod special în mediul spitalicesc, acolo unde pacienţii au un sistem imunitar slăbit.

Oficiali ai spitalului american au anunţat că vor oferi kituri de testare la domiciliu pacienţilor care ar fi putut fi contaminaţi cu această superbacterie.

Te-ar mai putea interesa și
Primark angajează peste 80 de oameni la magazinele pe care le va deschide în ţară
Primark angajează peste 80 de oameni la magazinele pe care le va deschide în ţară
Primark, retailer de îmbrăcăminte cu preţuri accesibile, face angajări la Bacău şi Bucureşti, unde pregăteşte deschiderea unor magazine. ...
Șeful Mastercard spune cum va arăta banca viitorului. Ce rol vor mai avea angajați rămași în bănci?
Șeful Mastercard spune cum va arăta banca viitorului. Ce rol vor mai avea angajați rămași în bănci?
Banca viitorului va folosi foarte mult AI-ul, dar va avea și angajați. Euro digital va apărea, dar nu va înlocui numerarul. ...
Lovitură primită de Donald Trump chiar în SUA. FED, sistemul băncilor centrale, crește dobânda după 3 ani, în ciuda „ordinelor”. Ce urmează pentru dolar
Lovitură primită de Donald Trump chiar în SUA. FED, sistemul băncilor centrale, crește dobânda după 3 ani, în ciuda ...
FED, sistemul băncilor centrale din Statele Unite ale Americii (SUA) a decis să crească dobânda de referință de la ...
Ce efect are AI asupra economiilor europene – raport FMI
Ce efect are AI asupra economiilor europene – raport FMI
Inteligenţa artificială ar putea îmbunătăţi productivitatea europeană cu aproximativ 1% pe parcursul a cinci ani, ...