Orange şi-a majorat participaţia la operatorul egiptean Mobinil, la 99%, în schimbul sumei de 209,6 milioane de euro

Grupul francez de telecomunicaţii Orange a anunţat, luni, că şi-a majorat participaţia la Egyptian Company for Mobile Services (ECMS), unul dintre principalii operatori de telefonie din Egipt, care operează sub marca Mobinil, prin preluarea acţiunilor deţinute de holdingul egiptean Orascom, în schimbul sumei de 209,6 milioane de euro, transmite AFP.
Economica.net - lun, 23 feb. 2015, 11:30
Orange şi-a majorat participaţia la operatorul egiptean Mobinil, la 99%, în schimbul sumei de 209,6 milioane de euro

După finalizarea acestei tranzacţii, care ar urma să se încheie până la finele primului trimestru, Orange va deţine 99% din capitalul ECMS, faţă de 94% în prezent, a precizat compania, într-un comunicat de presă.

‘Tranzacţia se va încheia prin exercitarea de către Orange a opţiunii, call prevăzută în acordul acţionarilor semnat de cele două părţi în luna aprilie 2012’, se arată în comunicat.

Participaţiile directe şi indirecte deţinute de Orascom Telecom Media and Technology la ECMS vor fi transferate către Orange pentru un preţ total de 209,6 milioane de euro. Este vorba de pachetul de 5% din acţiunile ECMS şi 28,75% din drepturile de vot deţinute de OTMT, companie controlată de miliardarul egiptean Naguib Sawiris.

‘Prin această investiţie, Orange îşi reafirmă angajamentul faţă de piaţa egipteană care constituie unul dintre cele mai importante active din regiune şi cea mai mare piaţă a sa în termeni de clienţi’, se arată în comunicatul Orange.

Mobinil avea 33 de milioane de clienţi la finele celui de al treilea trimestru din 2014 şi o valoare de piaţă de aproximativ 2,1 miliarde de dolari, scrie Agerpres.

Pe piaţa locală, Orange România a înregistrat în 2014 venituri de 909 milioane de euro şi, la finele anului trecut, avea 10,531 milioane de clienţi, cu o creştere de 95.000 de abonaţi, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...