Industria hârtiei, prinsă între importuri și energia scumpă. „O parte din costuri se transmite inevitabil către consumator” – președinte ROMPAP

Adaugă-ne ca sursă preferată

ROMPAP reprezintă trei mari segmente ale industriei, respectiv hârtia igienico-sanitară, hârtia pentru carton ondulat și cartonul ondulat și ambalajele. Evoluția acestora nu este însă uniformă în 2026.

Pe segmentul cartonului ondulat, piața a crescut ușor în primul semestru, cu aproximativ 0,5%, până la 235.192 de tone. Cifra de afaceri s-a situat la circa 235 de milioane de euro, în ușoară scădere. După un prim trimestru dificil, în care volumul a scăzut cu aproximativ 2%, trimestrul al doilea a adus o revenire a cererii.

În schimb, producția internă de hârtie pentru carton ondulat a scăzut cu peste 6% în primul semestru din 2026, la 240.277 de tone. Diferența dintre evoluția pieței de carton și cea a producției interne de hârtie este una dintre cele mai importante probleme semnalate de președintele ROMPAP.

„Avem, așadar, o piață cu două viteze: cererea de ambalaje se stabilizează, în timp ce producția românească de hârtie pierde teren”, atrage atenția președintele ROMPAP.

În 2025, piața cartonului ondulat scăzuse cu circa 1,4%, până la 460.957 de tone, în timp ce piața hârtiei pentru carton ondulat crescuse cu aproximativ 1%, până la 494.540 de tone. În 2026, însă, producția internă de hârtie a intrat pe minus, chiar dacă cererea de carton a început să își revină.

Pentru hârtia igienico-sanitară nu există încă date consolidate pentru primele șase luni din 2026. În 2025, segmentul a înregistrat o ușoară scădere a activității, dar cifra de afaceri s-a menținut în jurul nivelului de 1,5 miliarde de lei.

Cartonul ondulat și ambalajele, principalele motoare ale industriei

În ultimii ani, structura industriei românești s-a schimbat puternic. România nu mai produce celuloză, iar peste 40 de sortimente de hârtie și carton au dispărut din producția locală, inclusiv hârtia de ziar și hârtia de scris și tipar.

În prezent, cartonul ondulat și ambalajele din carton ondulat reprezintă principalul motor al industriei. Produsele sunt utilizate în aproape toate sectoarele economiei, iar producția locală acoperă peste 90% din necesarul intern.

„Este și segmentul cel mai bine conectat la economia circulară: hârtia pentru ambalaje este produsă în principal din fibre reciclate, iar peste 95% din fibra utilizată în producția românească de hârtie este astăzi reciclată.

Hârtia igienico-sanitară rămâne al doilea pilon important, cu o cerere relativ stabilă și o capacitate de producție de peste 185.000 tone anual”, explică Paul-Henri Kohler.

Energia a devenit una dintre cele mai mari probleme pentru fabricile românești

Kohler indică trei probleme majore care afectează competitivitatea industriei românești. Prima este energia, iar impactul este cu atât mai mare cu cât producția de hârtie este energo-intensivă.

„Competitivitatea este afectată în principal de trei factori.

Primul este energia: industria este energo-intensivă, iar costul energiei a ajuns să reprezinte, în funcție de instalație și perioadă, aproximativ 25–30% din costul de producție și poate urca spre 35%. În plus, volatilitatea face dificilă planificarea industrială.

Al doilea este accesul la materia primă reciclată. Aproximativ 94% din materia primă pentru hârtia destinată cartonului ondulat provine din deșeuri de hârtie și carton, însă peste 30% din cantitățile colectate în România sunt exportate, deși există capacitate internă de reciclare.

Al treilea este diferența de condiții de concurență față de anumite țări terțe: costuri energetice diferite, obligații de mediu mai reduse și măsuri de protejare a propriilor piețe. Industria românească nu cere protecționism, ci condiții comparabile și predictibile, astfel încât valoarea adăugată să rămână în România.”

Datele indică astfel o problemă care depășește prețul energiei. România dispune de materie primă rezultată din colectarea deșeurilor, însă o parte importantă din aceasta este exportată, în timp ce fabricile locale trebuie să concureze pe piața produselor finite cu producători care beneficiază de alte condiții de cost și de politici de protejare a pieței interne.

România exportă materia primă, iar producătorii se confruntă cu importuri mai ieftine. Turcia, un concurent tot mai dificil

O contradicție semnalată de președintele ROMPAP este că România dispune de materia primă necesară producției de hârtie reciclată, însă o parte importantă din aceasta este exportată.

Hârtia pentru carton ondulat este unul dintre produsele în care diferențele de cost se văd cel mai repede. Este un produs standardizat, poate fi transportat relativ ușor și este cumpărat într-o piață în care prețul are o pondere importantă.

Aproximativ 94% din materia primă utilizată pentru producția hârtiei destinate cartonului ondulat provine din deșeuri de hârtie și carton. În același timp, peste 30% din cantitățile colectate în România sunt exportate, deși există capacitate internă de reciclare.

Exporturile de maculatură au crescut de la aproximativ 169.000 de tone în 2022 la 250.000 de tone în 2025. Turcia este una dintre principalele piețe care cumpără această materie primă, în timp ce producătorii turci beneficiază de condiții de cost diferite și de măsuri de protejare a pieței interne.

În acest context, producătorii români ajung să concureze cu fabrici din Turcia care și-au extins capacitățile și își securizează materia primă, în timp ce România exportă maculatura colectată local.

„Presiunea este semnificativă, în special la hârtia pentru carton ondulat, unde produsul este standardizat și transportabil, iar concurența se face în mare măsură pe preț. Într-o piață europeană stagnantă, noile capacități instalate în Europa și Turcia caută debușee, iar România este o piață apropiată și atractivă.

Turcia este cazul cel mai sensibil: aplică o taxă de protecție de 87 USD/tonă la importurile de hârtie pentru ambalaje, ceea ce reprezintă o protecție de circa 20% din valoarea produsului. În plus, Turcia controlează exporturile de maculatură pentru a-și securiza materia primă. În paralel, exporturile românești de maculatură au crescut de la aproximativ 169.000 de tone în 2022 la 250.000 de tone în 2025.

Rezultă un dezechilibru: materia primă pleacă din România, în timp ce producătorii locali concurează cu hârtie importată din piețe cu alte structuri de cost. Presiunea există și în celelalte segmente, dar este cea mai vizibilă la hârtia pentru ambalaje”, mai spune Kohler.

Această evoluție este una dintre cele mai importante din industria locală în 2026. România nu pierde neapărat cererea pentru ambalaje, ci riscă să piardă producția care alimentează această cerere. Dacă această tendință continuă, importurile pot ocupa o parte tot mai mare din piața internă.

Costurile industriei pot ajunge în prețurile plătite de consumatori

Presiunea asupra producătorilor nu se limitează la industria hârtiei. Cartonul și hârtia sunt utilizate în numeroase sectoare, iar scumpirea producției poate fi transmisă de-a lungul lanțului economic către bunurile ambalate.

„Pentru consumatorul final există două efecte principale. Primul este prețul: o parte din creșterea costurilor de producție se transmite inevitabil de-a lungul lanțului economic, inclusiv în prețul bunurilor ambalate.

Al doilea este mai puțin vizibil, dar strategic: dacă producția locală pierde competitivitate, România devine mai dependentă de importuri. Asta înseamnă lanțuri de aprovizionare mai vulnerabile și o expunere mai mare la șocuri externe.

De aceea, competitivitatea energetică a industriei nu este doar o problemă a producătorilor; are efecte asupra prețurilor, investițiilor și securității economice.”

ROMPAP cere trei schimbări de la Guvern

În acest context, președintele ROMPAP consideră că sunt necesare intervenții din partea Guvernului în energie, accesul la materia primă și reciclare.

„Dacă ar trebui să alegem doar trei măsuri, acestea ar fi:

1. Energie competitivă și predictibilă pentru industrie: implementarea rapidă a unei scheme CISAF pentru electricitate, creșterea de la 15% la 25% a cotei veniturilor ETS utilizate pentru compensarea costurilor indirecte și un mecanism tranzitoriu de stabilizare a costului gazelor.
2. Securizarea accesului la maculatura generată în România: un mecanism care să prioritizeze valorificarea internă și să permită controlul exporturilor către țări terțe atunci când necesarul industriei locale nu este acoperit.
3. Stimularea reciclării efective în România: includerea hârtiei și cartonului în mecanisme de preempțiune, recompensarea utilizării conținutului reciclat și acordarea bonificațiilor pentru cantitățile reciclate efectiv pe teritoriul național.

Aceste trei direcții acționează exact asupra principalelor vulnerabilități: costul energiei, accesul la resurse și păstrarea valorii adăugate în economia românească.”

Industria nu solicită, potrivit lui Kohler, protecționism, ci condiții de concurență cât mai apropiate de cele existente în piețele cu care producătorii români concurează direct. În cazul energiei, este vorba atât despre nivelul costurilor, cât și despre predictibilitate. În cazul maculaturii, miza este ca o resursă colectată în România să poată alimenta în primul rând capacitățile locale de reciclare și producție.

Piața este mai degrabă în stagnare decât în creștere

În ceea ce privește evoluția generală a pieței, președintele ROMPAP nu vorbește despre o revenire puternică. Consumul este prudent, iar încetinirea producției industriale și a circulației mărfurilor afectează direct cererea de ambalaje.

„În prezent vorbim mai degrabă despre stagnare și consolidare decât despre creștere susținută. Consumul este prudent, iar încetinirea producției și a circulației mărfurilor se reflectă direct în cererea de ambalaje.

Totuși, nu vedem un declin structural al pieței. Ambalajele pe bază de fibre au perspective favorabile pe termen mediu și lung datorită reciclabilității, caracterului regenerabil și tendinței de substituire a unor soluții de ambalare din plastic.

Prin urmare, potențialul de creștere există, dar relansarea depinde de două condiții: revenirea consumului și a producției industriale, respectiv menținerea competitivității fabricilor din România”, a continuat Kohler.

Această diferență dintre perspectivă și situația actuală este importantă pentru investiții. Industria vede o cerere potențială pe termen lung pentru ambalajele pe bază de fibre, inclusiv prin înlocuirea unor soluții din plastic, dar fabricile trebuie să rămână competitive pentru a putea beneficia de această cerere.

Peste 200 de milioane de euro investiții, dar capitalul merge tot mai mult către decarbonizare

Industria a continuat să investească semnificativ în pofida contextului economic și energetic dificil. Totuși, structura acestor investiții s-a schimbat. O parte importantă este direcționată către eficiență, energie verde, biogaz, recuperare energetică și alte tehnologii necesare pentru reducerea emisiilor.

”Nu avem o valoare agregată, consolidată, a tuturor investițiilor realizate de sector în ultimii doi-trei ani, deci ar fi prudent să nu avansăm o cifră exactă. Din estimările noastre însă, investițiile realizate în această perioadă au depășit 200 de milioane de euro”.

În hârtia igienico-sanitară au fost realizate investiții majore în creșterea și modernizarea capacităților, iar capacitatea sectorului a depășit 185.000 de tone pe an. În cazul hârtiei pentru carton ondulat, capacitatea actuală este de aproximativ 750.000 de tone pe an, cu o capacitate nouă de circa 200.000 de tone pe an prevăzută suplimentar.

În cartonul ondulat, companiile investesc în automatizare, productivitate, eficiență energetică și soluții de ambalare mai sustenabile. Problema este că investițiile în decarbonizare și conformare nu se traduc neapărat în creșterea producției.

România încă poate atrage capital, dar riscă să piardă investiții dacă decalajul de costuri devine permanent

În opinia lui Kohler, România are încă argumente pentru a atrage noi investiții. Există o bază industrială, know-how, o piață internă și capacități de reciclare. Faptul că sunt anunțate proiecte noi de capacitate arată că investitorii nu au renunțat la piața locală.

„Riscul apare dacă diferența de competitivitate devine structurală. Investitorii compară România cu alte amplasamente, iar energia scumpă și volatilă, accesul nesigur la materia primă și costurile de conformare pot înclina decizia către alte state.

Așadar, problema nu este lipsa oportunităților, ci condițiile în care capitalul este chemat să investească. Un cadru energetic predictibil, accesul la resurse reciclate și politici industriale stabile sunt esențiale pentru ca următorul val de investiții să rămână în România.”

Fabricile ar putea ajunge să lucreze sub capacitate

Presiunea asupra producătorilor poate avea efecte directe asupra activității fabricilor dacă diferențele de competitivitate față de alte state se mențin. Într-o primă etapă, companiile pot reduce producția sau pot funcționa sub capacitate. Dacă situația devine permanentă, următoarele efecte pot fi amânarea investițiilor, pierderea cotelor de piață și, în cazuri extreme, închiderea unor capacități.

„Da, riscul există dacă actualele condiții se prelungesc. Pe termen scurt, scenariul cel mai probabil este reducerea temporară a producției sau funcționarea sub capacitate, atunci când costurile nu permit operarea competitivă.

Dacă însă decalajul față de alte țări devine permanent, consecințele pot fi mai severe: amânarea investițiilor, pierderea cotelor de piață și, în cazuri extreme, închiderea unor capacități.

Este important de subliniat că problema nu este calitatea sau nivelul tehnologic al fabricilor românești, ci cadrul economic în care concurează. Tocmai de aceea, măsurile privind energia, materia primă și concurența echitabilă sunt importante înainte ca pierderea de competitivitate să devină ireversibilă”.