Șeful AIEA Rafael Grossi spune că o uzină secretă siriană din timpul lui Bashar al-Assad era configurată pentru construirea de arme nucleare

O facilitate secretă siriană, care datează din timpul regimului fostului preşedinte Bashar al-Assad, era configurată pentru construirea de arme nucleare, a declarat luni, la Viena, directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, relatează DPA, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 07 sept. 2026, 18:07
Șeful AIEA Rafael Grossi spune că o uzină secretă siriană din timpul lui Bashar al-Assad era configurată pentru construirea de arme nucleare

Şeful agenţiei ONU de supraveghere nucleară a declarat că nu doreşte să emită judecăţi privind intenţiile sirienilor, dar o a observat că reactorul a cărui construcţie nu a fost încheiată era destinat producţiei eficiente de material care „ar fi fost potrivit pentru fabricarea de arme nucleare”.

AIEA cooperează cu actualul Guvern sirian pentru a investiga programul nuclear din timpul fostului preşedinte Bashar al-Assad. Experţii AIEA au intrat recent în posesia a tone de stocuri anterior necunoscute de uraniu şi bare de combustibil nuclear.

În 2007, Israelul a atacat şi distrus situl unui reactor nuclear aproape finalizat.

În 2011, şeful AIEA a ajuns la concluzia că facilitatea de la Dair Alzour avea similarităţi cu reactorul din Coreea de Nord, un stat care deţine arma nucleară. La momentul respectiv, AIEA nu a precizat explicit dacă facilitatea siriană era adecvată pentru un program nuclear militar.

Fostul regim sirian a negat că ar fi avut astfel de intenţii. Bashar al-Assad a fost înlăturat de la putere în decembrie 2024.

În timp ce actualul guvern sirian condus de preşedintele interimar Ahmed al-Sharaa a dezvăluit detalii ale fostului program nuclear, conducerea Iranului blochează cooperarea cu AIEA de luni de zile. Printre alte lucruri, experţii AIEA nu au primit explicaţii privind scopul fostelor facilităţi nucleare iraniene.

Grossi a spus că Siria şi Iran sunt două cazuri diferite. El a observat abordarea transparentă a Siriei, care a ajutat ţara să reconstruiască relaţii cu alte state. „Acest lucru ar trebui poate să le dea de gândit şi celorlalţi”, a spus Grossi, referindu-se la Teheran.

Te-ar mai putea interesa și
USR sesizează ANI cu privire la averea și posibilele conflicte de interese al primarului Sectorului 4 Daniel Băluță
USR sesizează ANI cu privire la averea și posibilele conflicte de interese al primarului Sectorului 4 Daniel Băluță
USR Sector 4 a depus, luni, o sesizare către Agenţia Naţională de Integritate (ANI) prin care solicită verificarea averii primarului Sectorului 4, Daniel Băluţă, precum şi a unor posibile......
Decizie crucială luată de Tribunalul Constanța. A fost aprobată vânzarea în bloc a activului funcțional „Șantierului Naval Mangalia”
Decizie crucială luată de Tribunalul Constanța. A fost aprobată vânzarea în bloc a activului funcțional „Șantierului ...
Tribunalul Constanța (Secția a II-a Civilă) a pronunțat o hotărâre decisivă în dosarul de faliment nr. 3753/118/2024, ...
Recesiunea se accentuează în România! BCR revizuiește în jos prognoza PIB-ului pentru 2026 la -0,7%, față de cea inițială de -0,3% 
Recesiunea se accentuează în România! BCR revizuiește în jos prognoza PIB-ului pentru 2026 la -0,7%, față de cea inițială ...
După publicarea ultimelor date privind evoluția PIB-ului României în trimestrul al doilea, BCR revizuiește în sens ...
Anytime își consolidează prezența în Cipru prin achiziția portofoliului Gan Direct Insurance
Anytime își consolidează prezența în Cipru prin achiziția portofoliului Gan Direct Insurance
Anytime, brandul digital al Interamerican Group, parte a Grupului Achmea, anunță că achiziționează portofoliul de asigurări ...