Situație disperată pentru 1.550 de angajați ai CFR Marfă care nu și-au mai primit de luni de zile salariile. Sindicatul denunță eșecul Camerei Deputaților de a vota în favoarea soluționării acestei probleme

Aproximativ 1.550 de salariaţi ai CFR Marfă au rămas fără salarii de luni de zile şi fără o perspectivă clară pentru ziua de mâine, avertizează Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane, într-un comunicat de presă transmis miercuri către Agerpres.
AGERPRES - mie, 09 sept. 2026, 17:46
Situație disperată pentru 1.550 de angajați ai CFR Marfă care nu și-au mai primit de luni de zile salariile. Sindicatul denunță eșecul Camerei Deputaților de a vota în favoarea soluționării acestei probleme

„Aceşti oameni au muncit zeci de ani pe calea ferată. Au familii, facturi, rate şi copii de întreţinut. Nu cer pomeni şi nu cer privilegii. Cer să le fie respectată munca şi să primească o minimă protecţie din partea statului român. Situaţia lor a fost prezentată Parlamentului României prin memoriul transmis de Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane, în care am cerut explicit găsirea unei soluţii şi lăsarea disputelor politice deoparte. Astăzi, 9 septembrie 2026, Camera Deputaţilor a avut din nou posibilitatea să ofere o soluţie acestor oameni prin modificarea Legii nr. 200/2006 privind Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale.

Rezultatul votului a fost însă 129 de voturi pentru, 70 împotrivă, 38 de abţineri şi 54 de deputaţi care nu au votat, insuficient pentru adoptare. Şi pentru că fiecare cetăţean are dreptul să ştie cum s-au poziţionat cei pe care i-a trimis în Parlament, votul vorbeşte de la sine: PSD a dat 88 de voturi pentru. AUR a avut doar două voturi pentru, în timp ce 53 de deputaţi nu au votat. PNL a avut două voturi pentru, 35 împotrivă, două abţineri şi un deputat care nu a votat. USR a dat 34 de voturi împotrivă. SOS România a avut 13 voturi pentru. UDMR a avut 21 de abţineri, iar reprezentanţii minorităţilor naţionale au dat 13 voturi pentru şi o abţinere”, se menţionează în comunicat.

Potrivit organizaţiei sindicale, „acestea nu sunt acuzaţii şi nici interpretări politice”, ci „sunt voturile aleşilor neamului”.

„Este greu de înţeles cum, atunci când în faţa Parlamentului sunt 1.550 de oameni care nu şi-au primit salariile de luni de zile, unii aleşi pot vota împotrivă, alţii se pot abţine, iar alţii pot fi prezenţi şi pot alege pur şi simplu să nu voteze. Salariaţii CFR Marfă nu au decis privatizarea eşuată, nu au acumulat datoriile istorice ale companiei, nu au numit şi schimbat conducerile şi nu au luat deciziile politice şi administrative care au adus societatea în situaţia de astăzi. Aşa cum am arătat şi în memoriul transmis Parlamentului, nu este acceptabil ca tocmai ei şi familiile lor să plătească acum factura unui eşec pe care nu l-au provocat. De aceea, după votul de astăzi, întrebarea noastră este simplă: cât valorează munca unui om pentru aleşii neamului?”, arată Federaţia.

Reprezentanţii sindicali susţin că nu îi vor abandona pe salariaţii CFR Marfă şi că vor continua toate demersurile legale, parlamentare şi guvernamentale pentru găsirea unei soluţii.

„O ţară care nu îşi respectă oamenii care muncesc nu poate pretinde că îşi respectă cetăţenii. Iar cei 1.550 de salariaţi ai CFR Marfă merită mai mult decât un vot împotrivă, o abţinere sau un refuz de a vota. Merită respect şi o soluţie”, a transmis Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane, entitate afiliată la Blocul Naţional Sindical (BNS).

Te-ar mai putea interesa și
BCR a acordat împrumuturi de peste 535 de milioane de euro pentru sectorul energetic din România în primele opt luni din 2026
BCR a acordat împrumuturi de peste 535 de milioane de euro pentru sectorul energetic din România în primele opt luni din ...
Banca Comercială Română (BCR) a acordat în primele opt luni din 2026 finanțări de 535 de milioane de euro pentru proiectele din sectorul energetic din România, din care 360 de milioane de euro......
Marian Artimon, președintele USLM: Costul real al călătoriei la metrou e undeva spre 14 lei, fără compensația acordată Metrorex
Marian Artimon, președintele USLM: Costul real al călătoriei la metrou e undeva spre 14 lei, fără compensația acordată ...
Costul real al unei călătorii cu metroul este undeva spre 14 lei, iar compensaţia dată Metrorex duce la 5 lei preţul ...
Cotațiile gazelor naturale de pe piața europeană au ajuns la cel mai ridicat nivel de la sfârșitul lui 2022, din cauza intensificării conflictului din Orientul Mijlociu
Cotațiile gazelor naturale de pe piața europeană au ajuns la cel mai ridicat nivel de la sfârșitul lui 2022, din cauza ...
Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa europeană şi-au continuat miercuri creşterea, ca reacţie la escaladarea ...
Toți producătorii, importatorii și distribuitorii de produse sunt afectați de noile reguli privind ambalajele
Toți producătorii, importatorii și distribuitorii de produse sunt afectați de noile reguli privind ambalajele
Dacă până acum atenția companiilor s-a concentrat în special asupra raportării și reciclării deșeurilor de ambalaje, ...