Pace în noiembrie? Trump spune că războiul cu Iranul va înceta „imediat” după alegerile legislative din SUA

Preşedintele american Donald Trump a prezis miercuri că războiul cu Iranul se va sfârşi "imediat după alegerile" legislative de la începutul lunii noiembrie din Statele Unite, în timp ce ostilităţile au fost reluate de ambele părţi, notează AFP.
AGERPRES - J, 10 sept. 2026, 07:49
Pace în noiembrie? Trump spune că războiul cu Iranul va înceta

Iranienii „nu mai pot rezista mult timp. Încearcă cu disperare să influenţeze alegerile”, a estimat preşedintele american, în timpul unui schimb de idei cu presa pe pista bazei aeriene Andrews, în apropiere de Washington, scrie Agerpres.

„Imediat după alegeri, preţul petrolului va scădea”, a mai spus Donald Trump, considerând că pentru aceasta va trebui să se aştepte până după legislative.

Costul ridicat al benzinei şi motorinei face ca Partidul Republican, cel al preşedintelui, să se teamă de o înfrângere grea cu ocazia alegerilor de la jumătatea mandatului care înnoiesc toate locurile din Camera Reprezentanţilor şi o treime din locurile din Senat, cealaltă cameră a Congresului american.

Democraţii speră să smulgă taberei prezidenţiale controlul uneia sau chiar al ambelor camere.

Preşedintele republican a mai declarat că forţele americane au lovit nouă vapoare iraniene şi a adăugat, cu privire la aceste atacuri: „Veţi vedea mult mai multe”.

Marţi, armata americană – care impune o blocadă asupra porturilor iraniene ca răspuns la blocarea Strâmtorii Ormuz – anunţase că a distrus cinci petroliere, ca represalii la atacurile iraniene.

Republica Islamică, în replică, a afirmat că a atacat miercuri peste zece nave care încercau să traverseze Strâmtoarea Ormuz, provocând o explozie a preţurilor petrolului, şi a avertizat că va extinde în curând, dincolo de această trecere strategică, zona supusă unei autorizaţii de navigaţie.

Reacţionând la această reluare a ostilităţilor, barilul de Brent a depăşit miercuri 100 de dolari pentru prima dată din iulie, iar gazul european este la cel mai ridicat nivel de la începutul anului 2023.

Te-ar mai putea interesa și
Iranienii sunt îndemnaţi să îşi diminueze consumul de gaze cu 10% înaintea iernii
Iranienii sunt îndemnaţi să îşi diminueze consumul de gaze cu 10% înaintea iernii
Preşedintele parlamentului iranian a cerut duminică populaţiei să diminueze consumul de gaze cu 10%, pe măsură ce se apropie iarna, pentru a reduce tensiunile asupra aprovizionării în timpul......
Cifra care face diferența între bogăție și faliment. Cum se asigură un antreprenor că are suficientă lichiditate
Cifra care face diferența între bogăție și faliment. Cum se asigură un antreprenor că are suficientă lichiditate
O cifră poate face diferența între bogăție și faliment. Oricât de mare ar fi cifra de afaceri și chiar profitul, ...
Republica Moldova ar putea produce drone împreună cu Ucraina
Republica Moldova ar putea produce drone împreună cu Ucraina
Republica Moldova și Ucraina urmează să semneze, în viitorul apropiat, un nou acord de cooperare militară, care ar putea ...
Manifestaţie la Paris: 142 de reţineri, anunţă poliţia
Manifestaţie la Paris: 142 de reţineri, anunţă poliţia
Un total de 142 de persoane au fost reţinute, dintre care 126 au fost plasate în arest, în marja demonstraţiei de sâmbătă ...