Vicepremierul şi ministrul de externe al Italiei, Antonio Tajani, nu se va întâlni însă cu delegaţia din Taiwan, a afirmat o sursă a aceleiaşi agenţii.
Şefii diplomaţiei taiwaneze călătoresc uneori în Europa şi în ţări care nu au legături oficiale cu insula revendicată de China, însă – remarcă Reuters – este neobişnuită o astfel de vizită a unor oficiali de rangul vicepreşedintei de la Taipei.
Hsiao a mai fost în Europa doar de două ori după victoria Partidului Democratic Progresist (DPP) în alegerile din 2024: în martie acelaşi an, la Praga, înainte de a-şi prelua mandatul, şi în noiembrie 2025, la Bruxelles; Hsiao – vorbitoare fluentă de engleză – a ţinut un discurs la summitul Alianţei Interparlamentare pentru China găzduit de Parlamentul European. Ea a fost sancţionată de guvernul de la Beijing, care o consideră o promotoare inflexibilă a independenţei Taiwanului.
Beijingul consideră Taiwanul o provincie chineză separatistă, iar statele care primesc oficiali taiwanezi riscă o reacţie din partea Chinei. Italia nu are relaţii oficiale cu Taiwanul, deşi există misiuni diplomatice neoficiale ale ambelor părţi, dar Vaticanul rămâne unul din cei numai 12 aliaţi diplomatici ai guvernului democratic de la Taipei.
Hsiao a fost invitată la conferinţa din Ventotene pentru libertate şi democraţie, care se desfăşoară de joi până sâmbătă, iar cancelaria prezidenţială taiwaneză a comunicat succint despre eveniment, adăugând că se vor da mai multe detalii după revenirea vicepreşedintei în Taiwan.
Pina Picierno, vicepreşedintă a Parlamentului European, a anunţat prezenţa delegaţiei taiwaneze vineri dimineaţa, pe pagina ei de Facebook, cu precizarea că vizita a fost ţinută secretă până la sosirea grupului condus de Hsiao pentru protecţia acesteia.
Picierno a adăugat însă că „nimeni nu poate decide cine e primit la Ventotene şi cine nu”. Vor fi prezente la conferinţă activista rusă împotriva Kremlinului Iulia Navalnaia, văduva disidentul Alexei Navalnîi, mort în închisoare în Rusia, şi Svetlana Ţihanovskaia, lidera opoziţiei belaruse.
Ministerul chinez de externe a comunicat că a înaintat un „protest solemn” legat de vizită atât Italiei, cât şi Uniunii Europene.
Reuters menţionează în context că guvernul de la Taipei a încercat să strângă legăturile cu Europa în special după ce Rusia a invadat Ucraina în 2022. Uniunea Europeană are propriile sale dispute cu China în privinţa dezechilibrelor comericale şi critică sprijinul Beijingului pentru Moscova.