Jumătate din cei aproximativ 400.000 de fermieri francezi vor ajunge la vârsta de pensionare până în 2030, conform unui recensământ din 2020, iar două treimi dintre cei peste 60 de ani nu au un succesor, scrie Agerpres.
Însă, „în pofida noilor măsuri”, politicile de sprijinire a transferurilor de ferme în Franţa „sunt lipsite de ambiţie”, susţin ONG-urile SOL (Alternatives Agroecologiques et Solidaires) şi Reţeaua de Acţiune Climatică (RAC) într-un raport publicat marţi, intitulat „Cine ne va hrăni în 2035?”, şi care este destinat să stimuleze dezbaterea dinaintea alegerilor prezidenţiale din 2027.
În legislaţia franceză este fixat un obiectiv de 500.000 de fermieri în 2035. Un nou birou unic de asistenţă urmează să fie lansat în 2027 pentru a facilita înfiinţarea şi transferurile de ferme.
În prezent, programul de sprijin alocă în medie doar 1.720 de euro per fermă nou-înfiinţată, comparativ cu 7.500 de euro pentru o schimbare de carieră în toate sectoarele, în timp ce una din cinci persoane ajunge să abandoneze proiectul de fermă nou-înfiinţată, subliniază autorii raportului publicat marţi.
De asemenea, calitatea locurilor de muncă în agricultură este mai scăzută decât în alte meserii, cu solicitări fizice mai mari, aproape 60% din contracte fiind pe durată determinată şi un salariu orar mediu de 14 euro, comparativ cu 20 de euro în industrie.
Şi având în vedere valurile de căldură, „este urgent să se îmbunătăţească condiţiile de muncă şi să fie facilitat accesul la aceste locuri de muncă”, susţin autorii raportului, menţionând că schimbarea proprietăţii unei ferme este cel mai bun moment pentru a modifica practicile agricole.
Franţa a pierdut deja 100.000 de exploataţii agricole în intervalul 2010-2020. Chiar dacă rămâne principala putere agricolă din Europa, Franţa a înregistrat o prăbuşire a marjelor sale de profit în 2025, un an dificil în toate sectoarele, cu un consum mai redus de vin, o scădere a efectivelor de animale şi un grâu mai dificil de exportat.
Balanţa agricolă a Franţei (diferenţa dintre exporturile şi importurile de produse agricole şi agroalimentare) s-a redus la 200 de milioane de euro în 2025. Acesta este un punct de cotitură pentru o ţară care a devenit al şaselea cel mai mare exportator european, după Ţările de Jos, Polonia, Spania, în condiţiile în care în 2000 ocupa locul al doilea