„Mandatul este acelaşi cu care ne-am dus şi la anterioarele întâlniri cu preşedintele României. Poziţia noastră generală este: România, în acest moment, are nevoie de legitimitate politică, nu doar de un Guvern. Percepţia publică este că astăzi îi lipseşte României legitimitatea politică şi de aici tensiuni societale, care izbucnesc din când în când şi care se văd nu doar în Piaţa Victoriei, dar se văd şi în sondaje: lipsa de încredere în instituţii, lipsa de încredere în stat, ideea că România merge spre o direcţie greşită la nivel de 90%, cea mai mare după 1989 încoace”, a declarat, pentru Agerpres, Dan Dungaciu, prim-vicepreşedinte al AUR.
El a susţinut că asistăm la „o nelinişte societală care nu poate fi rezolvată decât prin alegere anticipate, care ar relegitima politic România şi clasa politică şi care ar da un orizont de patru ani pentru ca viitorul Guvern şi viitoarea majoritate să poată spera că vor face nişte reforme”.
„Un guvern din ăsta ‘de strânsură’, ca să zic aşa, chiar dacă va fi învestit, nu va putea să guverneze decât cam un an, un an şi jumătate, după care se pregăteşte de alegeri locale, alegeri parlamentare, europarlamentare, prezidenţiale. Deci, pentru relegitimarea politică a României şi scoaterea din sistem, din societatea românească a acestor tensiuni, alegerile anticipate sunt foarte importante”, a spus Dungaciu.
Acesta a subliniat că AUR nu votează „niciun guvern din care nu face parte”.
„Partidul AUR nu se teme de a se angaja în guvernare, dar cu condiţia unor negocieri de la egal la egal, formale, transparente, cu partidele care doresc să facă asta. Deocamdată, nu au dorit, nu noi am instituit cordonul sanitar, ei au instituit cordonul sanitar. Condiţiile noastre au fost clare: trebuie să fim parte a Guvernului, trebuie să putem controla implementarea anumitor măsuri pe care le avem în program şi aşa mai departe. Deci, practic, acelaşi mandat pe care l-am avut şi la vechile întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan”, a adăugat Dan Dungaciu.
Potrivit programului consultărilor, grupul parlamentar AUR este invitat la ora 9:30.
Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis de Parlament pe 5 mai, prin moţiune de cenzură. Ca urmare, de peste patru luni, România are Executiv interimar.