Italia va introduce salariul minim pe economie

Guvernul italian a decis să introducă un salariu minim pe economie de 6,30 - 7 euro pe oră, detaliile urmând să fie stabilite în următoarele săptămâni de Cabinetul de la Roma, informează cotidianul Corriere della Sera.
Economica.net - mie, 11 mart. 2015, 15:25
Italia va introduce salariul minim pe economie

Italia este una dintre puţine ţări din UE care în prezent nu are încă un salariu minim pe economie. În Uniunea Europeană, 22 din 28 de state membre au un salariu minim legal. Germania este ultima ţară care a adoptat o legislaţie în acest sens iar măsura a intrat în vigoare în 2015.

Potrivit Corriere della Sera, prevederile privind salariul minim nu se vor aplica persoanelor ale căror salarii sunt stabilite în urma unor acorduri colective naţionale între sindicate şi angajatori la nivel de ramură.

Introducerea salariului minim riscă să devină un nou subiect de dispută între Guvern şi sindicate, care cer ca Executivul să le consulte înainte de a lua o decizie. Sindicatele susţin că acordurile colective fixează deja un salariu minim. Însă, potrivit datelor ICTWSS, aceste acorduri nu acoperă decât 80% din muncitorii italieni.

Alte ţări membre UE care nu au un salariu minim pe economie sunt Danemarca, Cipru, Austria şi Suedia.

Te-ar mai putea interesa și
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin care primeşte bani fiscalizaţi are cifră de afaceri netă de 1,4 milioane......
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, ...
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Guvernul francez a decretat sâmbătă un moratoriu cu privire la pescuitului de anghilă galbenă, punând capăt pescuitului ...