Rata de neperformanţă la creditele companiilor a urcat la 5,6% – ARB

Rata de neperformanţă la creditele companiilor a ajuns la 5,6%, în creştere cu 1,1 puncte procentuale comparativ cu martie 2025, nivelul fiind mai ridicat în cazul IMM-urilor decât al corporaţiilor, a declarat, marţi, Gabriela Folcuţ, director executiv în cadrul Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).
AGERPRES - mar, 22 sept. 2026, 14:48
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a urcat la 5,6% - ARB

„Dintre toate aceste companii care au credite în momentul de faţă, există o rată de neperformanţă de 5,6%. Această rată de neperformanţă este în creştere cu 1,1 puncte procentuale comparativ cu martie 2025. Însă, dacă mergem pe segmente, observăm că în zona IMM-urilor există un grad de neperformanţă mai ridicat comparativ cu corporaţiile. Este şi normal, pentru că probabil fac faţă mai greu provocărilor din economie, aşa cum au fost nuanţate până în prezent. Avem o rată de neperformanţă în zona microîntreprinderilor de 7,2%, în zona întreprinderilor mici de 7,1%, iar corporaţiile au o rată de neperformanţă sub 5%. În ordine, agricultura, construcţiile şi industria sunt segmentele care comportă cele mai mari rate de neperformanţă”, a afirmat Gabriela Folcuţ, la evenimentul „IMM-urile, oxigen pentru România”, scrie Agerpres.

Potrivit acesteia, rata de neperformanţă este mai ridicată în cazul creditelor accesate de companii cu garanţii de stat, ajungând la 11,3%.

„Interesant este că, dacă ne uităm la creditele accesate de companii cu garanţii de stat, rata de neperformanţă aici este cea mai crescută: 11,3%. Am susţinut şi susţinem întotdeauna ideea de a avea garanţii, inclusiv garanţii de stat, pentru a ajuta sectorul antreprenorial să acceseze finanţare, dar trebuie tot timpul să ne uităm şi la ce rămâne în urmă după accesarea de credite”, a precizat directorul ARB.

Folcuţ a atras atenţia şi asupra gradului ridicat de subcapitalizare a companiilor, subliniind că această situaţie limitează accesul acestora la fonduri europene şi credite bancare.

„În continuare, ne confruntăm cu un grad mare al companiilor subcapitalizate. Ştiu că s-au introdus măsuri speciale pentru creşterea capitalizării, pentru a favoriza acest aspect. Ştim bine că o companie care nu este capitalizată nu poate accesa fonduri europene, nu poate accesa credite bancare. Creditul comercial are o pondere de doi la unu versus creditul bancar şi ştim foarte bine că, în cazul unei crize economice, chiar şi medie ca intensitate, creditul comercial nu face decât să crească riscul de insolvenţă. S-a constatat şi pe zona aceasta a insolvenţei o creştere a numărului companiilor. Sunt aproape 26.000 de companii în insolvenţă şi, dacă ne uităm raportat la neperformanţa portofoliului de credite, 30% din creditul neperformant este generat de aceste companii care au credite şi care se află în insolvenţă”, a adăugat Folcuţ.

Reprezentanta ARB a arătat, totodată, că sistemul bancar dispune de capacitatea de a finanţa economia, având indicatori de solvabilitate şi lichiditate ridicaţi.

„Sistemul bancar este capabil să finanţeze, are un indicator de solvabilitate foarte bun, lichiditatea foarte bună, important este să menţinem stabilitatea financiară la nivel naţional. (…) Nu mai avem PNRR, mai avem fonduri europene operaţionale, dar trebuie să le accesăm cu un grad cât mai mare”, a mai spus Folcuţ.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO VIDEO Șoferii români pot cumpăra RCA de la firma lui Dorian Popa. Cu cine a lansat vedeta Hâtz Insurance
FOTO VIDEO Șoferii români pot cumpăra RCA de la firma lui Dorian Popa. Cu cine a lansat vedeta Hâtz Insurance
Șoferii români vor putea cumpăra RCA de la firma lui Dorian Popa. Vedeta a lansat, împreună un specialist cu experiență semnificativă în asigurări, Hâtz Insurance. ...
Un camion cu cipuri aparținând Nvidia a fost furat în California. Pagube este de 11,4 milioane de dolari
Un camion cu cipuri aparținând Nvidia a fost furat în California. Pagube este de 11,4 milioane de dolari
Un transport de cipuri informatice în valoare de 11,4 milioane de dolari al companiei Nvidia a fost furat în statul american ...
Tabloul „Portrait de femme en bleu” realizat de pictorul Cornelis Janssens van Ceulen, furat de naziști în 1942, a fost înapoiat moștenitorilor de drept
Tabloul „Portrait de femme en bleu” realizat de pictorul Cornelis Janssens van Ceulen, furat de naziști în ...
Un tablou pictat de un maestru flamand din secolul al XVII-lea, spoliat de nazişti de la o familie evreiască din Franţa ...
Cristian Erbașu (FPSC): Creșterea salariului minim este o necesitate pentru oameni, dar în multe situații o imposibilitate pentru companii
Cristian Erbașu (FPSC): Creșterea salariului minim este o necesitate pentru oameni, dar în multe situații o imposibilitate ...
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii ...