Criza din Golf ar putea creşte producţia mondială de biocombustibili cu aproape 70% până în 2030

Producţia mondială de biocombustibili este aşteptată să se majoreze cu aproape 70% până în 2030, faţă de nivelurile din 2025, pe măsură ce principalele ţări producătoare accelerează majorarea cotelor obligatorii de amestec, ca răspuns la criza energetică declanşată de războiul din Iran, arată un studiu publicat marţi, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 22 sept. 2026, 14:56
Criza din Golf ar putea creşte producţia mondială de biocombustibili cu aproape 70% până în 2030

Studiul a fost realizat de grupul de reflecţie Chatham House, cu sediul la Londra, şi de organizaţia non-profit de certificare Forest Stewardship Council (FSC), scrie Agerpres.

Biocombustibilii, precum etanolul, pot fi produşi dintr-o gamă variată de materii prime organice, însă, de regulă, sunt obţinuţi din culturi agricole sau din furaje pentru animale. În nod normal, etanolul este amestecat cu benzină sau motorină şi devine tot mai competitiv pe măsură ce preţurile combustibililor fosili cresc.

Aceşti biocombustibili s-au aflat mult timp în centrul dezbaterilor privind utilitatea lor în combaterea schimbărilor climatice sau dacă dimpotrivă contribuie la inflaţia preţurilor la alimente şi la defrişări. Autorii studiului au avertizat că recenta creştere a cererii riscă să agraveze ultima problemă.

„Prin prioritizarea securităţii energetice pe termen scurt, unele decizii politice ar putea duce la o insecuritate alimentară sporită pe termen mediu; totodată, orice şoc suplimentar, cum ar fi fenomenele meteorologice extreme, ar putea afecta grav preţurile alimentelor”, au precizat autorii studiului.

Ţări precum Brazilia, China, India, Indonezia şi SUA, alături de Uniunea Europeană, au propus sau au adoptat cote obligatorii mai mari de amestec al biocombustibililor de la declanşarea războiului din Iran.

Autorii estimează că, dacă toate cotele propuse ar fi implementate integral, suprafaţa de teren necesară pentru producerea materiilor prime pentru biocombustibili s-ar putea dubla până în 2030, comparativ cu nivelurile din 2023. Acest lucru ar necesita o suprafaţă suplimentară de 36 de milioane de hectare, egală cu cea a Germaniei.

„Viteza cu care sunt majorate cotele obligatorii pentru biocombustibili generează riscuri semnificative, întrucât cererea de materii prime ar putea creşte mai repede decât capacitatea de a implementa măsuri de protecţie a mediului, sistemele de certificare, planurile de utilizare a terenurilor şi mecanismele de aplicare a reglementărilor”, au afirmat autorii studiului.

Aceştia au menţionat că materiile prime cultivate pe terenuri degradate sau în perioadele dintre sezoanele agricole pot contribui la reducerea degradării solului şi chiar la refacerea terenurilor, însă acest lucru nu este, de obicei, valabil în cazul biocombustibililor convenţionali, adică cei din „prima generaţie”.

Biocarburanţii de prima generaţie sunt obţinuţi din culturi agricole destinate alimentaţiei umane şi animale, precum porumbul şi trestia de zahăr. Biocarburanţii de a doua generaţie, sau cei avansaţi, sunt produşi din reziduuri organice şi deşeuri, cum ar fi uleiul alimentar uzat.

„Producţia de materii prime pentru biocarburanţii de prima generaţie tinde să aibă consecinţe negative nete asupra degradării terenurilor, securităţii alimentare şi utilizării apei”, avertizează autorii studiului.

Preţul ţiţeiului a crescut cu aproape 40% de la începutul conflictului din Iran, la sfârşitul lunii februarie, în timp ce preţurile zahărului şi porumbului au urcat cu aproximativ 20%.

Te-ar mai putea interesa și
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Conform unor informații neconfirmate, cinci persoane au decedat, iar alte zece au fost rănite în urma unui schimb de focuri în zona Pieței Centrale din Cracovia, pe strada Dietla, potrivit......
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt în construcția de autostrăzi
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt ...
Constructorul ucrainean Automagistral Pivden a anunțat că se pregătește pentru demararea lucrărilor la tronsonul 1 al ...
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
Ministerul Afacerilor Interne atrage atenţia asupra unei campanii susţinute cu postări în online care incită împotriva ...
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, dar oraşul Craiova nu va mai avea această problemă cel puţin 100 de ani
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea conductei de aducţiune Isvarna ...