Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii

Preşedintele Adunării Generale a ONU, Khalilur Rahman, a cerut marţi reformarea Consiliului de Securitate şi o reprezentare mai puternică a Africii, în discursul rostit la începutul dezbaterii generale a celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale, la New York, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 22 sept. 2026, 21:23
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii

Dezbaterea generală reuneşte în această săptămână lideri şi reprezentanţi ai statelor membre, care îşi prezintă poziţiile asupra principalelor crize şi probleme internaţionale. În prima zi a dezbaterii generale au fost programate intervenţiile mai multor lideri, între care preşedintele american Donald Trump, preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi premierul britanic Andy Burnham.

În deschiderea reuniunii, Rahman a insistat asupra necesităţii ca ONU să devină mai reprezentativă şi a cerut în special o mai mare prezenţă a Africii în structurile sale de decizie.

„Africa trebuie să fie la masă, nu în meniu”, a declarat diplomatul şi economistul din Bangladesh, cerând ca Africa să nu mai fie obligată să aştepte pentru a obţine un loc permanent în Consiliul de Securitate, relatează DPA.

„Africa nu poate fi rugată să aştepte la nesfârşit pentru locul care i se cuvine în Consiliul de Securitate”, a spus Rahman, adăugând că eliminarea actualei subreprezentări a continentului este o chestiune de „echitate, justiţie şi, în cele din urmă, credibilitate” pentru ONU.

Africa nu are în prezent niciun reprezentant între cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate. Trei state africane: Republica Democratică Congo, Liberia şi Somalia, ocupă în prezent locuri nepermanente în cadrul organismului format din 15 membri.

Uniunea Africană cere, în cadrul reformării Consiliului de Securitate, cel puţin două locuri permanente şi cinci locuri nepermanente pentru continent.

Rahman a susţinut că ONU rămâne „de neînlocuit”, dar a avertizat că supravieţuirea organizaţiei nu poate fi singura măsură a succesului său. El a indicat războaiele şi crizele din Gaza, Sudan, Ucraina, Myanmar şi Orientul Mijlociu drept exemple ale limitelor actualului sistem internaţional, potrivit EFE.

În cazul Gaza, preşedintele Adunării Generale a vorbit despre amploarea pierderilor umane şi despre accesul insuficient al populaţiei la ajutor umanitar. El a subliniat că principiile multilateralismului, dreptului internaţional, protecţiei civililor şi accesului umanitar nu pot fi aplicate „selectiv” şi a cerut Consiliului de Securitate „să facă un pas înainte” şi să acţioneze atunci când este necesar.

Rahman a pledat şi pentru reforme economice internaţionale, cerând creşterea ajutorului pentru dezvoltare, abordarea problemei datoriei şi reformarea arhitecturii financiare globale.

Preşedintele Adunării Generale a cerut, de asemenea, stabilirea unor reguli internaţionale pentru inteligenţa artificială, avertizând asupra efectelor pe care dezvoltarea rapidă a tehnologiei le-ar putea avea asupra locurilor de muncă, inegalităţilor şi securităţii.

„Trebuie să abordăm posibilele sale efecte negative, inclusiv pierderea locurilor de muncă şi extinderea decalajului digital. De asemenea, nu putem exclude posibilitatea ca aceasta să afecteze supravieţuirea umană”, a spus Rahman, citat de EFE.

El a cerut instituirea unor „bariere de siguranţă” pentru protejarea interesului public fără blocarea inovaţiei şi a pledat pentru implicarea guvernelor, companiilor, oamenilor de ştiinţă, mediului academic şi societăţii civile în elaborarea regulilor internaţionale privind IA.

„Nu în viitor, ci acum. În fiecare zi rămânem tot mai în urmă”, a spus Rahman, referindu-se la necesitatea ca ONU să implice mai activ actorii care dezvoltă şi utilizează inteligenţa artificială.

Rahman a preluat în iunie mandatul de un an la conducerea Adunării Generale a ONU, succedându-i fostului ministru german de externe Annalena Baerbock.

Potrivit EFE, dezbaterea generală, care se desfăşoară între 22 şi 28 septembrie, reuneşte 71 de şefi de stat, 45 de şefi de guvern şi 11 vicepreşedinţi, precum şi 50 de miniştri şi un prinţ moştenitor.

Sursa foto: Oic-oci.org

Te-ar mai putea interesa și
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă militară americană mai extinsă în Groenlanda şi care ar putea pune......
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
Uniunea Europeană a reînnoit marţi sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...
Incendiu masiv la o fabrică din Turnu-Severin. Ce firmă de top obișnuită cu incendiile mari ar putea plăti despăgubiri record
Incendiu masiv la o fabrică din Turnu-Severin. Ce firmă de top obișnuită cu incendiile mari ar putea plăti despăgubiri ...
Incendiu masiv la o fabrică de celuloză din Turnu-Severin, iar un asigurător de top, obișnuit cu daune majore la fabrici ...