CCR a amânat decizia pentru sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern şi Parlament

Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat miercuri, pentru 30 septembrie, luarea unei decizii în cazul sesizării preşedintelui Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, declanşat prin emiterea Ordonanţei de urgenţă referitoare la Programul SAFE.
AGERPRES - mie, 23 sept. 2026, 10:50
CCR a amânat decizia pentru sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern şi Parlament

Sorin Grindeanu a cerut Curţii Constituţionale să constate existenţa acestui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern şi să stabilească conduita de urmat în vederea restabilirii ordinii constituţionale, scrie Agerpres.

„Conflictul juridic de natură constituţională este generat de două conduite neconstituţionale distincte, dar convergente prin efectele lor, ale Guvernului României: adoptarea şi transmiterea spre publicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2026 după retragerea încrederii Parlamentului prin moţiune de cenzură (5 mai 2026), respectiv publicarea sa în Monitorul Oficial la data de 8 mai 2026, de un Guvern care, în conformitate cu art. 110 alin. (4) din Constituţie, nu mai era abilitat să exercite decât acte de administrare curentă a treburilor publice, cu excluderea categorică a oricărei competenţe de legiferare delegată; reglementarea prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2026 a unor soluţii legislative care se aflau deja în procedură parlamentară – în curs de dezbatere sau chiar pe ordinea de zi a şedinţelor plenului la Camera Deputaţilor şi, respectiv, la Senat – transformând astfel Guvernul dintr-un legiuitor delegat, căruia i s-a retras tocmai mandatul democratic, într-o autoritate legiuitoare concurentă cu Parlamentul, cu abdicarea de la rolul său constituţional şi prin nesocotirea, în acelaşi timp, a obligaţiei de loialitate constituţională faţă de Parlament, ca unică autoritate legiuitoare a ţării”, se susţine în sesizare.

Conform acesteia, din analiza cronologiei procedurale şi din conţinutul actelor normative implicate, reiese că Guvernul a procedat la extinderea „substanţială” a proiectului iniţial al ordonanţei de urgenţă a Guvernului în dimineaţa zilei de 5 mai, ziua dezbaterii şi votării moţiunii de cenzură, prin adăugarea a 12 articole noi.

„Expunerea de motive a legii de aprobare recunoaşte explicit că ‘Completările aduse în şedinţa de Guvern Ordonanţei de urgenţă au fost motivate de importanţa şi urgenţa reglementărilor, coroborate cu posibilitatea ca, în ipoteza votării moţiunii de cenzură împotriva Executivului, acesta să nu mai poată emite ordonanţe de urgenţă pe perioada interimatului’. Concluziv, prin conduita sa, Guvernul nu doar că intervine într-un domeniu aflat deja în dezbatere parlamentară, ci anticipează şi substituie rezultatul procesului legislativ, diminuând rolul deliberativ al Parlamentului şi afectând echilibrul constituţional dintre puterile statului, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie”, apreciază preşedintele Camerei Deputaţilor.

Te-ar mai putea interesa și
O nouă fabrică în România: Olandezii de la AmbaFlex se extind la Jucu cu investiții de 30 de milioane de euro
O nouă fabrică în România: Olandezii de la AmbaFlex se extind la Jucu cu investiții de 30 de milioane de euro
Compania olandeza AmbaFlex, lider mondial în producția de sisteme de transport pe spiral, a închiriat pe termen lung un teren de 5,7 hectare în parcul industrial Tetarom III din Jucu, județul......
Ucraina – Rusia a atacat infrastructura portuară din regiunea Odesa
Ucraina – Rusia a atacat infrastructura portuară din regiunea Odesa
Rusia a atacat marţi noaptea infrastructura portuară şi civilă din regiunea Odesa, situată în sudul Ucrainei, a anunţat ...
Premier Energy este primul chiriaș în clădirea de birouri construită de proprietarul PRO TV în București
Premier Energy este primul chiriaș în clădirea de birouri construită de proprietarul PRO TV în București
Premier Energy Group este primul chiriaș din clădirea de birouri The Arc, construită de PPF, parte din grupul care deține ...
Franklin Templeton se retrage din procesul de selecţie pentru administrarea Fondului Proprietatea
Franklin Templeton se retrage din procesul de selecţie pentru administrarea Fondului Proprietatea
Franklin Templeton a decis să îşi retragă candidatura din procesul de selecţie pentru numirea unui nou administrator ...