Şeful ANI a fost reţinut de DNA

Şeful ANI, Horia Georgescu, a fost reţinut luni de procurorii anticorupţie, după ce a fost audiat timp de şase ore, informează ROMÂNIA TV
Economica.net - lun, 16 mart. 2015, 12:00
Şeful ANI a fost reţinut de DNA

Horia Georgescu este urmărit penal pentru trei fapte de abuz în serviciu, a anunţat luni Cristian Ene, avocatul şefului ANI, care a completat că în cazul lui Georgescu s-a reţinut şi un prejudiciu, pe care el şi clientul lui nu-l consideră a fi corect.

Horia Georgescu a declarat luni, după ce a fost scos încătuşat din sediul DNA, că nu a luat niciun bani şi că singura lui vină a fost că a făcut parte din Comisia de Stabilire a Despăgubirilor din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în martie 2010, informează ROMÂNIA TV.

Horia Georgescu a fost adus luni dimineaţă, la ora 8.15, cu mandat la DNA pentru a da explicaţii într-un dosar care are legătură cu activitatea sa în Comisia de Stabilire a Despăgubirilor din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, alături de Crinuţa Nicoleta Dumitrean şi Sergiu Diacomatu.

Horia Georgescu, în vârstă de 38 de ani, este preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate din aprilie 2012.

În perioada 15 august 1993 – 1 mai 2004, Georgescu a fost consilier la SC Imperial SRL Braşov. Din mai 2004 până în martie 2007, Geogescu a lucrat ca specialist în investigaţii financiare în domeniul protecţiei intereselor financiare ale Uniunii Europene la Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie. Ulterior, Horia Georgescu a fost consilier asistent personal Cabinet secretar de stat – preşedinte la Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.

În perioada mai-iulie 2007, Georgescu a fost consilier personal al ministrului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, apoi a devenit consilierul ministrului Justiţiei (iulie 2007 – noiembrie 2008).

Totodată, din aprilie până în noiembrie 2008 a fost consilier al ministrului – detaşat cu atribuţii de secretar general la Agenţia Naţională de Integritate.

Horia Georgescu a ocupat funcţia de secretar general în cadul ANRP între anii 2008-2012.

Între timp, la ANRP ancheta devine una complexă. Amănunte uluitoare au ieşit la iveală în urma unei investigaţii a Corpului de Control al Premierului. Potrivit raportului, mii de dosare au fost aprobate cu prioritate pentru motive halucintante: depresie, colon iritabil sau atacuri de panică.

Potrivit raportului, Curtea de Conturi a României a efectuat un control la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, control ce a avut ca obiect fundamentarea şi utilizarea fondurilor alocate pentru plata despăgubirilor în perioada 2009/2011. Astfel, s-a constatat că rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii nr. 247/2005 nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor.

Curtea de Conturi a României a obligat preşedintele ANRP să verifice toate rapoartele de evaluare care au stat la baza al căror cuantum de despăgubiri depăşea valoarea de 500.000 lei.

În baza deciziei Curţii de Conturi a României şi în urma reevaluării unui număr de 452 de dosare s-a constatat că într-un număr de 94 de dosare, valoarea stabilită iniţial a fost cu peste 20% mai mare.

În aceste condiţii, ANRP a sesizat DNA în vedere declanşării cercetărilor pentru stabilirea şi recuperarea prejudiciului produs bugetului de stat prin supraevaluarea unor imobile pentru care s-au acordat despăgubiri, datele existente conducând la concluzia unor supraevaluări în detrimentul statului român.

Te-ar mai putea interesa și
Autoritățile japoneze au injectat în piața valutară echivalentul a cel puțin 32 de miliarde de dolari pentru a apăra yenul
Autoritățile japoneze au injectat în piața valutară echivalentul a cel puțin 32 de miliarde de dolari pentru a apăra ...
Japonia a intervenit joi pe piaţa valutară cu cel puţin 5.000 de miliarde de yeni (32 de miliarde de dolari), pentru a susţine cursul de schimb al yenului în raport cu dolarul american, prima......
Trump le cere alegătorilor de vârsta a treia să iasă la vot, în contextul scăderii popularității sale din cauza situației economice și a războiului cu Iranul
Trump le cere alegătorilor de vârsta a treia să iasă la vot, în contextul scăderii popularității sale din cauza situației ...
La primul său eveniment în afara Casei Albe de la presupusa tentativă de asasinare la adresa sa de săptămâna trecută, ...
Două avioane F-16 au decolat de la Fetești în această noapte, după ce radarele au detectat pătrunderea unei drone în zona Chilia
Două avioane F-16 au decolat de la Fetești în această noapte, după ce radarele au detectat pătrunderea unei drone în ...
Două aeronave F-16 din serviciul de luptă Poliţie Aeriană au decolat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de la Baza ...
CNPP: 11.928 de persoane au beneficiat de pensii de serviciu în luna martie. Magistrații pensionari domină topul
CNPP: 11.928 de persoane au beneficiat de pensii de serviciu în luna martie. Magistrații pensionari domină topul
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în martie 2026, de 11.928 de persoane, cu 30 persoane mai multe comparativ ...