Trump şi consilierii săi l-au ajutat pe Flavio Bolsonaro să fugă în SUA (media)

Preşedintele american Donald Trump şi consilierii săi l-au ajutat pe senatorul de extremă dreapta brazilian Flavio Bolsonaro să fugă în Statele Unite şi este de aşteptat ca acesta să fie sprijinit pentru a obţine rezidenţă permanentă, conform unui articol publicat joi de The New York Times (NYT), relatează EFE.
AGERPRES - vin, 30 oct. 2026, 08:23
Trump şi consilierii săi l-au ajutat pe Flavio Bolsonaro să fugă în SUA (media)

NYT, citând surse guvernamentale americane, menţionează că Flavio Bolsonaro se află în Florida cu un „statut temporar” de imigrare acordat la „ordinele” preşedintelui Trump „şi că, probabil, îi va fi acordată mai târziu rezidenţa permanentă”, scrie Agerpres.

Luni, după înfrângerea sa electorală, Flavio Bolsonaro a fost notificat de o hotărâre judecătorească care îi interzicea să părăsească ţara şi îi cerea să predea paşaportul în cadrul unui caz de presupusă spălare de bani.

Fostul candidat la preşedinţie, soţia lui şi cele două fiice au trecut frontiera din Brazilia în Argentina, s-au urcat într-un avion privat în Puerto Iguazu, au făcut o escală în Guayaquil (Ecuador) şi au aterizat miercuri la Miami (SUA).

Avionul privat în care au călătorit a fost gestionat de un consilier de la Casa Albă, strategul în comunicare Jason Miller, potrivit informaţiilor furnizate ziarului de o persoană familiarizată cu operaţiunea.

„Se aşteaptă ca Bolsonaro să solicite la un moment dat un statut de rezident permanent în SUA, cunoscut ca green card”, indică articolul, care citează un funcţionar.

De asemenea, menţionează că acest statut permanent „va fi procesat rapid”, aşa cum a procedat deja Washingtonul în cazul fratelui mai mic al senatorului, Eduardo.

Eduardo Bolsonaro, care locuieşte în Texas şi a obţinut o „aprobare rapidă” pentru rezidenţa sa permanentă în iulie, are legături strânse cu administraţia Trump şi este „în contact” cu Miller, oficialul care s-a ocupat de transportul senatorului.

Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) a declarat pentru ziar că Bolsonaro şi membrii familiei lui „au fost primiţi şi verificaţi” de agenţi ai Vămii şi Protecţiei Frontierei (CBP) la sosirea în SUA şi apoi au fost eliberaţi.

Un registru public al guvernului la care NYT a avut acces „sugerează că Flavio Bolsonaro a prezentat la sosire un paşaport diplomatic anulat”, precizează articolul.

Te-ar mai putea interesa și
Moartea imprimantelor – Visul ministrului delegat pentru Digitalizare: Îmi doresc ca toate imprimantele din minister să dispară. Ce spune despre voucherele pentru inteligenţa artificială la IMM-uri
Moartea imprimantelor – Visul ministrului delegat pentru Digitalizare: Îmi doresc ca toate imprimantele din minister ...
Ministrul delegat pentru Digitalizare şi Inteligenţă Artificială (AI), Bogdan Dumitru, susţine că doreşte ca toate imprimantele din minister să dispară, după ce, într-o săptămână de la......
Laura Codruţa Kovesi îşi încheie vineri mandatul la conducerea Parchetului European, după şapte ani
Laura Codruţa Kovesi îşi încheie vineri mandatul la conducerea Parchetului European, după şapte ani
Laura Codruţa Kovesi îşi încheie vineri activitatea la conducerea Parchetului European (EPPO), instituţie al cărei ...
Noul ministrul al Energiei, la Consiliul Energiei de la Luxemburg – Ce măsuri susţine România pentru securitatea aprovizionării, tarife de reţea transparente facturi mai mici pentru populaţie şi competitivitatea industriei energetice europene
Noul ministrul al Energiei, la Consiliul Energiei de la Luxemburg – Ce măsuri susţine România pentru securitatea ...
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, a prezentat în cadrul reuniunii Consiliului Energie, desfăşurată joi la Luxemburg, ...
CEO Sameday: Am transferat o parte din scumpirea combustibilului către clienți. Bugetul a fost făcut la 7,75 de lei pe litru. Cei care folosesc easybox au fost mai puțin afectați
CEO Sameday: Am transferat o parte din scumpirea combustibilului către clienți. Bugetul a fost făcut la 7,75 de lei pe ...
Creșterea prețurilor la combustibil și a costurilor cu forța de muncă au pus presiune pe costurile operaționale ale ...