Sfârșit de epocă la Antibiotice Iași. Ioan Nani părăsește conducerea companiei după aproape 30 de ani

Antibiotice S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, la solicitarea directorului general Ioan Nani, contractul de mandat al acestuia încetează la data de 04 decembrie 2026. Consiliul de Administrație a luat act de solicitare în ședința desfășurată în 29 octombrie 2026.
Cristian Negrei - vin, 30 oct. 2026, 19:27
Sfârșit de epocă la Antibiotice Iași. Ioan Nani părăsește conducerea companiei după aproape 30 de ani

Potrivit companiei, Ioan Nani a condus societatea aproape trei decenii (din 1998 n.red.), transformând o fabrică tradițională într-un reper de stabilitate și performanță al industriei farmaceutice românești. Motivele retragerii sunt de ordin personal, companiia susținâdn că actualul director general vrea să-și petreacă mai mult timp alături de familie și de cei apropiați.

„Sub conducerea sa, Antibiotice a devenit unul dintre cei mai importanți producători de medicamente generice din România, cu un portofoliu care acoperă produse farmaceutice cu prescripție medicală RX și non rx (OTC, suplimente alimentare, dispozitive medicale), cu produse exportate în 70 de țări și cu o poziție de lider mondial în producția substanței active nistatina. Dincolo de cifre, Antibiotice rămâne un brand puternic și respectat, cu o echipa bine pregătită, procese certificate la standarde internăționale și o reputație remarcabilă într-o industrie cu standarde de calitate atât de exigențe că industria farmaceutică”, se menționează în anunțul făcut de companie.

Până la 4 decembrie 2026, Ioan Nani își va exercita integral atribuțiile și va coordona, împreună cu Consiliul de Administrație, procesul de tranziție. Activitatea companiei continuă conform Planului de Administrare aprobat de acționari. Echipa executivă coordonată de Nani va asigura continuitatea operațiunilor curente, a relațiilor cu partenerii din țară și de pe piețele externe, precum și a proiectelor de investițîi în derulare.

Pentru perioada de după 4 decembrie 2026, Consiliul de Administrație va desemna un director general interimar și va organiza procedura de selecție a noului director general, cu respectarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. De asemenea, Adunarea Generală a Acționarilor, va fi convocată pentru a desemna un administrator cu mandat provizoriu și declanșa procedura de selecție a unui nou administrator definitiv, cu respectarea tuturor procedurilor legale. Fiecare decizie adoptată în acest sens va fi adusă la cunoștință pieței de capital prin raport curent.

Compania precizează că obiectivele sale strategice rămân neschimbate: dezvoltarea sustenabilă a afacerii, consolidarea poziției pe piață internă, extinderea prezenței internaționale și protejarea intereselor pe termen lung ale acționarilor.

„Consiliul de Administrație, conducerea executivă și salariațîi Antibiotice ii mulțumesc domnului Ioan Nani, cu recunoștință, pentru tot ce a clădit și pentru compania pe care o lasă puternică și pregătită pentru etapă următoare. Aici, la Antibiotice, este și va fi mereu acasă”, se încheie informarea transmisă către BVB.

 

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a adoptat „Ordonanța trenuleț” la propunerea Ministerului Finanțelor. Sunt alocați bani pentru sprijinirea localităților pe perioada iernii, pentru plata de facturi restante, se elimină taxa Temu și se amână introducerea codului QR pe bonul fiscal
Guvernul a adoptat „Ordonanța trenuleț” la propunerea Ministerului Finanțelor. Sunt alocați bani pentru sprijinirea ...
Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Finanţelor, setul de măsuri pentru sprijinirea pregătirii localităţilor pentru iarnă, finanţarea serviciilor esenţiale, continuarea......
Trei din zece români vor atât asigurarea obligatorie, cât și una facultativă pentru locuință – sondaj IRES
Trei din zece români vor atât asigurarea obligatorie, cât și una facultativă pentru locuință – sondaj IRES
Trei din zece români declară că intenționează să încheie, în următorul an, atât asigurarea obligatorie pentru locuință, ...
Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis cu dobânzi atractive
Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis cu dobânzi atractive
Ministerul Finanţelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi ...
Guvernul a aprobat majorarea cu 6,5% a salariilor angajaților de la Oil Terminal. Sindicatul companiei amenințase cu greva generală dacă nu i se îndeplinea această revendicare
Guvernul a aprobat majorarea cu 6,5% a salariilor angajaților de la Oil Terminal. Sindicatul companiei amenințase cu greva ...
Guvernul a aprobat vineri, prin memorandum, majorarea salariilor angajaţilor de la Oil Terminal cu 6,5%, a anunţat purtătorul ...