Luca Niculescu: Va exista o indexare a pensiilor, cel mai probabil de la 1 ianuarie 2027

Premierul Luca Niculescu a declarat, marţi, că va exista o indexare a pensiilor, care ar urma să fie pusă în aplicare, cel mai probabil, de la începutul anului viitor, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 03 nov. 2026, 21:53
Luca Niculescu: Va exista o indexare a pensiilor, cel mai probabil de la 1 ianuarie 2027

„Va exista o indexare a pensiilor, cel mai probabil de la 1 ianuarie 2027. Nu-mi imaginez ca după doi ani să nu existe o mărire a pensiilor. (…) Trebuie să aşteptăm cifrele pe care le va prezenta ministrul Finanţelor. Evident că dorinţa noastră este de a merge către indexarea propusă de domnul Manole, de ministrul Muncii. Evident că ne dorim ca toţi românii şi toţi pensionarii care au lucrat atât de mult şi, câteodată, greu să aibă pensii mai mari şi dorinţa noastră este să avem această indexare, aşa cum am vorbit. Este probabilă, dar cât timp nu avem cifrele, mă feresc să fac promisiuni”, a declarat premierul Niculescu, pentru TVR.

Prim-ministrul a menţionat că a avut luni o discuţie „foarte bună” cu reprezentanţii confederaţiilor sindicale şi că au fost abordate subiecte precum salariul minim sau indexarea salariilor.

„Am vorbit, evident, despre indexare. Am spus că va exista o indexare, am vorbit despre salariul minim aici. Vom continua discuţiile în Consiliul Naţional Tripartit – patronate, sindicate, Guvern. (…) Vom avea de negociat noul cadru financiar multianual, care va însemna bani pentru România. Vrem ca la aceste discuţii să participe şi sindicatele”, a spus el.

În ce priveşte intenţia unor sindicate de a organiza greve dacă nu se majorează salariile, Luca Niculescu a precizat că Guvernul va acţiona în limite „constrângerilor” bugetare.

„Ne vom uita pe cifre, vom discuta cu ei şi vom face tot ce putem în limita constrângerilor pe care le avem. Acesta este răspunsul pe care îl dau acum, sper ca răspunsul peste câteva săptămâni să fie unul mai generos”, a mai menţionat şeful Guvernului.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul Renault a prezentat o dronă-concept care permite executarea de la distanță a misiunilor în zone cu risc
Grupul Renault a prezentat o dronă-concept care permite executarea de la distanță a misiunilor în zone cu risc
Renault Group și John Cockerill au prezentat Forefront Concept, o dronă terestră polivalentă telecomandată care deschide calea către noi capabilități de intervenție atât în domeniul......
Mişu Negriţoiu, înlocuit din conducerea băncii deţinute de Dan Ostahie, fondatorul Altex
Mişu Negriţoiu, înlocuit din conducerea băncii deţinute de Dan Ostahie, fondatorul Altex
Credex Bank, deţinută de Dan Constantin Ostahie, e condusă de Cătălin Răsvan Radu, desemnat în funcţia de preşedinte ...
HARTA Șase proiecte feroviare la granițele României. În ce stadiu se află și când vor fi gata
HARTA Șase proiecte feroviare la granițele României. În ce stadiu se află și când vor fi gata
Prioritățile României în materie de investiții feroviare se extind tot mai mult către conexiunile transfrontaliere, ...
Amenințări cu bombe în avioane. Cel puțin șapte curse din Europa au fost afectate. Niciun dispozitiv exploziv nu a fost descoperit
Amenințări cu bombe în avioane. Cel puțin șapte curse din Europa au fost afectate. Niciun dispozitiv exploziv nu a fost ...
Cel puţin şapte curse aeriene din Europa au fost vizate marţi de ameninţări cu bombă, care au provocat perturbări ...