Nouă ieftinire în benzinării. Cât costă acum benzina și motorina

Prețurile la benzină și motorină au scăzut în această după amiază la majoritatea marilor lanțuri de distribuție a carburanților din țară, la trei zile zile de la precedentele scăderi de preț.
Mihai Nicuţ - lun, 09 nov. 2026, 17:02
Nouă ieftinire în benzinării. Cât costă acum benzina și motorina

OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților a redus azi și prețul benzinei standard și prețul motorinei standard, potrivit datelor observate de noi. Modificările de preț sunt vizibile atât la Petrom cât și la OMV.

Prețul benzinei a fost redus cu 9 bani pe litru, iar prețul motorinei a fost scăzut cu 5 bani pe litru, la fel ca la precedenta ieftinire care a fost operată acum trei zile. Reducerile de preț au fost operate în această după amiază.

Ieftinirea benzinei și motorinei de acum câteva ore este vizibilă și la unele dintre celelalte benzinării mari de lanț la ora redactării acestei știri, și cel mai probabil  prețurile vor fi reduse în orele următoare la toate. Momentan, prețuri mai mici față de cele de azi dimineață sunt la SOCAR., MOL și Lukoil, pe lângă OMV și Petrom.

Iată prețul benzinei la principalele lanțuri de distribuție a carburanților din vestul Capitalei în după-amiaza zilei de 9 noiembrie:

Petrom: 9,78 lei

OMV: 9,84 lei

Rompetrol: 9,93 lei

MOL: 9,84 lei

Lukoil: 9,79 lei

SOCAR: 9,79 lei

Iată prețul motorinei la principalele lanțuri de distribuție a carburanților din vestul Capitalei în după-amiaza zilei de 9 noiembrie:

Petrom: 10,81 lei

OMV: 10,87 lei

Rompetrol: 10,92 lei

MOL: 10,87 lei

Lukoil: 10,84 lei

SOCAR: 10,84 lei

Amintim că Guvernul a decis prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere până la 31 ianuarie 2027, cu măsurile care au intrat în vigoare – majoritatea – în aprilie.

Pe durata situației de criză se aplică următoarele măsuri:

– limitarea adaosului comercial la benzină și motorină la valoarea medie anuală practicată în anul 2025 de fiecare operator economic, verificată ca medie pe întreaga durată a situației de criză, și posibilitatea majorării prețului de vânzare cu amănuntul cel mult o dată pe zi, până la ora 12:00;

– condiționarea exporturilor și livrărilor intracomunitare de motorină și țiței de acordul prealabil scris al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și al Ministerului Energiei;

– posibilitatea comercializării benzinei cu un conținut de biocarburant de minimum 2% în volum;

– mecanismul temporar de diminuare cu 5–25% a nivelului accizei la motorina standard, stabilit  bilunar de Ministerul Finanțelor în funcție de variația cotațiilor Platts pentru motorină (VPM) ș a prețului mediu la pompă (VM) față de perioada de referință 1 februarie – 29 martie 2026;

– contribuția pe venituri excepționale datorată de titularii de acorduri petroliere care extrag țiței din zăcăminte situate pe teritoriul României

 

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan iese la atac: Sunt filiale PNL cu datorii din 2020. Le vom face publice. Mesaj către constestatarii din PNL: Să retragă sau nu vor mai fi în grupul Parlamentar
Ilie Bolojan iese la atac: Sunt filiale PNL cu datorii din 2020. Le vom face publice. Mesaj către constestatarii din PNL: ...
Fostul premier Ilie Bolojan, președinte al Partidului Național Liberal (PNL) iese la atac din opoziție, dar nu împotriva altor partide ci împotriva contestatarilor din propriul partid. El dă......
Proiectul de extindere a capacităţii de înmagazinare a gazelor la Depomureş a fost finalizat – Engie România
Proiectul de extindere a capacităţii de înmagazinare a gazelor la Depomureş a fost finalizat – Engie România
Un proiect de extindere a capacităţii de înmagazinare a gazelor naturale la Depomureş a fost finalizat, investiţia permiţând ...
România ar putea sparge în 2026 recordul la kilometri noi de autostradă. Lotul de care depinde depășirea pragului din 2024
România ar putea sparge în 2026 recordul la kilometri noi de autostradă. Lotul de care depinde depășirea pragului din ...
România ar putea încheia anul 2026 cu 209 kilometri noi de autostradă și drum expres, potrivit unor calcule prezentate ...
Două programe româneşti de promovare a produselor agroalimentare au primit finanţare de la Comisia Europeană – MADR
Două programe româneşti de promovare a produselor agroalimentare au primit finanţare de la Comisia Europeană – ...
Comisia Europeană a aprobat finanţarea a două programe româneşti de promovare a produselor agroalimentare, în valoare ...