Criza AI. Nvidia continuă să se prăbușească la bursă. Microsoft trece peste pentru prima dată după un an și jumătate

Microsoft a depășit marți Nvidia, devenind a doua cea mai valoroasă companie din lume, pe fondul scăderii acțiunilor producătorului de cipuri, în urma temerilor privind sustenabilitatea investițiilor AI și a investigației care va stabili dacă directorul general Jensen Huang ar fi fost vizat de un serviciu de informații externe, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 10 nov. 2026, 20:38
Criza AI. Nvidia continuă să se prăbușească la bursă. Microsoft trece peste pentru prima dată după un an și jumătate

La Bursa de la New York, acțiunile Microsoft înregistrau un declin de 0,4%, la 543,25 dolari, iar titlurile Nvidia au scăzut cu peste 6%, la aproximativ 167,11 dolari. Luni, acțiunile Nvidia au înregistrat un recul de 4,3%.

Marți, acțiunile Nvidia și-au adâncit pierderile, compania fiind în grafic pentru a pierde peste 470 miliarde de dolari din capitalizarea bursieră în două sesiuni, deși Consiliului de Administrație al Nvidia a dat asigurări că are încredere în Huang.

Te-ar mai putea interesa și
Președintele Nicușor Dan, despre TVA de la 1 ianuarie 2027: Ca și acum, când Bolojan a crescut TVA eram pe muchie, au avut o explicație. Am pus o singură condiție Guvernului Niculescu
Președintele Nicușor Dan, despre TVA de la 1 ianuarie 2027: Ca și acum, când Bolojan a crescut TVA eram pe muchie, au ...
Președintele Nicușor Dan a vorbit, în conferința maraton din această seară, inclusiv despre TVA, care a fost crescut în timpul guvernării Bolojan deși candidatul Nicușor Dan promisese că......
Curtea de Conturi Europeană: Diferenţele în aplicarea sancţiunilor impuse Rusiei le reduc impactul
Curtea de Conturi Europeană: Diferenţele în aplicarea sancţiunilor impuse Rusiei le reduc impactul
Diferenţele în aplicarea sancţiunilor comerciale impuse Rusiei de către statele membre ale Uniunii Europene reduc impactul ...
150–336 de miliarde de lei anual. Valoarea estimată a muncii domestice neremunerate a femeilor
150–336 de miliarde de lei anual. Valoarea estimată a muncii domestice neremunerate a femeilor
42,1% dintre absolvenții STEM din România sunt femei, cea mai ridicată pondere din Uniunea Europeană. 13,6 miliarde de ...
Noi reguli pentru prosumatori, aprobate de ANRE: compensare lunară a energiei, utilizarea excedentului pentru mai multe locuri de consum, plata de către furnizori a sumelor restante în cel mult 40 de zile
Noi reguli pentru prosumatori, aprobate de ANRE: compensare lunară a energiei, utilizarea excedentului pentru mai multe ...
Prosumatorii vor beneficia de reguli mai clare și mai flexibile pentru valorificarea energiei electrice produse și livrate ...